Peste 600 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, iar 125 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în ultimele 24 de ore, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române, dat publicităţii.
Potrivit documentului, poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 2.182 de evenimente, dintre care 1.748 au fost sesizate prin 112, şi au fost constatate peste 616 infracţiuni pentru care au fost întocmite dosare penale.
De asemenea, 125 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
Potrivit sursei citate, pentru neregulile constate, au fost date 1.137 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.400.000 de lei. Totodată, au fost confiscate buni în valoare de peste 77.000 de lei.
În timpul acţiunilor din trafic, poliţiştii au constatat 66 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au reţinut 545 permise de conducere şi au retras 180 de certificate de înmatriculare.
În comunicat se mai precizează că au fost depistate 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 74 de măsuri preventive