Efectul amânării majorării accizelor la carburanţi va fi analizat după primele trei luni, însă eventualele pierderi la buget nu pot fi reglate decât prin rectificare, care poate fi efectuată decât în semestrul al doilea, rectificare bugetară care, în aceste condiţii, poate fi negativă, a apreciat, ieri, premierul Ponta, la sfârşitul ultimei şedinţe de Guvern din acest an.
Domnia sa a precizat: "O să facem calculele după primele trei luni şi o să vedem dacă este vorba de venituri suplimentare, preşedintele României aprecia că o să avem venituri suplimentare din alte taxe. Dacă se va constata că nu există venituri suplimentare, prima rectificare este în luna iulie şi doar atunci pot fi realocaţi banii".
Primul ministru a reiterat, totodată, că şeful statului a transmis că nu vor fi create pierderi la buget prin amânarea majorării accizelor, deşi lui, ca premier, cifrele îi indică exact contrariul.
"Să sperăm că are dânsul dreptate. Eu, pe cifre, mi-a rezultat că se creează, dar preşedintele, care le ştie pe toate mai bine, să sperăm că de data asta a avut dreptate. A fost, însă, o miză strict politică, nu are nicio legătură cu cifrele pentru preşedinte. Dar nu există decât două variante după 1 iulie: ori constatăm încasări suplimentare sau cheltuieli mai mici, ori facem o rectificare negativă", a afirmat Ponta.
Pe de altă parte, Fondul Monetar Internaţional (FMI) consideră că sunt necesare măsuri care să compenseze posibilele pierderi la buget. Astfel, o misiune a Fondului va veni în Capitală, în luna ianuarie, pentru discuţii cu autorităţile, vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by.
"Pentru a asigura atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesară adoptarea unor măsuri care să compenseze veniturile pierdute în urma amânării cu trei luni a majorării accizei la carburanţi. Autorităţile au cerut discutarea unor astfel de măsuri în luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizată combinarea primelor două evaluări ale programului economic susţinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizită la Bucureşti în luna ianuarie", a declarat ieri reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.
FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de către preşedintele Traian Băsescu, considerată "un pas binevenit".
Legea bugetului pe 2014 a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Premierul Victor Ponta anunţa că introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014.