Poezia politicii

• De la Omar Kayam la... Omar Hayssam

Nu ştiu de ce, dar toată lumea este supărată pe politica noastră! De la tuşele îngroşate, de sorginte hiper-naturalistă, la supra-supra realis-mul întîmplărilor cotidiene, trecînd desigur prin furcile caudine ale realis-mului capitalist, toţi comentatorii văd doar proza şi iar proza. O uriaşă nedreptate făcută acestui miraculos teritoriu care este poezia politicii româ-neşti! Pentru cine are ochi de văzut, urechi de auzit şi măcar umbra unei sensibilităţi la vibraţiile inefabilului, poezia ţîşneşte aproape oriunde se apucă cineva să scormonească în teritoriul, aparent, atît de arid al politichiei noastre.

Pe toate ecranele, pe toate canalele, de cîtăva vreme scrie iar mare: CORUPŢIE. Mă rog, tema nu este deloc nouă, doar personajele se schimbă, din cînd în cînd. Nouă este, însă, atitudinea celor din preajma puterii, mai ales a celor care l-au garantat 100%, politic, pe primarul de la Cluj. Niciodată pînă acum o figură atît de înaltă a puterii, cum este Premierul, nu a făcut gestul (am putea spune aproape necugetat!) de a da fuga de la Bucureşti pînă în inima Ardealului, în debut furtunos de anchetă a DNA-ului, ca să laude silinţa şi realizările primarelui pus în fiare sub acuzaţia de mită sistematică; asta, după ce chiar Preşedintele declarase public că, de cel puţin jumătate de an, faptele erau cunoscute, la cel mai înalt nivel! Pentru a fi înţeles, însă, gestul trebuie pus sub semnul poeziei, iar semnificaţia lui răzbate pînă la noi din stihurile eminesciene (Venere şi Madonă):

"Am văzut faţa ta pală de o bolnavă beţie,

Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,

Şi-am zvîrlit asupra-ţi, crudo, vălul alb de poezie,

Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat."

Undeva, în cotloanele ascunse ale sufletului său, Premierul pare să spună, asemenea poetului:

"A fost crudă-nvinuirea,

A fost crudă şi nedreaptă, fără reazem, fără fond.

Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti sântă prin iubire,

Şi ador pe acest demon cu ochi mari şi părul blond."

Dau pagina şi, într-o cheie jumătate mondenă, jumătate politică (nu mi-e clar de partea cărei jumătăţi stă dreapta lectură a poveştii!) citesc o ştire care are potenţialul să răstoarne cu susul în jos, ori viceversa, tot ceea ce ştiam şi credeam despre Doamna turismului şi a dezvoltării din Româ-nia: o întîlnire caldă, pe teritoriul Albionului, cu însuşi Prinţul Moştenitor al Coroanei Britanice!! Mondenitate, politică, nu ştiu care variantă vă convine dumneavoastră, dar eu văd în faţa ochilor poezia în stare pură (Înger şi Demon):

"A venit un rege palid şi coroana sa antică,

Grea de glorii şi putere, l-a ei poale-ar fi depus,

Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus

Şi în mîna-i însceptrată, mîna ei îngustă, mică."

Trădare!, s-ar fi putut grăbi careva să strige sub impulsul primei impresii:

"Dară nu - mute rămas-au buzele-i abia deschise,

Mută inima în pieptu-i, mîna ei trasă-ndărăt.

În a sufletului taină, ea iubea. Clar şi încet

Se ivea faţa de demon fecioreştilor ei vise."

Dandana mare la Senat şi zarvă mare-n PSD: cade sau nu cade Geoană de pe scaunul nr.2 al ierarhiei statale româneşti? Aceasta-i întrebarea! Doar că ea nu are nimic hamletian, în schimb este scăldată de un inconfundabil fior poetic (Împărat şi Proletar):

"O! Aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi

Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias';

Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbăreţ,

Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmăreţ,

Formele se schimbară, dar răul a rămas."

În sfîrşit, la ultima oră: Opoziţia se joacă, iar, cu ideea de a-l suspenda pe Preşedinte. Desigur, ar avea şi alte lucruri mai bune de făcut, decît confuzia dintre rolul şi rostul unei moţiuni simple în Parlament şi procedura de iniţiere a suspendării Preşedintelui. Măcar de-ar fi citit puţină poezie şi tot ar fi înţeles ceva:

"Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,

Cu zîmbetul-vă rece, de milă părăsit,

Cu mintea de dreptate şi bine rîzătoare,

Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,

La jugu-i el sileşte pe cei ce l-au urît."

Drept încheiere, ca să nu vă trimit, simplu şi oarecum liniar, la Glossa eminesciană şi ca să vă arăt că n-am rupt-o nici cu poezia modernă, iaca am să citez versurile lui Charles Bukowski (Foste Iubite):

.............

ştiu oameni care pot

să vadă acelaşi film

de mai multe ori.

Eu nu.

Odată ce ştiu

intriga

odată ce ştiu

finalul

indiferent dacă e

unul fericit

nefericit

sau

doar tîmpit

filmul ăla

pentru mine

s-a sfîrşit

pentru totdeauna...