Inspectori vamali şi poliţişti de frontieră au depistat şi confiscat, în Punctul de Trecere al Frontierei (P.T.F.) Albiţa, ascunse în diverse spaţii dintr-un autocar, 400 kg de tutun aromat pentru narghilea, potrivit unui comunicat de presă.
Autorităţiile au transmis: "În ziua de 17 mai, în jurul orei 21:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, cetateanul român Nicolai G., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Ilfov, conducând un autocar marca Bova, înmatriculat în Republica Moldova, ce efectua o cursă regulată pe relaţia Chişinău - Cluj Napoca".
Marfa, în pachete de câte un kilogram fiecare, era ascunsă în toaleta şi dormitorul şoferului, un tânăr de 28 de ani din România.
Autorităţile vamale au confiscat întreaga cantitate de tutun, în valoare de 18.000 de lei. De asemenea, şoferul autocarului a fost amendat cu suma de 10.000 de lei.