Plumb: "Problemele de mediu pot fi soluţionate prin cooperarea tuturor părţilor implicate"

F.A.
Politică / 29 octombrie 2013

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a subliniat, ieri, în cadrul Forumului Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, importanţa fluviului Dunărea, dar şi problemele de mediu care pot apărea oricând şi care pot fi soluţionate prin cooperarea tuturor părţilor implicate, potrivit unui comunicat de presă.

"Probleme de mediu nu sunt oprite de graniţe. Problemele de mediu sunt provocări transfrontaliere şi singura manieră eficientă pentru a gestiona aceste probleme este într-un mod coordonat. Cooperarea este esenţială şi o abordare regională este necesară, altfel munca eficientă într-o ţară poate fi uşor redusă de neglijenţa altora", a completat ministrul Mediului.

Potrvit sursei citate, Rovana Plumb a enumerat câteva acţiuni concrete de colaborare transfrontalieră, acţiuni în care ţara noastră s-a implicat activ, cum ar fi Danube Floodplain - reabilitarea ecologică, inclusiv stocarea volumului de inundaţii din toate ţările bazinului dunărean, împreună cu Austria a participat la iniţiativa de a consolida capacităţile de reacţie rapidă dezastre, dar şi proiectul derulat împreună cu Serbia şi ICPDR, Danube Sturgeon Task Force, de a asigura o populaţie viabilă ale sturionului în acest fluviu atât de important.

Totodată, Rovana Plumb a făcut o propunere Forumului: "Ca europarlamentar am iniţiat împreună cu Comisia Europeană ideea de a avea a 9-a competenţă cheie - Green Key Competence - care este la intersecţia dintre cunoştinţe, aptitudini şi atitudine. ştiu că ETF (Europeean Training Foundation) a început deja să lucreze împreună cu statele non-membre UE în acest sens. Acum este timpul să ne alăturăm eforturilor lor şi să facem o iniţiativă care să fie a Dunării şi rog membrii Forumului să ia act de această propunere. Angajamentul meu este de a implica toţi actorii importanţi, iar împreună cu colegul meu de la Ministerul Educaţiei să depunem toate eforturile şi să alocăm timpul necesar în vederea securizării trainingului profesorilor, care vor putea ulterior implementa cea de-a 9-a competenţă cheie".

În ceea ce priveşte Strategia Dunării, ministrul roman al Mediului a afirmat: "Sunt încântată să vă informez că o acţiune foarte importantă a Strategiei Dunării, şi anume, Joint Danube Survey a fost finalizată la sfârşitul lunii septembrie anul trecut. Acest demers unic la nivel mondial va permite experţilor de apă de a evalua mai bine starea mediului apei Dunării şi să ia măsurile necesare în scopul de a păstra valorile de mediu şi de a avea o resursă de apă potrivit pentru nevoile noastre economice şi sociale", se mai arată în comunicat.

În marja Forumului Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, ministrul Rovana Plumb a avut o întâlnire cu Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politică Regională şi cu reprezentanţii Ungariei şi Slovaciei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb