Ponta: Până la sfârşitul anului trebuie să cheltuim peste 3 miliarde de dolari pe investiţii publice

A.C.
Macroeconomie / 8 septembrie 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, azi, că România trebuie să cheltuiască, până la sfârşitul anului 2014, o sumă de peste 3 miliarde de dolari pentru investiţii publice, el arătând că aceste fonduri, care sunt acoperite de la buget, se cheltuiesc greu din motive procedural birocratice, transmit surse din presă.

"Am mers pe o cale, altfel corectă, aceea de a scădea în fiecare an deficitul public, de a ne duce spre ţintele europene de deficit structural. Cred însă că în acest an am mers un pic prea repede pe această cale. După 7 luni din anul 2014, România are un deficit al bugetului public de 0,2% din PIB. În mod normal, pentru o economie puternică, consolidată, asta ar fi o veste bună. Pentru o economie ca cea românească, care are nevoie de investiţii, nu cred că e o veste atât de bună", a spus Ponta, la o conferinţă organizată de Ambasada SUA, AMCHAM şi AMRO.

Ponta a precizat că procentul de 2% din PIB pe care România trebuie să îl cheltuiască în continuare ca investiţii publice până la sfârşitul acestui an înseamnă enorm de mult, respectiv peste 3 miliarde de dolari, şi că acest capital investit în economie se va răsfrânge asupra întregii dezvoltări a ţării.

Ponta a arătat, pe de altă parte, că o preocupare deosebită a Guvernului, dar şi a mediului de afaceri, trebuie să fie îndreptată spre cauzele pentru care investiţiile publice, deşi au acoperire bugetară, se fac atât de greu.

"E vorba de proceduri lungi, despre o boală românească a contestării: nu există niciun fel de procedură care să nu fie contestată. E vorba despre fuga de repsonsabilitate a celor care trebuie să ducă aceste proceduri la bun sfârşit şi cred că aici cu o colaboare strânsă cu mediul de afaceri, cu Guvernele partenere, pentru a învăţa din experieţa acestora, ne va ajuta să folosim mai bine banii pe care îi avem pentru investiţii şi pe care nu îi cheltuim din motive procedural birocratice", a spus Ponta.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb