Ponta: "Listarea Hidroelectrica, după ieşirea din insolvenţă"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 4 iunie 2015

Ponta: "Listarea Hidroelectrica, după ieşirea din insolvenţă"

Premierul a cerut termene mai scurte în procesele companiei cu "băieţii deştepţi" din energie

Subiectul listării Hidroelectrica - eveniment aşteptat cu mare interes pe piaţa noastră de capital - a generat, în ultima perioadă, zvonuri că premierul Victor Ponta prospectează posibilitatea derulării ofertei publice iniţiale chiar înainte ca societatea să iasă din insolvenţă. De altfel, presa centrală a relatat recent că administratorul judiciar al Hidroelectrica ar fi cercetat această perspectivă total neobişnuită şi catalogată de analiştii consultaţi de ziarul BURSA ca fiind o idee proastă şi foarte riscantă, în ciuda rezultatelor financiare foarte bune ale companiei.

Întrebat, ieri, de ziarul "BURSA", dacă vrea să listeze Hidroelectrica în insolvenţă, premierul Ponta a clarificat: "O s-o listăm după ce iese din insolvenţă. Sigur, total neobişnuit este şi ca o societate foarte profitabilă să fie încă în insolvenţă.

Nu înţelege nimeni ce înseamnă să listezi în insolvenţă. Este foarte greu să explicăm investitorilor situaţia particulară a societăţii, care are un profit record, dar nu a finalizat procedura judiciară. Probabil listarea Hidroelectrica va fi cel mai mare succes de pe bursă. Are potenţial şi interesul investitorilor este foarte mare. Managementul privat, listarea şi transparenţa aferentă acestui proces s-au dovedit o reţetă de succes pentru companiile de stat, care au devenit, astfel, mai profitabile".

Înainte să ofere aceste explicaţii, primul ministru nu şi-a ascuns nerăbdarea privind implementarea listării Hidroelectrica şi şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că Tribunalul Bucureşti emite termene lungi de judecată în procesele cu "băieţii deştepţi" din energie: "Perla coroanei, şi anume Hidrolectrica - şi fiind aici jurnalişti în domeniu care pot întreba, pe bună dreptate, de ce nu facem mai repede listarea unei companii care, iată are cel mai mare profit din istorie înregistrat în 2014 şi va distribui dividende de peste 1 miliard de lei - o să vă spun că, dacă instanţa unde ne judecăm cu băieţii deştepţi dă termen o dată pe lună în loc să dea o dată pe zi, atunci este normal să n-o scoatem din insolvenţă prea repede, deşi este evident că Hidroelectrica nu mai este demult o companie care trebuie să stea în insolvenţă. Dar dacă dăm termen o dată pe lună şi după aceea ne odihnim în iulie, august, când este vacanţă judecătorească, şi o ţinem tot aşa, să dea Dumnezeu să o scoatem din insolvenţă în 2016, să putem să o listăm".

Victor Ponta a precizat că i-a cerut ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să facă diligenţele necesare la Tribunalul Bucureşti pentru a vedea dacă pot fi emise termene mai scurte în acest caz, pentru ca societatea să poată ieşi mai rapid din insolvenţă. Domnia sa a comentat că este o mare pierdere pentru ţara noastră când cea mai profitabilă companie din energie stă prinsă în procese de ani de zile din cauza unor "băieţi deştepţi" şi din cauza unor firme, care nu au mai putut să o devalizeze, dar nici "nu o lasă să trăiască".

Şeful Executivului a subliniat că Guvernul va continua să sprijine în continuare dezvoltarea pieţei noastre de capital, prin modificări legislative dacă mai sunt necesare, dar şi prin continuarea programului de listări a companiilor controlate de stat. Victor Ponta susţine: "Există un interes extraordinar pentru România. Oamenii vor să-şi investească banii aici şi noi nu prea ştim cum să aşezăm masa ca să zic aşa. Foarte mulţi investitori străini privaţi şi fonduri de investiţii văd România ca cel mai bun loc de investit din toată regiunea. Este adevărat că mulţi din vecinii noştri au necazuri. Dar cred că trebuie să folosim acest moment şi să primim banii care vor să vină în România".

Întrebat dacă sunt şanse să fie listată vreo companie de stat în acest an, Victor Ponta nu a avansat un grafic de implementare, menţionând: "Este în funcţie de proceduri. Dacă e după noi, am vrea să le avem pe toate anul acesta, dar, după cum ştiţi, trebuie respectate nişte proceduri. Şi mă refer aici la listările primare. De aceea, m-am plâns de Hidroelectrica, pentru că am putea să o listăm mâine. Avem clienţi, dar nu reuşim să finalizăm procedura judiciară care ţine din 2012".

Printre companiile propuse pentru programul de listări domnia sa a menţionat Aeroportul Internaţional Bucureşti, Portul Constanţa şi Romtelecom.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat, la finele lunii mai, că societatea nu va ieşi din insolvenţă în acest an, aşa cum era anticipat iniţial, din cauza duratei mari a proceselor aflate în derulare. Compania a intrat pentru a doua oară în insolvenţă la începutul anului 2014, după ce a pierdut recursurile formulate de furnizorii privaţi cu care a avut contracte directe şi care au fost denunţate de Remus Borza.

Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit brut de 1,2 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1.  

    .... Premierul a cerut termene mai scurte în procesele companiei cu "băieţii deştepţi" din energie .... 

    Din nou, imixtiune in treburile justitiei. 

    Ponta asta este bestial, mai ales cind gaseste solutii la toate problemele grave aletarii. Dar e si mai grozav cind se da el asa cu trotineta si de-a dura pe autostrazile patriei si lasa nori de praf in urma lui. Sa nu-l mai vezi!

    1. ce este bestial in a cere sa primeasca termene mai rapide de judecata. Bestial este insa a baga o firma in insolventa careia a fost modificat bilantul dupa ce a intrat in insolventa deoarece inainte firma de audit confirmase un castig si nu o pierdere :-) Bestial este ca institutiile financiare nu au spus nimic desi ele isi fac analizele in IFRS, iar bilantul prezentat era in RAS. Oare care este imaginea pe care o reda aceasta firma de audit cand accepta ca bilantul sa fie modificat fara a da niciun statement. Dar ce sa ne miram? si la alte companii cand a fost pusa o intrebare datorita unei inadvertente raspunsul a fost in ce calitate intreb :-) Atunci inca nu stiam ca pot intreba in calitate de imbcecil :-)

      Este bestial privind modul in care rezolva problemele. In fiecare zi descopera o “problema” pe care o arunca spectatorilor din circ: ba mareste salariile primarilor, ba cu 5 lei cele neindestulatoare ale magistratilor din CSM, ba nu-l da pe Sova pe mina justitiei, ca-i pacat, ba scoate medicii din rindul functionarilor publici, ba scoate parlamentarii din rindul functianarilor publici... Este ca maimuta care sare din copac in copac si-si face de lucru arucaind in trecatori cu ce are la indemina, rinjindu-le amabila. Pe urma, uitind de toate problemele, pleaca cu trotineta-i, disparind in norii de praf stirniti in urma-i.

      As prefera sa faca pe cocosul care urca pe gard si striga zilnic cucurigu, pina rezolva problema. Adica, daca in urma unor analize profunde ale consilierilor sai si discutiilor din partid ajunge la concluzia ca Hidroelectrica este un caz deosebit, in fiecare zi sa adreseze mediei cerind, justificat, Tribunalului Bucuresti sa rezolve cazul deosebit Hidroelectrica, pina rezolva problema. Sa vedem daca procedind in acest fel va mai zice cineva ca influenteaza justitia s.a.m.d. 

      Cind afirmi ca “firma de audit confirmase un castig si nu o pierdere” sper ca nu avansezi ideea ca daca vaca Hidroelectrica mai avea un strop de lapte in pulpa-i trebuia lasata sa fie supta mai departe de catre “baietii destepti”.

      Personal nu vad de ce trebuie privatizata Hidroelectrica daca-i merge bine. Nu poate fi dl Ponta din nou cocos si sa-i asigure Hidroelectricii o conducere beton astfel incit acesteia sa-i mearga bine in folosul tarii? 

      si cu fiecare zi care trece incercam sa facem ceva care sa ne impiedice a folosi violenta in relatiile interumane pentru ca pe langa energia care se pierde inutil este important sa ascultam argumentele si nu volumul decibelilor. Am reusit in decursul vremii sa-mi formez o anumita opinie ascultand pe cei care ne vor binele. Bursa de Valori nu este altceva decat posibilitatea de a afla valoarea reala a unei firme si a incerca sa iei parte la aceasta.De ce oare se numesc ei baieti destepti.?

      DACA ATI FI INTREBAT IN CALITATE DE BOU, POATE PRIMEATI RASPUNS. 

    de ce oare tace Ponta?

    "Misterul aurului de la Rovina: cum au venit canadienii pe neştiute, la doar 20 de kilometri de Roşia Montană 

    Carpathian Gold a primit licenţă de explorare în anul 2005 pentru perimetrul Rovina, din Munţii Apuseni, şi a cerut una de exploatare în 2012, după ce a descoperit importante zăcăminte de aur şi cupru. Statul român le-a dat canadienilor undă verde săptămâna trecută, însă nicio instituţie nu a făcut public acest lucru. Compania canadiană Carpathian Gold a anunţat că subsidiara sa din ţara noastră, Samax Romania SRL, a primit din partea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) licenţa de exploatare pentru perimetrul Rovina, la 20 de kilometri de Roşia Montană, pe o perioadă de 20 de ani. Este pentru prima oară când România acordă o licenţă pentru exploatarea metalelor fără implicarea unei companii de stat, se arată într-un comunicat al Carpathian Gold."

    Chiar nu se gaseste nimeni sa-i puna intrebari referitoare la acest mister? 

    LISTAREA INSTANT=BETON. SÃ TRECEM MAI SCURT LA "capitalism"; VICEVERSA BPLŞEVICII AU fãcut-0 mai PROMT !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb