Ponta: Fraza din The Guardian, că sunt gata să coabitez cu Băsescu, a fost o manipulare internă

F. A.
Politică / 23 august 2012

Premierul Victor Ponta a explicat aseară, la la un post de televiziune, că în interviul acordat publicaţiei The Guardian, el de fapt nu a declarat că este gata să coabiteze cu Traian Băsescu, iar preluarea informaţiei în acest sens a fost "un fel de manipulare interna", relatează sursele de presă.

"Faimoasa frază din The Guardian a fost tot un fel de manipulare internă. Eu acolo am fost întrebat dacă eu ca prim ministru pot să coabitez cu preşedintele. Am spus că sunt gata să coabitez cu un preşedinte care îşi respectă atribuţiile constituţionale. Nu am spus cu domnul Băsescu. Eu recunosc că îmi doream să coabitez cu domnul Antonescu, şi în continuare îmi doresc să lucrez cu domnul Antonescu ca preşedinte", a explicat Victor Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb