Ponta: Raportul dintre limita minimă şi cea maximă a salariilor bugetarilor va ajunge la 1-7

F. A.
Politică / 10 iulie 2013

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, că raportul dintre limita minimă şi cea maximă a salariilor bugetarilor va ajunge la 1-7, iar introducerea noii legi a salarizării va determina şi modificarea Legii funcţionarului public, astfel încât şefii de instituţii să aibă o mai mare "flexibilitate" în aranjarea grilei.

Domnia sa a declarat: "În limita cheltuielilor cu personalul de 7% din PIB şi raportat la bugetul de anul ăsta, vreau să las, nu să spun eu de la Ministerul de Finanţe cât câştigă un angajat dintr-o primărie sau dintr-un minister, o posibilitate mai flexibilă, pentru ca între un minim - nu poţi să dai sub salariul minim pe economie - şi un maxim - pentru că eu cred că există în sectorul bugetar salarii mult prea mari - să dau mai multă flexibilitate conducătorului fiecărei instituţii în parte în a-şi aranja oamenii. Eventual, dacă nu mai are nevoie de 100, ci doar de 80, dar îi plăteşte mai bine, e în regulă, poate că mai taie salariile mari şi le măreşte pe cele mici, deci un tip de flexibilitate care să ţină cont de performanţa şi ncesitatea fiecărui angajat".

Premierul a mai susţinut ca vor urma să fie stabilite criterii de performanţă pentru aceste salarii, dar că va fi modificată şi Legea funcţionarului public.

"Legea lui Boc nu s-a aplicat niciodată pentru că a pornit de la o ficţiune: salariile nu pot să meargă decât în sus. Nu se poate, să măresc salariile la cei mai buni, mai dai afară pe alţii. Din punctul meu de vedere, salariul minim pe economie poate fi în administraţie puţin mai mare, poate să fie 1.000 lei. Eu am venit cu un raport care multora li s-a părut exagerat, eu cred că mai mult de 1 la 7 nu poate să fie raportul", a spus Ponta.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. consider ca diferenta veniturilor pentru ofiteri...ma rog comisari...si agenti,subofiteri,maistri...es te extrem de mare. nu vreau sa ma refer la atributiile functionale ale celor doua categorii .ma gandesc doar la nivelul de trai diferentiat...pofta de a aplica si respecta legea pentru categoria defavorizata...posibilitatea legaturilor ascunse cu lumea interlopa..dar ma opresc aici. aceasta este o simpla opinie.poate fi gresita subiectiva fiind. va rog sa ma iertati.

    este adevarat, caci de obicei functionarul care munceste mai mult, primeste salariul mai mic, iar cel care nu are multe atributii si sta mai toata ziua pe calculator, primeste un salariu mai mare, ma intreb este corect?

    iar, ideea ca seful unitatii sa faca salariile nu este buna, deoarece seful daca nu vede bine un angajat il tine la un nivel forte mic si ii da un salar ,,dupa cum vrea el....este mai bine sa existe o grila de salarizare,,,,,

    de fapt ,nu de grija bugetarilor nu mai poate ponta ,grija e ca acolitii si toti șefii ,politruci ,de regulă ,sa-și bata joc de oameni ,prin stilul discreționar ,instalat in romania,acolo unde guvernul ar vrea s-o faca ,dar mai bine îi pune pe subșefi sa faca asta !semidoctii,politrucii ,vor hotărî pe cine plateste ,cum plateste ,feudalism pe față ! omul competent va avea precis paduchi sau holera ascunsa ,posibil și ceva inventat ,sri-ul ar putea oferi consultanța !

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb