Fostul premier Victor Ponta a declarat astăzi că actualul Guvern a început deja ''distrugerea tuturor măsurilor care au stat la baza creşterii economice".
"În timp ce opinia publică este mereu ocupată cu diverse «fumigene», s-a început deja distrugerea tuturor măsurilor economice care au stat la baza creşterii economice (şi implicit a resurselor bugetare pentru pensii şi salarii)! Guvernul tehnocrat vrea să schimbe deja Codul fiscal: 1. La mai puţin de un an de la intrarea sa în vigoare la 1 ianuarie 2016. 2. Prin Ordonanţă de Urgenţă (nu prin lege în Parlament). 3. Afectează circa 200 de articole din Cod. 4. Schimbă fundamental regimul fiscal privind atât regimul firmelor, cât şi al angajaţilor.
Oare ce spun acum investitorii privaţi care au cerut stabilitate legislativă şi predictibilitate, dar ambasadorii din SUA şi UE care au cerut mereu transparenţă şi consultare în cazul măsurilor fiscale sau reprezentanţii angajaţilor care se trezesc cu sarcina fiscală aproape dublată peste noapte? Dar cei care au votat cu Klaus Iohannis şi au vrut Guvern tehnocrat pentru că «Ponta măreşte taxele» se simt înşelaţi şi manipulaţi?!?", a scris Ponta pe Facebook.
De asemenea, fostul premier se întreabă ce s-ar întâmpla dacă un viitor guvern PSD - ALDE ar trebui să conducă ţara pe baza măsurilor fiscale luate de actualul Guvern.
"Şi dacă după alegerile din 11 decembrie - prin voinţa alegătorilor români - va veni un Guvern PSD - ALDE cum va face bugetul şi va conduce ţara cu măsurile fiscale luate de Guvernul tehnocrat??? Sper că înţelegeţi toţi miza a tot ce se întâmplă în aceste zile! Dacă nu înţelegem, ne merităm soarta!", a încheiat deputatul social-democrat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de tehnocratul în data de 07.09.2016, 12:00)
Ponta, un dobitoc. Nu intelege ca aceasta propunere are ca scop simplificarea calcularii contributiilor pe salariu. Practic nu are nici un impact fata de salariul net sau totalul incasat de stat. Dar prostul nu e prost destul daca nu e si fudul. Si, doi la mana, actualul guvern cum guverneaza cu masurile luate de el, de scadere abrupta a veniurilro la buget, concomitent c ucresterea cheltuielilor cu aparatul bugetar?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Tudor în data de 08.09.2016, 16:27)
Cum exact simplica calculul schimbul a 5 milioane de contracte de munca si a tuturor sistemelor informatice din privat si public? Propunerea respectiva e frectie la picior de lemn...nu spun ca nu e "nice to have" dar nu stiu daca efortul e necesar acum...oricum pare ca nici ei nu stiu si ca e debandada la guvern...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2016, 12:51)
Realizarile guv ponta se bazeaza pe masurile luate de boc, iar ce a facut psd-ul au fost masuri populiste care au avut ca rezultat stimularea importurilor si adancirea deficitului, pe care tehnocrati incearca sa le gestioneze. Asa ca ponta ar trebui sa se ascunda in loc sa iasa la scandal ...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Tudor în data de 08.09.2016, 15:54)
Totusi Ponta a condus guvernul timp de 4 ani in conditii nu foarte usoare de coabitare cu presedintii ce i-a avut...mi se pare absurda ideea ca a mers pe valul lui Boc patru ani, as zice un an, poate doi, dar nu patru. Mai mult decat atat, guvernul lui a reformat codul fiscal actual (si a facut-o corect, cu consultari, cu vot in parlament etc), guvernul lui a crescut rata de colectare a veniturilor la buget pana la excedent si tot guvernul lui a reusit sa preaia fondurile europene...or toate astea presupun munca, nu stat cu mana intinsa si asteptat sa-ti pice din cer. Or fi fost si excese (Sova, Ghita, Oprea)...dar e mult sa spui ca a mers pe valul lui Boc si a tripletei BVB (Blaga, Videanu, Berceanu) mai ales cand se stie ce au facut si ei....