PMP o susţine pe Elena Udrea în cursa pentru Cotroceni

CĂTĂLINA N. MĂNOIU
Ziarul BURSA #Politică / 20 august 2014

PMP o susţine pe Elena Udrea în cursa pentru Cotroceni

Udrea vrea să convingă electoratul fidelizat de Băsescu să vină alături de PMP

-------

Actualizare 21:39 Băsescu: "Nu am ca obiectiv să fiu prim-ministru"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, că obiectivul său nu este de a deveni prim-ministru, chiar dacă Elena Udrea ar fi cea care câştigă cursa prezidenţială, spunând că are o "nepoţică" şi "încă doi nepoţie vin", deci are "treabă".

Băsescu a fost întrebat într-o emisiune televizată dacă ar accepta să fie propus premier de Elena Udrea, dacă aceasta ar ajunge şef al statului.

"Vă previn, am o nepoţică şi încă doi nepoţei vin. (asta înseamnă, n.r.) că am treabă, o să mă ocup la partid, să-i ajut, dar asta e o treabă pentru alţii, funcţia de prim-ministru, chiar dacă aş fi cel mai bun prim-ministru pe care îl poate da clasa politică, v-am mai spus. Poate că a trecut vremea mea pentru astfel de funcţii. Obiectivul meu nu este să devin prim-ministru. Va trebui cel care câştigă alegerile prezidenţiale să-şi găsească un prim-ministru capabil să înţeleagă care sunt priorităţile ţării şi ce trebuie făcut ca acele priorităţi să fie atinse", a susţinut preşedintele Băsescu.

De asemenea, Băsescu şi-a exprimat convingerea că Elena Udrea "va primi destul de votul de multe voturi de la PDL".

"Sper ca PMP să ia un procent mai mare, candidatul PMP decât a luat la europarlamentare PMP-ul, pentru că altfel probabil toată ura inteligenţiei româneşti se va revarsa pe acest partid şi pe candidat", a mai spus Băsescu.

-------

Actualizare 20:25 Băsescu: "Susţin PMP, Udrea a fost un ministru bun, om pragmatic şi extrem de loial"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că susţine PMP şi că Elena Udrea a fost "un ministru bun" şi este "un om pragmatic, extrem de loial", căruia îi susţine categoric candidatura la Preşedinţie.

Referindu-se la Udrea, preşedintele a spus, în cadrul unei emisiuni televizate, că a fost un ministru bun, având peste 600 de proiecte, de care "va profita în campanie", şi care a avut "cea mai bună absorbţie pe fonduri europene".

"Este un om pragmatic şi extrem de loial", a spus Băsescu despre Udrea, adăugând: "Este un om foarte hotărât şi cu o rezistenţă incredibilă şi fizică pentru a umbla prin ţară şi la atacuri".

Băsescu a arătat că a fost un susţinător fără rezerve al PMP, inclusiv în alegerile europarlamentare.

"Aţi văzut foarte bine şi în alegerile pentru PE, nu m-am dat în lături de la nicio susţinere, asumându-mi acest partid. Categoric, susţin candidatul la funcţia de preşedinte al României al acestui partid", a precizat Băsescu.

---------

Actualizare 20:12 Udrea, despre varianta Traian Băsescu premier: "Nu am luat în calcul această variantă"

Preşedintele PMP, Elena Udrea a declarat, astăzi, în intervenţii telefonice la mai multe posturi TV, întrebată dacă Traian Băsescu este o variantă de premier, în eventualitatea în care ar câştiga alegerile, că nu a luat în calcul această variantă şi că depinde de noua majoritate parlamentară.

Întrebată pe cine pe cine ar vedea în acestă funcţie de premier, Udrea a precizat că vom vedea în funcţie de majoritatea parlamentară care ar fi persoana potrivită, încât să existe şi un sprijin parlamentar.

"Un premier trebuie susţinut în Parlament, şi este nevoie de un premier puternic care să aibă susţinerea în rândul parlamentarilor. Cred că soluţiile trebuie să reiasă după discuţiile cu noua majoritate", a precizat Udrea.

Ea a mai spus că "premierul trebuie să fie un om care să fi realizat ceva în viaţă şi nu cineva care sa îşi înceapă activitatea în funcţia de prim-ministru".

