Plăţile pentru POS T 2007-2013 au fost reluate

F. A.
Fonduri Europene / 25 iunie 2013

Ministerul Transporturilor (MT) informează că, începând cu data de 21 iunie 2013, au fost reluate plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POS T) 2007-2013, în urma ridicării presuspendării de către Comia Europeană (CE).

Comisia Europeană a decis ridicarea presuspendării ca urmare a implementării de către AM POS-Transport a tuturor măsurilor dispuse prin Scrisoarea de Întrerupere plăţi (iunie 2012) şi Scrisoarea de presuspendare (decembrie 2012).

AM POS-Transport are un buget, din fondurile structurale, în valoare de 4,5 miliarde euro. Dintre cele 11 companii beneficiare, cele mai importante sunt CNADNR şi CFR SA.

AM POST are autorizate, în prezent, cheltuieli în valoare de 1,2 miliarde lei, ce urmează a fi transmise Autorităţii de Certificare şi Plăţi, pentru decontare din bugetul UE.

Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 asigură finanţarea unor proiecte strategice pentru România în domeniile rutier, feroviar şi naval.

În luna decembrie 2012, la nivelul POS-Transport era implementată doar o singură măsură dintre cele dispuse de către Comisia Europeană, iar în perioada martie - aprilie 2013, fosta conducere a CFR SA nu a derulat nicio procedură de achiziţie publică, blocând astfel implemetarea procedurilor operaţionale necesare procesului de evaluare a achiziţiilor publice.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb