Nabucco este un proiect strategic din punct de vedere al României, iar ţările participante trebuie să ia în acest an o decizie privind realizarea lui, a declarat,astăzi, premierul Victor Ponta, în deschiderea reuniunii comitetului Nabucco de la Bucureşti.
Domnia sa a subliniat că Nabucco este un proiect sustenabil din punct economic nu numai pentru ţările participante, ci pentru întreaga Europa, asigurând o sursă alternativă de aprovizionare cu gaze.
Şeful executivului a precizat: "Fac un apel către toate ţările implicate în proiect ca să arate în mod clar determinarea lor de a-l implementa.
România susţine proiectul Nabucco, chiar dacă prezenţa noastră în importurilor de gaze este acum mult mai mică decât celelalte state tranzitate de gazoduct.
Pe termen mediu şi lung, dependenţa de importuri a României va creşte şi este important să avem mai multe surse de aprovizionare cu gaze".
În luna iunie, consortiul Shah Deniz va trebui să aleagă ruta de transport a gazelor din Azerbaijan.