PNL vrea ca impozitul agricol să fie colectat de primării

A.O.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 13 martie 2014

Partidul Naţional Liberal a depus o iniţiativă legislativă pentru simplificarea procedurilor de impunere şi colectare a impozitului pe venitul agricol, potrivit unui comunicat al grupului liberal din Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă a deputaţilor liberali prevede ca impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţile agricole, datorate de persoanele fizice, să se facă la sediul Primăriei de care aparţin.

Deputatul Stelian Dolha a explicat: "În prezent, legislaţia în domeniu este dificil, dacă nu chiar imposibil de aplicat. Producătorul trebuie să meargă la Direcţia Fiscală Judeţeană, unde declară suprafeţele şi/sau animalele care pot fi obiectul impozitării, ANAF calculează impozitul şi-l comunică producătorului, după care producătorul mai face două drumuri la agenţie, ca să plătească, în două tranşe, impozitul pe anul în curs. Avem producători aflaţi la sute de kilometri distanţă faţă de biroul ANAF unde trebuie să îşi plătească impozitul".

Parlamentarii liberali propun ca atribuţiile de impunere şi de colectare a sumelor să aibă loc la compartimentele de specialitate ale unităţii administrativ-teritoriale corespunzătoare localităţii în care contribuabilii îşi desfăşoară activitatea. Astfel, decizia de impunere se va face pentru activităţile supuse impozitării, în baza datelor emise de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), pentru activităţile pentru care producătorii au primit efectiv subvenţii.

În cazul activităţilor agricole care nu fac obiectul subvenţiei, dar sunt impozitabile, decizia de impunere se va lua de către unitatea administrativ-teritorială, în baza certificatelor de producător emise, explică deputaţii.

"În acest fel, impozitarea se face doar pentru acele activităţi agricole care nu au caracter de subzistenţă, simplificându-se procedura de impunere şi de calculare a sumelor datorate", motivează liberalii iniţiativa menită să se constituie într-un sprijin concret pentru fermele de subzistenţă.

Impozitul se va plăti în continuare în două tranşe, însă acestea vor fi ale anului agricol anterior, pentru care producătorul agricol a primit subvenţia şi a reuşit valorificarea recoltei, conform propunerii.

Un alt motiv pentru schimbarea ordonanţei îl reprezintă faptul că, prin reglementările în vigoare, sumele colectate prin impozitul pe venit agricol merg, în întregime, la bugetul de stat, precizează parlamentarii liberali. "Această prevedere s-a introdus in ciuda opoziţiei PNL şi, astfel, la momentul actual, primăriile rămân fără surse de venit, astfel încât primarii sunt obligaţi să aştepte fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării", a subliniat Stelian Dolha.

Domnia sa ne-a declarat că intenţionează să iniţieze şi un proiect de compensare a agricultorilor care sunt nevoiţi să returneze subvenţiile primite de la APIA în ani trecuţi din cauza lipsei cadastrului naţional. Potrivit parlamentarului, în judeţul Bistriţa-Năsăud există mai bine de 5.000 de situaţii în care beneficiari ai subvenţiilor europene din sectorul agricol trebuie să returneze banii, însă numărul acestora este în creştere, deoarece verificările prin teledetecţie (n.r. sistem de verificare a conformităţii cu realitatea a suprafeţelor agricole declarate) continuă.

În Camera Deputaţilor, există un proiect, oarecum asemănător, de restituire a banilor imputaţi fermierilor, pentru plăţi în zootehnie, pentru perioada 2007-2010, reţinuţi pe motiv ca oamenii aveau restanţe la bugetele locale si au declarat, pe proprie răspundere, contrariul . În situaţia respectivă, însă, Comisia Europeană a constatat în 2011 că este abuzivă condiţionarea acestor plăţi de datoriile la bugetele publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb