PONTA: "BNR confirmă că puterea de cumpărare a crescut cu 10% faţă de anul trecut"

Andrei Stan
Politică / 7 octombrie 2015

Raportul BNR confirmă că puterea de cumpărare a crescut cu 10% faţă de anul trecut, a declarat premierul Victor Ponta astăzi la începutul şedinţei de Guvern, citat de surse din presă.

"Raportul de ieri (marţi, n.r.) al Băncii Naţionale a României a confirmat stabilitatea şi creşterea economică şi faptul cel mai important, cred, pentru un Guvern, că, practic, cu 10% a crescut puterea de cumpărare faţă de anul trecut. Că, altfel, degeaba avem cifre cu creştere economică, dacă nu se simte în buzunarele oamenilor, degeaba. Or, lucrul acesta s-a simţit", a afirmat prim-ministrul.

Potrivit lui Ponta, "şi FMI a confirmat că, faţă de proiecţia pe care a fost construit bugetul, 2,5% creştere economică, vom fi cu peste un procent din PIB în plus".

"Asta înseamnă un miliard şi jumătate de euro, aproximativ. Ceea ce, nu e de ici de colo - un miliard şi jumătate de euro în plus faţă de ceea ce stabilisem", a mai spus prim-ministrul.

Ponta a subliniat că, pe baza acestor date, "veştile bune pe care doamna ministru Plumb le dă cu regularitate şi cu optimism" au şanse să fie puse în practică. "Adică, în primul rând, să ne ţinem de cuvânt, apropo de creşterea pensiilor şi în 2016, la fel ca în 2013, 2014 şi 2015. Şi, imediat ce terminaţi, discutăm în coaliţia de guvernare, în Guvern, după aceea în Parlament, legea privind salarizarea în domeniul bugetar. Să putem să confirmăm dorinţele bune", a adăugat premierul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb