Pledoarie pentru gravură

Mai mulţi prieteni ai lui Ion Octavian Penda s-au adunat în jurul Inorogului şi au construit o expoziţie care ne aminteşte că marele artist nu mai este şi că au trecut 6 luni de atunci. Sînt expuse două gravuri realizate de Penda, chiar ultimele, dar nu este o expoziţie cu lucrările sale, ci una care îi este dedicată şi are şi o temă sublimă - Inorogul. Este ca şi cum, peste tot şi toate, mai ales peste timp şi eternitate, artistul participă la o expoziţie împreună cu un grup de creatori. Îl are alături pe un alt mare gravor, Marcel Chirnoagă. Expoziţia este şi una dintre rarele ocazii de a vedea ce mai face Marcel Aciocoiţei, ultimul mărturisitor al tripletei de aur şi mari speranţe a gravurii româneşti din care făceau parte Tavi Penda şi Traian Filip. Plutind din amintire în amintire să rememorăm celor care probabil nu au ştiut niciodată că Traian Alexandru Filip este un extraordinar artist român, un grafician şi gravor de mare anvergură, care s-a dezlipit de plaiurile natale şi a dispărut din viaţă, voluntar, la New York. În 1993, la 38 de ani, puţin cunoscut, adîncindu-ne necunoaşterea pe care i-o arătăm.

Minunată este pleiada din expoziţia inorogului memoriei lui Ion Octavian Penda: Ion Iancuţ, probabil cel mai tare sculptor al nostru şi al momentului, ezotericul dar atît de originalul Ştefan Pelmuş, enigmaticul romantic ca o stradă din Paris, Maurice Mircea Novac, Vasile Sarcă, devotat prieteniei şi artei, Rareş Pantea, serios cît o adevărată mini-expoziţie, însemnele ca de caligrafie ale lui Dan Tudor Truică, mobilizant organizator de simeze, Liviu Nedelcu, în măsuri însemnate artist de profundă exprimare şi realizator de expoziţii şi idei.

Iar despre Ion Octavian Penda, chiar de am fi siguri că nu am avut niciodată de a face cu el sau munca sa acest lucru ar fi imposibil. I-am avut banii în buzunare, i-am lipit timbrele pe scrisori şi vederi sau colete şi ar fi trebuit să îi fi văzut neapărat muzeul. A terminat grafica, la "Grigorescu", şi la scurt timp a cîştigat, prin concurs, "dreptul" de a bate medalii, pe cea care marca 2050 de ani de la crearea statului dac centralizat sub conducerea lui Burebista, scuzaţi formula amplă dar completă. Şi nu numai acasă a făcut medalii şi reliefuri iar, după 1989, gravura lui ne-a dat şi bancnote, pe cea mai frumoasă şi mai deşteaptă, cea de 500 de lei, cu Brâncuşi. A făcut sticlă, ceramică şi pictură, a pictat chiar şi biserici iar senzaţionalul basorelief din bronz cu chipul lui Mihai Viteazul de pe hanul din Praga unde a tras voievodul, acum fix 410 ani, îi aparţine de asemenea. Cu un sprijin puternic şi inspirat pînă la providenţă, Ion Octavian Penda a alcătuit Muzeul Hărţilor şi Cărţilor Vechi. Da, da, avem aşa ceva în Româ-nia, un muzeu în care primul său director a refăcut atmosfera compoziţiilor sale în care cer şi pămînt, oameni şi cetăţi, istorie şi chipuri se nasc din linii fine care dansează după un magnetism ştiut numai de Penda, creatorul lor.

Cel mai bine s-a simţit artistul, însă, la facerea timbrelor. În petecul de hîrtie imprimat în multe şi foarte multe exemplare s-a regăsit gravorul spaţiilor baroce, al compoziţiilor celebrante şi al sublinierilor gratificante. A înţeles cel mai bine temele complexe - personalităţi dintre cele mai diverse, evenimente politice, aniversări culturale, comemorarea teribilului 11 septembrie - cărora le-a dăruit alegoria sa. Mai mult, a mers dincolo de limita perforată, dantelată, după cum îi spun specialiştii şi pasionaţii de timbre, şi a completat fericirea filatelică cu vigniete, cu minicoli, blocuri sau coliţe, totul într-un cadru plastic de-a dreptul monumental, chit că vorbim de nesfîrşitele întinderi ale unui timbru. Ultimul timbru gîndit şi gravat de Ion Octavian Penda sînt de fapt 6 sau mai bine zis 12 şi au ca temă Zodiacul. Prima serie, cu jumătate de zodii, a fost lansată la scurt timp după dispariţia artistului, iar a doua mai recent, la un simpozion al pricepuţilor în zodii care m-au convins că este cea mai serioasă şi frumoasă realizare filatelică de zodiac din puţinele dar prestigioasele aflate în lume. Munca sa de gravor de timbre este dusă înainte de fiica sa, Livia Penda, care i-a moştenit nu numai talentul, dar şi nebunia de a trudi la gravură.

Desenele realizate prin gravură au o calitate estetică de excepţie. Tehnica se apropie mult de tipar, de posibilităţile de a imprima mai multe exemplare identice. Pînă la fotografii, gravurile au asigurat ilustraţia cărţilor, a ziarelor sau a altor tipărituri. Nu numai în prezent, dar tot timpul gravura a fost o artă. În diferite suporturi se sapă un desen, fie mai laborios, cu dăltiţe, fie prin zgîrieri fine. Se dă cu un acid, care desăvîrşeşte lucrul artistului, iar liniile lui devin albe sau negre, după model. Gravura se face pe placă de cupru, pe diferite metale, inclusiv tablă, în lemn, în piatră, ba, la un moment dat, era în mare vogă linoleumul, acel strămoş teribil al amenajărilor interioare. Se unge cu culoare sau chiar mai multe culori şi se întinde o hîrtie, care preia desenul de pe placa de gravură. Şi aşa de cîte ori vrei, cu secole în urmă era o singură dată, apoi din ce în ce mai multe exemplare au fost acceptate şi numerotate, acum sînt cam fără număr, fără număr.

În mîna unui meşter gînditor cum a fost Ion Octavian Penda, gravura face ravagii, dă dependenţă, înalţă spiritual. Problema este că la noi şi mai ales în aceste vremuri, gravura nu cucereşte de pe simeze. Paradoxul de care am mai scris face să fie preferate lucrările scumpe, neapărat ulei pe pînză, adică în tehnici clasice, cu semnături de care au auzit straturi sociale cît mai diverse. Sau cu semnături cu numele acestea mari, recunos-cute sau vînturate mult. Un mare artist care performează în acuarelă sau gravură va avea probleme în relaţia cu piaţa de artă. Gravurile care se mai vînd în prezent fie vin de la artişti cunoscuţi drept campioni ai genului, fie de la pictori mari care fac şi gravură. Penda şi Chirnoagă sînt gravori consacraţi, Câlţea şi Ilfoveanu ilustrează categoria marilor pictori după ale căror gravuri alergăm.

La o fugară privire prin licitaţiile recente aflăm o litografie color de Ionesco, tatăl "teatrului absurd", despre care ştim că a cochetat bine cu artele plastice, un "Red devil", nume de catalog, că autorul era francez, de origine română, desigur. A fost propus cu 5 sute şi s-a dat cu 19, ceea ce înseamnă o creştere remarcabilă. În rest, nicio altă gravură propusă marţi, la Alis, adică vreo 3, nu s-a mai vîndut. Acum cam o săptămînă, la Goldart a apărut un lot compact de gravuri, care a rămas cam la fel de nedespărţit. Nu s-a dat o gravură semnată, datată şi localizată, de Reuven Rubin, pictorul nostru ambasador la Bucureşti, primul al Israelului la începutul său statal, nici una de Marcel Olinescu, meşter neîntrecut în ale graficii şi mai ales ale gravurii. Din două lucrări de Marcel Chirnoagă a fost vîndută una, cea mică, cu 170 de euro. Numită "Lingăii", alegoria este zdrobitoare pentru vremurile dictatorului anterior, dar valabilă rău şi acum.