PLASAMENTE ALTERNATIVE Trista poveste a unui "autoportret" fost portret

Citesc, şi mă înfior, un eseu scris de Sorana Georgescu-Gorjan, probabil ultimul specialist în Brâncuşi pe care îl avem. Este fiica lui Ştefan Georgescu-Gorjan, cel care a realizat concepţia tehnică, inginerească, de înălţare întru realitate a Coloanei fără sfârşit. Este nepoata lui Ion Georgescu-Gorjan, prieten şi gazdă a lui Brâncuşi în Craiova, în 1902. Tot aşa cum viitorul inginer a învăţat acasă să îl divinizeze pe marele sculptor, Sorana a moştenit din familie interesul excepţional pentru acest fenomen al culturii şi spiritului care este Brâncuşi. A publicat, spre bucuria noastră, mai multe studii despre viaţa şi opera marelui meşter, iar scrierea sa îmbină evocarea cu analiza, amintirea cu observaţia profesionistă, totul într-o caldă şi acribică exprimare.

Cel mai recent studiu al Soranei Georgescu-Gorjan se numeşte "Brâncuşi şi Păsările de pradă" şi, din păcate, nu se referă la vreo tematică înaripată din opera sculptorului. Este vorba chiar de negrele previziuni ale meşterului, care spunea: "Când nu voi mai fi, mă vor sfâşia păsările de pradă". Sorana Georgescu-Gorjan, care a publicat, printre altele, şi chiar traduse în mai multe limbi străine, acele sclipiri de exprimare ale genialului artist, îşi aminteşte mai multe manifestări ale acestor "păsări de pradă" care, într-adevăr, nu au întârziat să se arunce asupra operei şi memoriei lui Brâncuşi. La toate confruntările din vremea în care bătăiosul oltean era pe baricadele Parisului-lumină se adaugă tratamentul pe care i l-au aplicat ai lui, conaţionalii, atât când l-au lovit cu proletcultismul, negându-l până la refuz, cât şi în aceste zile, când se agaţă, prin cele mai penibile tehnici, de renumele şi cota sa.

Printre episoadele amintite în recentul studiu de Sorana Georgescu-Gorjan, se află şi o stranie transformare a unui portret clasic al sculptorului, realizat de ucenica lui, Miliţa Petraşcu, într-un autoportret, poate singurul. În 2001, părculeţul din Piaţa Dorobanţi în jurul căruia se învârt, ameţitor, maşinile, a devenit parcul Brâncuşi, deşi unul cu acelaşi nume se aşterne chiar lângă blocul meu, în sectorul 3, pe bulevardul Brâncuşi. Scrie mare de tot pe o tablă flancată de drapele. Cel din Dorobanţi a primit numele sculptorului datorită dezvelirii aici a unui bust reprezentându-l pe Brâncuşi, un bust semnat Miliţa Petraşcu. Desigur, sunt mai multe probleme de meserie aici - un bust de interior, deci mic, nu se măreşte, că dimensiunea nu contează la făurirea monumentalului, că acest cap hirsut ar fi doar o parte dintr-o creaţie mai amplă, mult postumă maestrului - dar nimic nu a contat pentru "Fundaţia Franco-Română Internaţională (FFRI)", care a turnat respectivul bust, expus în mijlocul Dorobanţilor. Spiritus rector al iniţiativei este un director al acestei fundaţii, "sculptorul" Remus Botar, cu Botar plus Ro egal Botarro ca nume de scenă. Despre artist aflăm că a studiat sculptura la Universitatea Dalles, pe care a abandonat-o pentru a lucra în atelierul lui Corneliu Baba, despre care ştiam că e pictor. Frumos şi expresiv este faptul că originalul sculpturii, ghipsul de Miliţa Petraşcu ce îl reprezintă pe Brâncuşi într-un portret - poză de buletin, se află la Muzeul de artă din Tg Jiu. Şi, şoc, Botar+ro a obţinut de la muzeu o aprobare de copiere şi turnare în bronz a acestei sculpturi! Asta era în 2001, pentru că "sculptorul" Remus Botar trimite muzeului din Tg Jiu un dosar voluminos din care rezultă că Radu Ionescu îi mărturisea că Miliţa Petraşcu îi mărturisise la rândul ei că Brâncuşi făcuse nişte corectură la respectivul cap de expresie, ba, mai rău, lucrurile se ambalează din nou, şi, şoc, sculptorul finalizase pur şi simplu respectiva sculptură. Asta abrogă informaţia unanim recunoscută că Miliţa Petraşcu a făcut respectivul ghips la mai mulţi ani după moartea lui Brâncuşi. Altfel dăm în spiritism, şi nu e cazul. Chit că ar mai fi multe revelaţii, pentru că sunt aduse în discuţie şi alte nume celebre ale brâncuşologiei, Barbu Brezianu şi Sidney Geist, care, alături de Radu Ionescu, ar fi vrut să pună de o cooperativă care să scoată o carte în care să spună exact ce susţine Botarro, că portretul respectiv este o operă colectivă, realizată de ucenica Miliţa Petraşcu şi faustul Brâncuşi.

Deci, în 2008 se încerca acreditarea ideii că respectiva sculptură, semnată chiar în bronzul turnat de Bottaro în 2001 cu numele autoarei Miliţa Petraşcu, ar fi de fapt un modelaj în care se simt masiv mâinile lui Brâncuşi, cel care, până atunci, în loc să-şi aşeze barba, o modela în ghipsul sau lutul Miliţei. Sorana Georgescu-Gorjan arată, în scrisoarea sa deschisă din 2008, despre acest subiect, că la 3 aprilie 2007, directorul Muzeului Judeţean Gorj a trimis Muzeului din Horn, din Austria, o adresă în care îşi asumă deja ipoteza că "Portretul lui Brâncuşi" are doi autori, pe Miliţa Petraşcu şi Constantin Brâncuşi, şi că respectiva piesă este "unica lucrare colectivă de artă şi totodată un autoportret". Transformarea este graduală, treptată, în paşi mici şi neezitanţi. Scrie doamna Sorana Georgescu-Gorjan, în 2008: "Între 10 şi 15 aprilie 2007, domnul Botar expune la Muzeul din Horn exemplarul din bronz turnat cu aprobarea Muzeului Judeţean Gorj. Aceeaşi lucrare este expusă între 20 şi 22 aprilie la Galeria Golkar din Köln, cu menţiunea: Brancusi/Milita Petrascu "Selbst-Portrait - Bronze" 36 x 29 x 15 cm 1930. Era una dintre primele expoziţii în care apărea copia din bronz ce evolua hotărât spre ideea de autoportret pur al lui Brâncuşi. Mai grav este faptul că în expoziţiile "Brâncuşi & Botarro" ce au tot urmat apar tot felul de presupuse lucrări de Brâncuşi, inclusiv o Pogany, dintre cele mai cunoscute, şi cotrocenianul "Cocoş". Şi mai apar din ce în ce mai mult în astfel de manifestări kitsch reprezentanţii statului român. În decembrie 2013, ambasadoarea în Luxemburg radiază de fericire şi descoperire culturală lângă vestitul portret ajuns autoportret, uzat de atâta recopiere, dar şi lângă Madame Pogany. În septembrie trecut, consulatul nostru la Strasbourg primea solicitarea din partea domnului Botarro de a fi sprijinit să facă un Centru internaţional de cultură şi creaţie Brâncuşi la Dieuze. Locul nu are nicio treabă cu artistul, doar că Botarro primise acolo patru clădiri dezafectate din "colonie des Officiers" pentru, spune primăria de acolo, proiectul Brancusi/Botarro.

Subiectul e vechi şi plin de oroare. Acum revine în atenţie pentru că tocmai s-a deschis, la Bruxelles, o expoziţie Remus Botarro, "sculptor abstract născut în Transilvania","prezentat de presă ca succesor al lui Brancusi" sau "considerat un al doilea Brancusi". Încă una şi gata: "După Rodin şi Brancusi, el a sculptat un Sărut al său, prezentat de critică şi de presă ca fiind a treia generaţie". Apare şi "autoportretul" lui Brâncuşi, fost, până acum câţiva ani, portretul meşterului făcut de Miliţa Petraşcu. Cu noua lui identitate va fi scos la licitaţie spre finalul expoziţiei. O spun "specialiştii" belgieni: excepţionala sculptură de bronz "Autoportretul lui Brâncuşi".