Ponta: Avem posibilitatea legală să organizăm alegeri prezidenţiale în decembrie

F. A.
Politică / 21 august 2012

Premierul Victor Ponta a declarat aseară, la Realitatea TV, că în cazul în care Curtea Constituţională decide că Traian Băsescu va fi demis, este timp suficient pentru a organiza alegeri prezidenţiale odată cu parlamentarele din decembrie.

"Dacă mâine (n.r. astăzi) sau în perioada imediat următoare dl Băsescu va fi demis, atunci da, avem posibilitatea şi legală, şi constituţională, adică ne încadrăm în acele termene prevăzute de Constituţie pentru a face alegeri prezidenţiale odată cu cele parlamentare", a declarat Ponta.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb