Centrul comercial Ploieşti Shopping City va deschide un centru de distracţie în sudul ţării, se arată într-un comunicat de presă trimis redacţiei.
Valoarea investiţiei s-a ridicat la 1,2 milioane de euro şi a fost realizată de către operatorul de entertainment "Play Again&The Jack".
Noua zonă de distracţie este dispusă pe o suprafaţă de peste 1.300 de metri pătraţi, având program de funcţionare non stop.
Ploieşti Shopping City este dezvoltat de New Europe Property Investments plc (NEPI) şi Carrefour Property România.