Politicienii sunt somaţi să nu mai profite de pe urma sportivilor

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 19 iulie 2018

Echipa care a uimit la ultima ediţie a Campionatului Mondial de fotbal, Croaţia, produce vâlvă şi pe plan intern.

Selecţionerul, Zlatko Dalici a anunţat că jucătorii croaţi au decis să doneze copiilor premiile primite în urma participării la Campionatul Mondial şi a lansat un atac nemilos la adresa politicienilor din ţara sa într-o scrisoare des­chisă: "Această generaţie a arătat că un grup de mari jucători pot atinge vârful fără să ţină cont de situaţia ţării, a bugetului sau de importanţa stadionului pe care evoluează. Scriu aceste rânduri din cauza situaţiei dificile din Croaţia. Croaţia este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, guvernată de oameni răi, membri ai unei organizaţii ce a fost declarată drept criminală. Croaţia este ţara de unde au plecat milioane de oameni în ultimii 20 de ani. Astăzi, în Croaţia, bătrânii noştri nu pot să-şi asigure minimul necesar, tinerii nu îşi pot permite educaţia, sănătatea se prăbuşeşte şi sistemul judiciar îi protejează pe marii afacerişti şi este corupt. Le cer politicienilor şi tuturor reprezentanţilor autorităţilor care au dus poporul în mizerie, disperare şi sărăcie să stea departe de echipa naţională a Croaţiei. Nu sunteţi bine-veniţi în vestiarul nostru, nu vrem să facem fotografii cu voi. Voi sunteţi cei care aţi făcut din Croaţia cel mai sărac popor din Europa. Avem copii care nu au văzut marea şi Croaţia are peste 1000 de kilometri de ţărm. Avem copii care merg flămânzi la culcare pentru că părinţii lor, şomeri, nu au ce să le dea de mâncare. Oamenii care au făcut asta ţării noastre nu sunt bine-veniţi. Vă rog să respectaţi decizia noastră, de a nu purta tricouri sau folosi succesul nostru pentru promovarea voastră. Folosindu-vă de succesul nostru aţi submina valoarea muncii noastre şi realizările noastre. Întreaga echipă a decis să doneze într-un fond dedicat copiilor croaţi premiile primite după Cupa Mondială din Rusia. Această donaţie va finanţa vacanţele de vară ale acelor copii care nu văzut Marea Adriatică. Membrii echipei naţionale de fotbal a Croaţiei sunt alături de poporul croat şi vor face tot ce pot ca să-l ajute, dincolo de victorii. Toţi copiii croaţi vor avea ocazia de a petrece cel puţin şapte zile pe coasta croată. Este cel mai mic lucru pe care putem să-l facem pentru cei mai vulnerabili".

Membrii executivului croat s-au prezentat, săptămâna trecută, la şedinţa de Guvern, purtând tricouri ale echipei naţionale. Este o obişnuinţă în toată lumea ca politicienii să încerce să atragă capital electoral cu ajutorul unor performanţe sportive la care, în general, nu contribuie cu nimic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb