Reprezentanţii Congresului american au înţeles clar argumentele ţării noastre pentru programul Visa Waiver, consideră premierul Victor Ponta, conform surselor de presă.
Domnia sa a adăugat, pe de altă parte, că nu vrea să creeze "speranţe deşarte" şi că, deocamdată, se poate considera că a fost adăugată încă o "cărămidă" în îndeplinirea obiectivului, mai arată sursele.
Potrivit acestora, Ponta a subliniat că este foarte important ca ţara noastră să fie luată în considerare în legislaţia viitoare, pentru introducerea în programul Visa Waiver, mai ales având în vedere că este apreciată în Congresul şi Administraţia Statelor Unite ale Americii (SUA) ca un partener serios şi de încredere.
Programul Visa Waiver asigură liberalizarea regimului vizelor pentru intrarea pe teritoriul SUA.
Ponta a avut o vizită oficială la Washington, în perioada 21 - 23 octombrie. Domnia sa a discutat cu reprezentanţi ai Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea ţării noastre în programul Visa Waiver. De asemenea, premierul a avut întrevederi şi cu reprezentanţi ai marilor companii americane, precum Chevron. Reprezentanţii Chevron i-au comunicat lui Ponta că nu intenţionează să se retragă din ţara noastră, ci să comunice mai clar atât condiţiile de protecţie a mediului şi cele tehnologice, cât şi avantajele economice.