Producătorul de lacuri şi vopsele Policolor a înregistrat o creştere cu 5% a vânzărilor consolidate în primul semestru, ca urmare a lansării de noi game de produse, corelată cu dezvoltarea canalelor de distribuţie, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Reprezentanţii companiei estimează menţinerea unei creşteri de 5-6% şi la finalul lui 2014 pentru afacerile pe plan local.
Marius Văcăroiu, CEO Policolor, a declarat: "Am avut parte de o perioadă cu o situaţie meteo nefavorabilă pentru lucrările de construcţii, dar brandurile fanion ale Policolor au înregistrat creşteri de peste două cifre în ultimele luni. Piaţa ne arată, însă, că dacă activitatea de construcţii nu se dezmorţeşte şi nu recuperează, nu vom avea o evoluţie pozitivă a sectorului până la final de an".
Din punctul de vedere al retailului, în prima jumătate a anului, Policolor a avut o creştere consolidată de aproape două cifre a vânzărilor, atât în volum cât şi valoric, pentru produsele diviziei de Vopsele şi Lacuri Decorative, comparativ cu acelaşi interval din 2013, potrivit sursei citate. În ciuda transformărilor care au avut loc în cadrul reţelelor de bricolaj de la nivel local, retailul a reprezentat o parte importantă a vânzărilor companiei. În cadrul reţelelor de produse de bricolaj, vânzările s-au apreciat cu circa 15% la finalul primelor şase luni. În ceea ce priveşte piaţa de lacuri şi vopsele, aceasta indică o stabilizare fragilă la jumătatea anului.
Marius Văcăroiu a declarat: "Activităţile de renovare şi cea comercială au urmărit întocmai starea vremii, cu creşteri bruşte ale vânzărilor în perioadele propice. Este o situaţie care ne arată că în piaţă există o nevoie de renovare şi consumatorii alocă resurse pentru aceasta. În acelaşi timp, există şi o presiune pe preţ, care duce şi la o presiune pe calitate, şi o putem vedea în ofertele cu preţ mic din piaţă. Starea sectorului arată că proiectele şi nevoia de renovare a stocului de locuinţe de pe plan local au stabilizat volumele de vopsea consumate, o creştere fiind posibilă doar cu aportul sectorului de construcţii. Având în vedere că, în primele şase luni ale anului, numărul de autorizaţii de construcţie noi emise la nivel naţional a crescut cu doar 2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, premisele nu sunt optimiste".
Oficialul Policolor susţine că există o oarecare dezmorţire a proiectelor, mai ales în zonele Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest, precum şi centre comerciale şi proiecte rezidenţiale aproape terminate, dar este nevoie de un volum mai serios pentru ca impactul să fie cuantificabil.
"Aşteptăm o creştere a cererii din partea parcurilor industriale şi a centrelor de logistică", a mai spus Marius Văcăroiu.
În ceea ce priveşte investiţiile pentru acest an, grupul Policolor-Orgachim a redeschis fabrica de răşini din Ruse, Bulgaria, pentru reconstrucţia căreia au fost alocate fonduri de 3,6 milioane de euro. De asemenea, au fost demarate procedurile pentru construcţia unei noi fabrici de vopsele auto în Bucureşti. Directorul executiv al Policolor a declarat recent că investiţia va fi undeva la 6-8 milioane de euro: "În bulevardul Timişoara vom muta toată producţia din Theodor Pallady. Acţionarii urmează să decidă ce vor face cu cele 14 hectare de teren din Pallady. Nu vom concedia oameni, iar fabrica nouă va fi mult mai eficientă".
În ceea ce priveşte investiţiile în portofoliul de produs, Policolor a alocat aproape 500.000 de euro pentru dezvoltarea unui sistem de auto refinish Klar Ultra, care cuprinde o gamă de produse pentru reparaţia caroseriilor.
Grupul a inaugurat în luna mai magazinul din oraşul Braşov, iar în prezent există lucrări pentru amenajarea unei noi unităţi de retail şi consiliere a clienţilor în Cluj Napoca.