Ponta: "Samsarii de imobile naţionalizate, impozitaţi cu 85%"

A.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 14 martie 2013

Ponta: "Samsarii de imobile naţionalizate, impozitaţi cu 85%"

Proiectul retrocedărilor, trimis la CEDO pentru un punct de vedere

CEDO nu comentează

Guvernul îşi angajează răspunderea pentru legea retrocedărilor pe 26 martie

Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că proiectul privind despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist va fi conturat pe trei principii, referitoare la faptul că restituirile în bani se vor face pe 7 ani, clădirile retrocedate îşi vor păstra 20 de ani destinaţia actuală, iar drepturile litigioase vor fi impozitate cu 85%.

Potrivit premierului, foştii proprietari de imobile naţionalizate au primit mai puţini bani decât "samsarii" care cesionează drepturile litigioase.

Victor Ponta a arătat că un număr de 26.000 proprietari sau urmaşi ai acestora au primit până în prezent circa 6,5 miliarde lei, în timp ce o mie de cesionari de drepturi litigioa-se au primit 8 miliarde lei: "Noi avem o obligaţie, pe care o înţelegem, de a restitui către proprietari şi urmaşi ceea ce le-a luat statul comunist în urmă cu 70 ani, dar nu avem o obligaţie faţă de cei care fac o afacere din acest lucru. Eu îi numesc «samsari», pentru că aşa sunt cunos-cuţi cei care găsesc moştenitori, produc, găsesc tot felul de documente... Ideile bune s-au transformat tot în afaceri pentru cei care nu au nicio legătură cu ce s-a întâmplat în urmă cu 70 ani. Din acest punct de vedere, este constituţional un impozit de 85% pentru cei care nu sunt proprietari sau urmaşi, ci sunt cesionari de drepturi litigioase. 15% dintr-un business este un profit corect", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

Domnia sa a afirmat că aceşti samsari au "oameni ai lor în Parlamentul României", iar unul dintre ei este "un fost prim-ministru" şi alţi "parlamentari sponsorizaţi" care au depus un proiect de lege exact pentru cumpărătorii de drepturi litigioase.

Premierul s-a referit la Mihai Răzvan Ungureanu, care susţine un proiect alternativ, pentru legea retrocedărilor, după ce, în mandatul său de prim ministru, a propus plafonarea despăgubirilor la 15%.

Ponta se va asigura, prin discuţii cu CEDO, că soluţia Guvernului nu va genera noi procese

Proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate va fi transmis şi Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pentru un punct de vedere.

Potrivit premierului, primele mesaje primite în mod informal din partea Curţii au fost pozitive.

Reprezentanţii Biroului de presă CEDO ne-au transmis că nu pot comenta asupra proiectului de lege.

Premierul a arătat că prin discuţii cu CEDO se va asigura că soluţia Guvernului nu va genera în continuare un număr important de dosare pe rolul acestei instanţe.

Din cauza numărului mare de procese, Guvernul a fost obligat de CEDO să modifice legea retrocedărilor şi trebuie să se conformeze până în luna mai, după ce a obţinut o extindere cu nouă luni a termenului prevăzut iniţial pentru vara trecută.

Foştii proprietari ai caselor naţionalizate vor fi despăgubiţi preponderent în natură, potrivit proiectului noii legi. Cei care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 10% pe an din suma punctelor.

Ponta: "Diavolul se va ascunde în detaliile de implementare a noii legi pentru imobile naţionalizate"

Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor implicaţi să lucreze în continuare la procedurile tehnice de implementare a noii legi privind acordarea despăgubirilor pentru imobile naţionalizate, atenţionând că "diavolul se va ascunde" în detaliile de aplicare.

"S-a lucrat foarte mult şi se va lucra în continuare la partea tehnică, cum facem procedurile, în cât timp. Pe partea de implementare va trebui să fim foarte atenţi, pentru că acolo sunt întotodeauna o mulţime de probleme, de la comisiile locale până la ANRP, Agenţia Domeniilor Statului, de unde vom disponibiliza terenuri pentru a se da în echivalent. Deci, diavolul se va ascunde în detaliile de implementare, însă principiile cred că sunt corecte", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

Nu se vor mai putea depune noi cereri de revendicare a imobilelor naţionalizate

Statul nu va mai accepta depunerea de noi cereri pentru retrocedarea imobilelor naţionalizate în perioada regimului comunist, deoarece persoanele în drept au avut timp 23 ani să înainteze astfel de revendicări, consideră premierul Victor Ponta.

Crin Antonescu: "Ideea Fondului Proprietatea 2 nu a fost acceptată în USL"

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că în cadrul USL nu a fost acceptată ideea înfiinţării unui Fond Proprietatea 2, fiind totodată imaginate mai multe scenarii în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor.

