PLUS DE 19% Preţul cuprului, în primul avans anual de după 2012

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 ianuarie 2017

Preţul cuprului, în primul avans anual de după 2012

Preţul cuprului a crescut puternic spre finele anului trecut, după ce, în ianuarie, consemna nivelul minim al ultimilor şapte ani, ca urmare a revenirii cererii de profil din China şi a alegerii republicanului Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, care a promis accelerarea investiţiilor în infrastructură.

Pe întregul an trecut, preţul futures al cuprului a urcat cu aproximativ 19%, pe piaţa londoneză, avansul anual fiind primul de după 2012.

La data de 11 ianuarie 2016, cotaţia acestui metal a coborât până la cel mai redus nivel din 2009, 4.381 dolari tona la Bursa Metalelor din Londra, pe fondul pierderilor de pe pieţele acţiunilor. Investitorii se temeau, la acel moment, că va încetini cererea de cupru din China, care este cel mai important consumator de profil din lume.

În 15 ianuarie, preţul a scăzut şi mai mult, ajungând la 4.320,5 dolari tona, în condiţiile în care stocurile de cupru monitorizate de bursa londoneză au crescut, înregistrând cel mai mare avans din ultima lună.

Dar, în 4 februarie, preţul era de 4.681dolari tona, avansul fiind generat de faptul că analiştii anticipau o posibilă stabilizare a pieţei de profil, în 2016, odată ce pierderile companiilor se vor opri, ca urmare a reducerii capacităţilor miniere.

O cotaţie mai redusă, de 4.466 dolari tona, a fost consemnată pe piaţa cuprului în 11 februarie, investitorii temându-se că exporturile de la mina din Indonezia aparţinând gigantului "Freeport- McMoRan" Inc. din SUA vor alimenta supraoferta din domeniu.

Un preţ în creştere, de 4.690 dolari tona, a fost atins la data de 22 februarie, în contextul sporirii încrederii în economia Chinei.

În 2 martie, preţul cuprului a atins cel mai ridicat nivel al ultimelor trei luni (4.793 dolari tona), pe fondul sporirii apetitului la risc în baza semnelor de redresare a pieţei imobiliare din China, a unor date economice îmbunătăţite privind SUA şi a avansului din ultima vreme a cotaţiilor petroliere. În 18 martie, cotaţia trece de 5.000 de dolari tona, ajungând la 5.070,50 dolari tona, pe fondul aşteptărilor optimiste legate de creşterea economiei globale, care alimentează cererea de metale.

Însă, în 8 aprilie, preţul era mult mai mic, de 4.635,50 dolari tona, în condiţiile în care investitorii se temeau că producătorii din China vor inunda piaţa de profil.

La data de 29 aprilie, preţul revine peste 5.000 de dolari/tonă, respectiv la 5.034 dolari/tonă, ca urmare a avansului cotaţiei petrolului şi a deprecierii dolarului.

În 23 mai, cotaţia era de numai 4.562 dolari tona, declinul fiind generat de datele dezamăgitoare privind importurile Chinei.

În 4 iulie, preţul a urcat la 4.928 dolari tona, ca urmare a declinului producţiei unor mine de cupru, iar în 13 iulie atingea 5.032 dolari tona, pe fondul aşteptărilor legate de stimulentele pe care le vor adopta băncile centrale majore pentru susţinerea economiei. În plus, China a anunţat importuri de profil solide în iunie, influenţând dinamica preţurilor.

La data de 12 august, preţul a fost de 4.761 dolari tona, cel mai redus nivel al ultimei luni, pe fondul unor date sub aşteptări privind investiţiile chineze în active fixe.

La finele lunii următoare, mai precis în 30 septembrie, cotaţia era de 4.847 dolari tona, investitorii fiind optimişti cu privire la cererea de metale din China.

Un avans puternic a avut loc după alegerile prezidenţiale din SUA, desfăşurate în 8 noiembrie. În 11 noiembrie, cotaţia a urcat la 5.910 dolari tona, ca urmare a câştigului surprinzător înregistrat de republicanul Donald Trump în aceste alegeri.

În 17 noiembrie, preţul coboară la 5.435,5 dolari tona, investitorii făcând vânzări mari ca urmare a preţurilor ridicate din luna respectivă, pe piaţa de profil.

În 28 noiembrie, preţul metalului industrial a crescut la 5.950 dolari tona, pe pieţe existând un ton optimist cu privire la cererea de materii prime, iar în 30 decembrie, scade la 5.520 dolari tona, din cauza presiunilor generate de aprecierea dolarului şi de o posibilă criză de lichidităţi în China.

Banca de investiţii "Goldman Sachs" preconizează că, în următoarele şase luni, preţul cuprului va creşte la 6.200 de dolari tona. Pentru primele trei luni, banca aşteaptă un preţ de 5.800 dolari tona, iar pentru finele anului, de 5.600 dolari/tonă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb