Partidul Naţional Liberal (PNL) a hotărât azi, în şedinţa Biroului Politic, să voteze împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, conform surselor de presă.
Liberalii vor solicita, de asemenea, introducerea votului deschis la adoptarea proiectului de lege.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, la rândul său, înaintea şedinţei Biroului Politic, că PNL îşi menţine opinia în ceea ce priveşte proiectul, dar nu va cere parlamentarilor din Comisia specială să absenteze de la şedinţa care se va desfăşura la Roşia Montană. "Faptul că (PNL n.r.) va vota împotrivă nu înseamnă că oamenii din Comisie nu se pot duce la Roşia Montană pentru a discuta cu oamenii. Decizia comisiei e decizia comisiei, nu luăm noi la PNL o decizie. Nu avem în privinţa asta ceva de impus", a menţionat domnia sa.