Întrebată dacă Traian Băsescu rămane un posibil candidat pentru funcţia de prim-ministru, Udrea a răspuns: "Nu am luat în calcul această variantă. Puţin probabil ca majoritatea parlamentară să nu dorească să impună un premier din rândul acestei majorităţi".

----------

Elena Udrea a fost desemnată, ieri, de Partidul Mişcarea Populară (PMP) drept candidat la alegerile prezidenţiale din această toamnă.

"Reunirea acestui for de dezbare este prevăzută la art. 67 al Statutului PMP, indiferent de maniera în care ar fi decurs campania pre-electorală, această desemnare oficială a candidatului PMP la alegerile prezidenţiale trebuia să se aibă loc", a declarat Elena Udrea, în deschiderea şedinţei Consiliului Naţional al partidului.

Declaraţia sa vine în contextul în care, cu o zi înainte, a fost acuzată de Cristian Diaconescu şi de foşti membri aI PMP de faptul că a orchestrat o "strategie cinică" pentru a discredita candidatura lui Cristian Diaconescu la alegerile prezidenţiale din partea PMP.

Votul de ieri pare să fi fost unul formal întrucât mapele care au fost înmânate participanţilor la Consiliul PMP înainte de începerea şedinţei conţineau deja lista pentru susţinerea candidaturii Elenei Udrea la alegerile prezidenţiale deşi forul de deliberare nu se prenunţase încă.

Elena Udrea a declarat, imediat după primirea sprijinului colegilor de partid: "PMP m-a desemnat, prin vot în Colegiul Naţional, drept candidatul la alegerile prezidenţiale. Este o mare responsabilitate pe care mi-o asum împreună cu întreaga echipă a PMP. Cred că sunt cel mai potrivit candidat".

Preşedinta PMP nu a ezitat să îi provoace pe contracandidaţii săi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, la o dezbatere publică. Totodată, ea a declarat că aşa cum nu a cedat în faţa "mogulilor de presă" şi nu a făcut compromisuri cu ei, tot aşa poate să ducă până la capăt un proiect de ţară, "mai mult decât oricare dintre bărbaţii" cu care a intrat in competiţie.

Domnia sa a afirmat, totodată, că îi va cere preşedintelui Traian Băsescu să îi sprijine candidatura la alegerile prezidenţiale şi s-a declarat un continuator al reformelor iniţiate de şeful statului. Elena Udrea a mai precizat că îşi propune să convingă electoratul fidelizat de Traian Băsescu să vina alături de PMP. Întrebată de ce nu şi-a asumat candidatura încă din iunie, preşedintele PMP, Elena Udrea a declarat că "aşa a fost situaţia".

Analiştii politici care s-au pronunţat cu privire la evenimentele recente din cadrul PMP au declarat că demisia lui Cristian Diaconescu delegitimează demersul Elenei Udrea de a se înscrie în cursa prezidenţială susţinută de PMP. O competiţie reală ar fi oferit Elenei Udrea o linie de start mai bună.

Cristian Preda a fost singurul participant la Consiliului Naţional al PMP care s-a opus desemnării Elenei Udrea drept candidat PMP la alegerile prezidenţiale. Refuzul său de a o susţine pe Elena Udrea era evident, în contextul în care el a declarat luni, pe blogul său că, cel mai probabil, " [...] după 6 la sută la europene (în loc de un scor cu două cifre) şi un congres care, în loc să sudeze energiile, a îndepărtat sau marginalizat voci credibile, schimbarea lui Diaconescu va produce o divizare a sprijinului acordat de simpatizanţii PMP şi ai lui Basescu pe 2 noiembrie". Potrivit domniei sale, "simpatizanţii PMP vor vota pentru alţi doi candidaţi identificaţi cu Băsescu: Macovei, aliată de lungă durată, şi Diaconescu, care a primit sprijinul explicit al şefului statului pentru candidatura".

Cristian Preda a mai declarat că militantii pe care îi poate mobiliza Elena Udrea nu sunt mai mult de 30 de mii, în schimb ce simpatizanţii erau de zece ori mai mulţi, aşa cum s-a văzut la alegerile pentru Parlamentul European.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb