Politica băncilor centrale, armă de distrugere în masă pentru pensiile din Occident

Fără teama că ar putea fi amendată sau că i-ar putea fi destituită conducerea, după cum este obiceiul în alte părţi, la nivelul unor instituţii primitive de reglementare, PGGM, o societate cooperatistă de administrare a pensiilor din Olanda, a acuzat Banca Centrală Europeană că "poate cauza implozia sistemului de pensii din ţară".

Informaţia a apărut pe site-ul revistei Investment & Pensions Europe (IPE), dedicată mai ales managerilor fondurilor de pensii.

Conform datelor prezentate de IPE, valoarea activelor totale ale fondurilor de pensii din Olanda este de 1,3 trilioane de euro (168% din PIB), din care 94% sunt în fonduri cu beneficii definite (n.a în acest caz se ştie care este suma primită la pensionare, spre deosebire de schemele cu contribuţii definite, unde plăţile depind de situaţia financiară a fondurilor şi starea economiei).

Estimările de la PGGM arată că pasivele fondurilor de pensii au crescut în ultimii ani cu circa 100 de miliarde de euro, pe fondul reducerii dobânzii de politică monetară la zero şi a lansării programului de relaxare cantitativă, în timp ce activele au crescut doar cu 40 de miliarde.

Deficitul de 60 de miliarde de euro implică o reducere a plăţilor în următorii trei ani sau o creştere a contribuţiilor cu 20%.

"În următorii trei ani, sistemul de pensii din Olanda poate face implozie dacă dobânzile se menţin la nivelul scăzut actual", se arată în articolul din IPE.

Parlamentul olandez a dezbătut problema pensiilor în februarie 2017, iar politicienii au precizat că "factorii decizionali europeni trebuie să ţină cont de impactul politicilor asupra celor care economisesc pentru pensii, deoarece dobânzile scăzute persistente otrăvesc încet sistemele de pensii din Europa".

În opinia reprezentanţilor PGGM, problema pensiilor poate fi rezolvată pe mai multe căi, prima fiind renunţarea la politica de relaxare cantitativă a BCE.

A doua opţiune implică "ajustarea" ratei de discount utilizate în reglementarea fondurilor de pensii, care determină valoarea actuală a pasivelor şi activelor (n.a. o rată de discount mai mare implică o valoare prezentă mai redusă).

Din păcate, aceasta este doar o "soluţie" artificială, care nu schimbă "realitatea", la fel de artificială, impusă prin politica monetară a BCE.

A treia opţiune este reprezentată de reforma structurală a sistemului de pensii din Olanda, prin transformarea beneficiilor "garantate" în beneficii variabile, odată cu schimbarea algoritmului de ajustare a ratei de discount. După cum scrie IPE, opţiunea reformei structurale este negociată în prezent de angajatori şi sindicate.

Îngrijorările cu privire la stabilitatea sistemului de pensii din Olanda au fost transmise recent şi lui Mario Draghi. Preşedintele BCE a fost invitat în Parlamentul de la Haga să justifice menţinerea actualei politici monetare.

În opinia lui Draghi, "dobânzile scăzute reprezintă o problemă pentru fondurile de pensii doar pe termen scurt", după cum scrie IPE, în condiţiile în care "acestea sunt necesare pentru redresarea economică şi reducerea şomajului". Mario Draghi nu a explicat, însă, cât de lung va fi acest termen scurt.

Dincolo de Ocean, situaţia este la fel de dramatică. Conform unui studiu citat de Financial Times, deficitul cumulat al fondurilor de pensii din Statele Unite a crescut cu 434 de miliarde de dolari în anul fiscal 2015, ultimul pentru care sunt disponibile datele, până la 3,85 trilioane de dolari.

Autorul studiului "Hidden Debt, Hidden Deficits: 2017 Edition", Joshua Rauh, profesor de finanţe la Stanford Graduate School of Business, a declarat că "deficitul mare al fondurilor de pensii din SUA reprezintă o criză iminentă", iar unele oraşe mari sunt ameninţate cu un faliment similar celui din Detroit.

"În ciuda aplicării unor noi standarde contabile, majoritatea autorităţilor locale şi de la nivelul statelor federale continuă să subestimeze costurile sistemelor de pensii, deoarece utilizează ipoteza unui randament anual al investiţiilor de 7-8%", se arată în analiza publicată pe site-ul Hoover Institution. Randamentul mediu pentru anul fiscal 2015 a fost de circa 2,9%.

Profesorul Rauh subliniază că "pentru cele 649 de fonduri de pensii analizate, deficitul estimat este de 2,8 ori mai mare decât cel publicat de autorităţi".

Concluzia profesorului de la Stanford este că "statele federale nu au finanţare pentru deficite ascunse foarte mari şi continuă să adâncească deficitele prin intermediul fondurilor de pensii".

Riscul de faliment pentru administraţiile locale este foarte ridicat în cazul oraşelor Chicago, Fort Worth, New Orleans, Philadelphia şi Dallas, iar situaţii financiare precare se înregistrează la nivelul statelor Illinois, Kentucky şi New Jersey. Problema este deosebit de gravă în Chicago, unde deficitul de finanţare al pensiilor este echivalent cu veniturile bugetare cumulate pentru 19 ani.

"De mai mulţi ani este evident că multe oraşe şi state au ajuns la un nivel critic de subfinanţare a pensiilor şi au ascuns deficitul fiscal prin trucuri contabile", a declarat Devin Nunes, membru al Camerei Reprezentanţilor din partea Partidului Republican, după cum scrie FT.

Conform estimărilor profesorului Rauh, deficitul fondurilor publice de pensii din SUA a crescut până la 4 trilioane de dolari în 2016 şi a rămas la acest nivel în 2017, pe fondul creşterii accelerate a burselor de valori.

În opinia profesorului de la Stanford, măsurile necesare trebuie aplicate imediat, chiar dacă nu sunt deloc populare în rândul alegătorilor. Printre acestea se află reducerea pensiilor sau creşterea taxelor, astfel încât să fie acoperite deficitele acumulate.

Oare mai crede cineva că politicienii şi bancherii centrali vor face ceea ce este necesar pentru sustenabilitatea pe termen lung a pensiilor, fără să ţină cont de potenţialul efect dezastruos asupra propriilor "cariere", mai ales când situaţia actuală este rezultatul propriilor decizii iresponsabile din ultima decadă?