Pompierii prahoveni au reuşit repunerea pe roţi a capului-tractor al cisternei care s-a răsturnat, sâmbătă, pe A3, operaţiunea fiind făcută după transvazarea a jumătate din încărcătura de 32 de tone de combustibil. La ora transmiterii ştirii, autostrada este în continuare blocată şi se lucrează pentru punerea pe roţi a cisternei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, sâmbătă după-amiază, după o operaţiune care a durat câteva ore, capul tractor al cisternei răsturnate pe A3 la kilometrul 51+800 de metri, a fost repus pe roţi.
Acesta a fost ridicat în poziţia normală după transvazarea a jumătate din încărcătura de 32 de tone de motorină şi benzină.
La ora transmiterii acestei ştiri, autostrada este în continuare blocată şi se lucrează pentru ridicarea, cu ajutorul unei macarale, a cisternei răsturnate.
Pentru a evita riscul de explozie, în condiţiile în care temperaturile sunt ridicate, iar din cisternă s-au produs scurgeri de combustibil, zeci de pompieri au acţuonat formând perdele de spumă pentru răcirea autocisternei.
Traficul rutier a fost deviat pe de autostrada A 3 pe drumul naţional 1, pe tronsonul cuprins între localitatea Bărcăneşti şi localitatea Potigrafu, din judeţul Prahova, în condiţiile în care ambele sensuri ale autostrăzii au fost blocate începând cu ora 11.00, după răsturnarea cisternei încărcate cu 32 de tone de combustibil s-a răsturnat.
Şoferul cisternei, un bărbat de 35 de ani, a fost rănit uşor. Iniţial, echipajele medicale i-au propus să fie dus la spital, iar autorităţile au anunţat că acest luccru s-a şi întâmplat, ulterior acestea precuzând că bărbatul a refuzat transpotul la o unitate medicală.