Premierul Victor Ponta a anunţat, astăzi, că Executivul va promova prin ordonanţă de urgenţă (OU) doar problemele absolut urgente ce ţin de "bucătăria internă" a sistemului de justiţie, în timp ce celelalte teme vor fi aprobate doar prin proiect de lege.
"Ceea ce este absolut urgent şi de < bucătărie internă > a sistemului de justiţie, sunt de acord şi vom adopta prin ordonanţă de urgenţă, pentru că e legat de bucătăria lor internă, cum îşi organizează anumite proceduri de funcţionare în cadrul sistemului de justiţiei. Celelalte subiecte care au făcut obiectul dezbaterii publice le facem proiect de lege şi Parlamentul, în baza unei dezbateri deschise şi prin ascultarea tuturor specialiştilor... - care, de altfel, de sâmbătă încoace, totuşi ne-au arătat că nu era chiar aşa de negru Dracul, cum ni-l prezentau nespecialiştii - de fapt, sunt coduri care pot să funcţioneze foarte bine", a declarat Ponta în şedinţa de guvern.
El a făcut aceste declaraţii în contextul discuţiilor privind Codul penal şi Codul de procedură penală.
Domnia a arătat că Guvernul a primit în acest sens numai propuneri transmise de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.