Declaraţia a venit după ce Călin Popescu Tăriceanu a lansat această idee.

"Pot să vă asigur atât în ce priveşte PSD, cât şi PNL şi PC, UNPR am încercat să facem o formulă pe care Guvernul să o asume, în care să se ţină cont de interesele legitime ale proprietarilor, de interesele şi posibilităţile bugetului naţional, deci de toţi contribuabilii şi de asemenea de tot ceea ce este rezonabil, principial şi posibil practic să se facă", a spus Antonescu.

Foştii proprietari: Legea este nedreaptă

Noua lege a retrocedărilor este percepută ca o lege nedreaptă care anulează fie drepturi câştigate parţial, fie orice speranţă de despăgubire justă având în vedere ca introduce sistemul de acordare de puncte cu obligativitatea de a le valorifica prin licitaţii publice, transmit Asociaţiile de foşti proprietari premierului Victor Ponta.

"Noua lege nu ţine seama de vârsta şi categoriile sociale ale persoanelor îndreptăţite la beneficiul legii, este percepută ca o lege care se va aplica post mortem, datorită duratei foarte mari de rezolvare a cererilor de retrocedare/despăgubire a bunului pierdut în perioada comunistă", se arată într-o scrisoare semnată de cinci Asociaţii, adresată premierului.

Noua lege dă senzaţia unei mentalităţi comuniste, conform căreia "proprietatea este un moft" cum a spus în public fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, în anul 1995 şi în anul 2001, mai consideră foştii proprietari.

Ungureanu: "Proiectul privind despăgubirile, un talmeş-balmeş de principii; e posibil să atacăm la CC"

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, miercuri, că proiectul privind despăgubirea proprietarilor, pentru care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea, este "o lege făcută pe genunchi" şi "un talmeş-balmeş de principii", precizând că partidul său ar putea să atace legea la CC.

"Guvernul vine cu o lege făcută pe genunchi, care e un talmeş-balmeş de principii şi reguli metodologice, făcute neprofesionist, care, în loc să clarifice, o să facă mai neclare procedurile de restituire a proprietăţilor. Vom folosi toate mijloacele parlamentare de care dispunem în mod legal, la dezbaterea în comisii, inclusiv, după angajarea procedurii de vot, în funcţie de textul care iese, să putem ataca la Curtea Constituţională. De altfel, am detectat numeroase încălcări ale Constituţiei în proiectul actual, dar să sperăm că după dezbatere va fi un text mai bun", a spus Mihai Răzvan Ungureanu, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

El a criticat proiectul de lege pe care vrea să-şi asume răspunderea în Parlament, arătând că acest proiect de lege amână despăgubirile după 2017 şi că legea propusă de Executiv "este o lege a restituirii în cimitir", "care acţionează post-mortem".

Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că face apel la premierul Ponta să ţină cont de auditul pe care ANRMAP l-a făcut în urmă cu un an pe tema proprietăţilor şi a apreciat că în raportul MCV se făcea referire la măsurile reparatorii privind proprietatea.

