Ponta: "Dacă totul este bine, TVA la pâine se va reduce, probabil, din septembrie"

F. A.
Politică / 16 iulie 2013

Guvernul va efectua, la finele lunii, prima rectificare bugetară din acest an, prin care speră că vor fi asigurate fonduri care să facă posibilă reducerea TVA la pâine, măsură care ar putea fi aplicată din luna septembrie, a declarat astăzi premierul Victor Ponta, informează surse de presă.

"Sunt optimist că ne vom putea ţine de cuvânt în ceea ce priveşte una din promisiunile importante ale USL, cea referitoare la scăderea TVA pe tot lanţul la pâine", a declarat primul ministru. Domnia sa a precizat că reducerea TVA la pâine, anunţată în primă fază pentru luna iulie, nu va putea fi, însă, aplicată decât abia în septembrie, "dacă totul este foarte bine".

Premierul a mai spus că este necesar ca şi Fondul Monetar Internaţional să aprobe această măsură.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pur si simplu nu inteleg de ce se face atata caz de TVA-ul la paine. Daca o persoana mananca o paine pe zi, are nevoie de 30 lei/luna (1 leu/300g paine). Painea reprezinta cam 1/3 din mancarea unei persoane la o masa. Restul de 2/3 revine altor produse, cum ar fi cartofii, legumele, carnea. Iar se discuta de lucruri care n-au importanta in defavoarea altora de foarte mare importanta, care se fac "uitate"? Pai uitam de facturile de utilitati? Pai uitam de lipsa drumurilor, de lipsa transportului urban, de situatia ingrozitoare a sanatatii si educatiei din tara? De faptul ca nimeni nu mai construieste nimic in Romania? De lipsa sistemului de valori de care avem nevoie pentru a ne echilibra? Ce naiba, chiar nu mai pricepem nimic dupa atata amar de vreme de manipulare comunista si pseudo-comunista?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb