Ţara noastră este în siguranţă, datorită alianţelor în care se află, a declarat ieri premierul Victor Ponta, subliniind că nu acceptă ameninţări la adresa României, relatează Agerpres. Afirmaţiile vin în contextul recentului schimb de replici dure între oficialii români şi cei ruşi.
Aflat la Beclean (Bistriţa-Năsăud), şeful Executivului a spus: "România este o ţară sigură, pentru că nu e singură. Pentru că suntem într-o alianţă cu alte ţări puternice şi democratice, cu ţări care împărtăşesc aceleaşi valori ca şi noi. Să fii într-o alianţă nu înseamnă să ai doar drepturi, ci şi obligaţii, şi pentru asta cheltuim mai mult pentru apărare, ne pregătim mai bine militarii".
"Nu accept pentru România, cât sunt prim-ministru, nici de la vreun oficial al Rusiei, nici din altă parte, ameninţări, care sunt total injuste şi cu totul şi cu totul deplasate", a mai arătat Ponta.
Joi, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a transmis că, dacă nu vor fi operate ajustări în planurile privind instalarea scutului antirachetă în Europa, atunci vor deveni clare motivele acestui proiect.
Oficialul de la Moscova a declarat: "Dacă realizarea programului privind sistemul de apărare antirachetă global va continua fără nicio ajustare, chiar şi în condiţiile unui progres la negocierile în problema nucleară iraniană, motivele care au stat la baza construcţiei scutului antirachetă în Europa vor fi evidente pentru toţi".
Tot joi, Valeri Gherasimov (şeful Statului Major al armatei ruse) a avertizat: "Puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă ale NATO au devenit obiective prioritare ale reacţiei militare a Rusiei", potrivit Wall Street Journal. Demnitarul a explicat că sistemele antibalistice care vor fi montate în România şi Polonia reprezintă o ameninţare pentru ţara sa.
În replică, în aceeaşi zi, Victor Ponta a scris pe Twitter: "Resping categoric ameninţările şi criticile formulate de diverşi oficiali ai Federaţiei Ruse! Nu ne intimidează şi nu ne schimbă strategia!"
• Zgonea: "PNL să nu uite că România e în parteneriat strategic cu SUA, nu cu Rusia"
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), le-a transmis, ieri, celor din PNL, că ţara noastră se află în parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii, nu cu Federaţia Rusă, cerându-le liberalilor să susţină poziţia exprimată de Guvern şi de Alianţa Nord-Atlantică, "dacă îşi doresc să fie coerenţi cu poziţiile exprimate de NATO".
Zgonea a comentat: "A adopta poziţiile prudente ale vocilor pro-ruse, în contextul în care România este ameninţată de voci oficiale ale statului rus, nu înseamnă să fii «atent», ci arată că eşti inconştient. Tocmai de aceea, lansez celor din PNL un apel la memorie, să îşi amintească şi să conştientizeze ce implică prezenţa noastră în NATO, parteneriatul nostru strategic cu SUA şi, prin urmare, să nu abordeze politicianist o temă cât se poate de serioasă, respectiv tensiunile din plan regional şi reacţia României în acest context tensionat".
În încheiere, liderul deputaţilor a salutat "reacţia fermă" a premierului Victor Ponta faţă de ameninţările Rusiei, considerând că "toţi actorii politici şi instituţionali ai statului român ar trebui să respingă orice formă de amenintare sau critică lansate la adresa României din partea oficialilor ruşi".
1. Zgonea, mergi la coteț
(mesaj trimis de Cristi C în data de 18.04.2015, 11:17)
Iată ce idioțenii emana orătania asta în 2013:
""Grupul ecumenic de rugăciune este una dintre structurile cele mai importante care ne leagă de ortodoxie. Dacă vrem să deschidem şi să ne refacem, să resetăm relaţiile cu Rusia de exemplu, această structură este una dintre cele mai importante", a spus Zgonea.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, suportarea din bugetul Camerei a sumei de 45.220 de lei reprezentând cheltuielile pentru organizarea, în septembrie, de către Grupul ecumenic de rugăciune din Parlamentul României a acţiunii "Mic dejun cu rugăciune".
2. Ponta, niște tehnicalități
(mesaj trimis de Cristi C în data de 18.04.2015, 12:09)
Pentru tine. Cu Zgonea nu merg, are privirea goală.
25 ian 1995, o rachetă lansată din Norvegia pune în alertă aparatul de ripostă nucleară din Rusia. Știi tu care, ăla MAD, Mutual Assured Destruction. Și care controlează arsenalul nuclear al Rusiei care este aproape egal cu cel al SUA, conform New Start Treaty aplicabil până în 2021.
Racheta a fost notificată de Norvegia către țări dar rușii, în perioada tulbure a lui Elțîn, au rătăcit notificarea ce nu a ajuns la grupul de radar al avertizării timpurii a unei lansări. Racheta avea mai multe trepte iar în perioada de boost (accelerare) avea semnătura pe radar similară cu o rachetă Trident ce poate fi lansată de pe submarinele din Marea Barenț, fiind pe culoarul de lansare pe care îl cred rușii ca fiind folosibil contra lor.
Valiza nucleară a ajuns la Elțîn care a și DESCHIS-o (nu a apărat pe buton, din fericire pentru noi). Un singur pas mai rămăsese până la lansarea ripostei nucleare (apăsarea). Câte minute a avut la dispoziție Rusia pentru a lua decizia de a lansa sau nu? 10. ZECE minute este fereastra de decizie pentru niște rachete lansate de acolo, din zona nordică, și care țintesc Rusia.
Din fericire, aceste 10 minute le-au dat timp rușilor să calculeze traiectoria rachetei și să vadă că ea nu mai este periculoasă.
În zilele noastre, aceste 10 minute nu mai sunt atât de multe (chiar și pentru că viteza rachetelor a crescut comparativ cu 1995). Dar și din cauza scutului la care se pot face modificări tehnologice, iar rușii nu pot fi siguri că nu le va opri o rachetă lansată ca ripostă. Nu pot aștepta 10 minute decizia de a lansa sau nu pentru ca apoi să vadă că le sunt interceptate rachetele.
Pare la mintea oricui faptul că, în condiții de stres și amenințare similare, primul lucru pe care îl vor face în această fereastră de 10 minute este să lanseze Iskander antiscut către Polonia (și poate Romania - ca să nu ne speriem citind aceste rânduri). Rachetele vor purta focoase EMP (generând în spațiul aerian o relativ mică explozie nucleară cu ingrediente modificate pentru a maximiza radiația gamma, pentru a distruge radarele scutului). Sigur că s-ar putea să ne distrugă și o parte din rețeaua electrică de transport dar asta este.
Deci prostănacule de Ponta, "ameninţări, care sunt total injuste şi cu totul şi cu totul deplasate". Nu sunt ce spui tu. Sunt elemente de reacție defensivă pe care Rusia ți le explică pentru a nu spune că nu ai fost avertizat. Acum nu ne rămâne decât să așteptăm ca cercetătorii europeni să mai lanseze ghidușii în spațiu....