PLASAMENTE ALTERNATIVE Valoarea scrisului de mână

M-am plimbat, şi în această vară, prin pasajul Saint Hubert, galerii regale, din Bruxelles; toate erau la locul lor, vii şi vizitabile. Doar extrem de dinamicul Muzeu al manuscriselor, atât de apetisant şi atrăgător cu un an în urmă, era închis, cu afişe ce opreau actualitatea undeva la cea mai recentă traversare a anilor.

Un muzeu al manuscriselor este o performanţă în sine pentru că pune accentul nu pe valori materiale imuabile, precum metalele şi pietrele preţioase, nici măcar pe hârtii de valoare, bancare în special, ci pe hârtii ce au valoare doar pentru minţile elevate, cele care apreciază cultura şi istoria, personalitatea umană, au o percepţie a timpului şi vremurilor. Un înscris nu are nici măcar valoarea hârtiei pe care este aşezat. Şi totuşi, ce valoare au manuscrisul unei poezii aflate pe buzele tuturor, o simplă înscriere a unei personalităţi cunoscute, ori, mai ales scrierile sale necunoscute, frivole sau secrete? Cât costă o hârtie aflată în momente istorice, cât ar costa acum, pe piaţa antichităţilor, şerveţelul pe care Churchill i-a transmis lui Stalin procentajele de împărţire a Europei, chiar la Moscova, în 1944? Se spune că premierul britanic ar fi avut o oarecare jenă că decide astfel soarta a milioane de oameni, cum de altfel s-a şi văzut în deceniile ce au venit, şi a propus ca hârtiuţa sa fie arsă. Stalin i-a zis să o păstreze, astfel că s-ar putea să o aflăm, la un moment dat, în forma sa fizică, supravieţuind nu numai oamenilor, ci şi imperiilor.

Muzeul de hârtii scrise de mână din Bruxelles este, sau era, iniţiativa unui om ce şi-a legat viaţa şi averea de acest domeniu. Îl cheamă Gérard Lhéritier, sexagenar ca vârstă, cu o devenire alambicată, cert este că în 1990 a creat o întreprindere dedicată comerţului cu manuscrise, în forma sa clasică, cea în care cumperi şi vinzi. Ulterior, Gérard Lhéritier a avut ideea să facă un fel de fond de investiţii, clienţii să cumpere părţi din proprietatea unor manuscrise celebre şi apreciate la sume fabuloase. Această evaluare nu venea, însă, de pe piaţă, nu era cea de la licitaţiile unde manuscrisele fuseseră vândute şi cumpărate de companie, ci era propusă chiar de specialiştii proprii şi oarecum secreţi ai companiei. De aceea, se vehiculau estimări uriaşe, care se transformau apoi în participări cât mai concrete din partea clienţilor. O parte din corespondenţa lui Einstein a fost cumpărată de la o cunoscută casă londoneză cam cu jumătate de milion de euro, dar firma zicea că face 12 milioane, abţinându-se cu greu să nu meargă pe cifra de 24 de milioane, pe care o intenţiona iniţial. Oricum, afacerea propunea un beneficiu de 60% pe cinci ani.

În acele vremuri minunate, firma s-a extins în tot felul de activităţi extrem de frumoase, flamboaiante de-a dreptul, dacă nu întrebi cu ce bani. Dintre ele face parte şi muzeul de la Bruxelles, ca să nu amintim mai întâi de cel de la Paris, cu adresa "222, Boulevard Saint-Germain". Şi chiar de ne punem întrebarea cu resursele, tot apreciem faptele, majoritatea cu greutate culturală. Desigur, partea financiară şi chiar legală din spatele acestor activităţi cu manuscrise nu era menită să ţină la nesfârşit, mai ales că se baza pe multe iluzii şi lucruri greu de explicat. Cum era chiar evaluarea. Retrospectiv se poate observa chiar o influenţare serioasă a pieţei respective, cu creştere de preţuri şi intensificarea activităţii din comerţul cu manuscrise. Multe depozite de manuscrise au fost scoase pe piaţă de moştenitori prea ocupaţi sau care, până atunci, nu dăduseră nici două centime sau eurocenţi pe vechiturile rămase de la iluştrii lor înaintaşi.

Avem, însă, şi finalul poveştii. Şi el este de factura a ceea ce sugeram la început. Printre ultimele acţiuni ale Aristophil a fost cumpărarea unui lot de 313 mesaje ale generalului De Gaulle, din timpul războiului, unele chiar pentru Stalin şi Churchill, "amicii" noştri de mai sus. Ele fuseseră păstrate până atunci de urmaşii dactilografei generalului. Statul francez, care nu glumeşte când e vorba de patrimoniu şi de istoria Franţei, a decis că aceste documente au statut de "arhivă publică" şi le-a cam confiscat. La scurt timp a început o anchetă asupra activităţii companiei, chiar din Belgia. Culmea, Charlie Hebdo scria despre ancheta despre afacerile companiei de manuscrise în ianuarie 2014, exact un an înainte ca oamenii săi să fie martirizaţi. Afacerea cu manuscrise se dovedeşte a fi un fel de schemă tip Caritas, care permitea umflarea preţurilor şi continuarea activităţii, până când buba, sau bubble, avea să se spargă. Din martie trecut, compania este în lichidare şi proprietarul trimis în judecată, pentru "practici comerciale înşelătoare, escrocherie organizată, albire, abuz de încredere, prezentare infidelă de conturi", într-o traducere uşor în glumă.

Mi-am amintit de această poveste în aceste zile, când moartea subită ni l-a readus în atenţie pe Corneliu Vadim Tudor, inclusiv pentru pasiunea sa pentru manuscrise. Este o realitate notorie şi s-a vorbit constant despre colecţia pe care scriitorul politician polemist o alcătuise. Ea a şi fost expusă, de multe ori fiind vorba de singurele evenimente de prezentare a unor manuscrise, cu excepţia celor organizate de instituţiile de stat. Să ne amintim aici că pierderea sediului de către Muzeului Naţional al Literaturii Române a aruncat în depozite improvizate manuscrise-comoară, care trebuiau conservate bine şi expuse îndelung.

Corneliu Vadim Tudor şi-a construit colecţia de manuscrise cu multe autografe celebre, în perioada în care funcţiona afacerea şi compania întreprinzătorului manuscriselor. Asta înseamnă că scriitorul a cumpărat, inclusiv pe piaţa internaţională, într-un moment în care preţul manuscriselor era mai mare decât ar fi trebuit. Evocarea posibilităţii de a vinde colecţia lui Vadim Tudor pentru a aduce familiei un binevenit ajutor ne aduce în realitatea unei pieţe nefavorabile manuscriselor, într-un mediu cultural şi social care nu dă doi bani pe umilele hârtii aşternute cu grafia unor celebri.

Când vine vacanţa "cu trenul din Franţa", şi cărţile ar trebui puse pe foc ca să poată ieşi elevii la joc, trecem în revistă vânzările din secţiunea "Cărţi". Acolo se ascund uneori manuscrise interesante şi autografe aşternute direct pe cărţi. Preţurile sunt, desigur, mici spre decente.

Dar să nu disperăm, este septembrie, se reiau licitaţiile de artă, se redeschid şi anticariatele, astfel că vom putea cotrobăi printre "tablouri" după manuscrise şi cărţi cu autografe. Mai mult, la sfârşitul lunii, Artmark ne oferă cărţi vechi de tot, manuscrise şi chiar o carte scrisă de mână. Nu sunt autografe în vânzare, dar le puteţi obţine oricând, la vreo lansare de carte, la vreun târg, la vreun concert, la vreo expoziţie.