Mihai Răzvan Ungureanu a criticat faptul că nu există o dezbatere publică privind proiectul de lege pentru care Guvernul vrea asumarea răspunderii şi s-a arătat preocupat de "câţi dintre baronii locali" din PSD s-au îmbogăţit pe seama afacerilor imobiliare.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Orice lege ar trebui sa fie facuta in ideea ca nu numai ca aplicarea ei este utila si benefica, dar si ca aplicarea ei este, macar intr-o proportie mare, posibila. Daca impozitezi drepturile de despagubire (ca nu toate drepturile de despagubire sunt si litigioase) cu 85% primul lucru pe care vei provoca va fi un efort extraordinar din partea cesionarilor de aceste drepturi sa ascunda fie suma reala pe care o platesc pentru drepturile respective, fie (in cel mai rau caz) sa nu depuna la ANRP, sau alte autoritati competente, cesiunile niciodata si sa mearga fie pe baza unei procuri din partea detinatorilor de drept, fie printr-o intelegere legala, avocatiala, in afara organelor competente de despagubire. Statul democratic, asa cum se presupune ar fi si statul roman, nu ar avea posibilitatea sa descopere toate aceste posibile scheme pentru a evita impozitul de 85%. Dar si chiar prin absurd daca ar putea sa le descopere, aceste scheme pot fi la fel de legale, ba chiar si mai legale de schema propusa de guvernul Romaniei de impozitarea cu 85% (cel putin din posibila perspectiva aplicarii ei retroactive). Un alt aspect foarte important care trebuie avut in vedere este ca guvernul prin aceasta masura de impozitare cu 85% nu ajuta absolut deloc potentialii despagubiti de drept. Intr-o potentiala piata, imensa asa cum este ea, de drepturi de despagubire (care se presupune a mai fi de vreo 8-9 miliarde euro) inevitabil vor exista schimburi de proprietate, la preturi mai mici sau mai mari. Si daca, prin absurd, reusesti (putin probabil avand in vedere argumentatia de sus) sa impui impozitarea cu 85% a profitului la potentialii cumparatori (sau asa-zisii speculatori) de drepturi, evident ca numarul lor si sumele lor in joc vor scadea considerabil. Si cine va pierde, in mod sigur, in urma acestei realitati? Detinatorul de drepturi care dorea sa-si valorifice dretul inainte de termen. Si sunt destui care ar dori sa-si valorifice drepturile, mai ales din considerente total realiste, precum varsta si sanatatea. Majoritatea detinatorilor de prima mana a drepturilor de despagubire sunt in varsta, si multi dintre ei chiar au sanse mici de a-si incasa toate sumele pentru despagubirile lor tocmai pentru ca au sanse mari sa moara inainte de 2017 plus 5-10 ani. Aceasta situatie reala desigur, fie ca le place guvernantilor sau nu, va crea o piata de tranzactionare a drepturilor de despagubire. Si daca potentialii speculatori vor avea prea multe piedici ei vor fi din-ce-in-ce mai putini, si cu foarte putini bani pe care sa fie dispusi sa-i riste. Si prin urmare detinatorii de drepturi vor fi nevoiti sa-si vanda drepturile la preturi foarte mici, si probabil la sume derizorii. Si fiti siguri ca cei care isi vor risca banii, si putini cati or fi, vor trece sume mult mari la actele de cesiune astfel incat statul nu numai ca nu va incasa 85% din profit ba chiar probabil si mai putin decat 16% cum incaseaza la alte afaceri. Pana la urma, detinatorul batran va incasa o suma prea mica in realitate, adica va pierde in urma acestei masuri, si statul va incasa o suma si mai mica, tot in urma unei masuri nu tocmai gandite cu ratiune. Ca sa ajuti, intr-un mod cat mai real, pe detinatorii de drepturi, cea mai buna solutie este sa iei toate masurile astfel incat sa reduci coruptia si ineficienta institutiilor statului care se ocupa de acordarea, sau valorificarea, de drepturi. Daca s-ar lua masuri reale si rationale pentru a creste transparenta procesului de acordare de despagubiri si s-ar reduce cat mai mult posibil coruptia la nivelul diferitilor functionari implicati, pana la urma detinatorul de drept de despagubire nu s-ar mai simti nevoit sa-si vanda dreptul la sume derizorii, si astfel ai ajuta batranii care de zeci de ani asteapta sa-si primeasca drepturile. Si intr-adevar este nevoie sa creezi si un mediu corect si cat mai transparent posibil si pentru tranzactionarea acestor drepturi, la preturi cat mai realiste si cat mai mari, tot pentru a-i ajuta pe detinatorii reali de drepturi. Si nu ai face acest lucru, in nici un caz, prin a-i impozta cu 85% pe potentialii investitori, sau speculatori, in astfel de drepturi. Nu faci decat sa creezi cel mai bun mediu pentru preturi cat mai mici pentru drepturi, astfel lovind detinatorii de prima mana. Speculatorul, in cel mai rau caz pentru el, ar putea sa nu se implice pana la urma!

    1. vei vedea ca niciun fost proprietar nu=si va mai vinde drepturile. insa tocmai asta nu vrea Ponta, deoarece baronii abia asteapta sa cumpere pe nimic cupoanele cu puncte de la fostii proprietari, ca sa poata apoi licita ptr miile de hectare de terenuri agricole puse la bataie ptr compensare din rezervele ADS. adica tocmai acele terenuri agricole pe care ei le au deja in concesiune , dar acum vor sa devina si proprietari pe ele. De aceea Ponta nu ofera alte variante optionale de despagubire precum titluri de stat sau actiuni, ptr ca atunci oamenii nu si-ar mai vinde cupoanele, plus ca nu s-ar scurta cozile de asteptare, existand mai multe feluri de despagubire. S-ar imparti sarcina statului in 4. Dar baronii PSD gen Oprisan, nu-s cuiosi de actiuni ci de terenurile agricole, de aceea i- au impus lui Victoras, legea dorita de ei, dictata practic prin finul BAESU plantat de Oprisan sef la ANRP. Tot n-ati priceput?

      De acord in mare parte cu parerea ta. Am totusi o intrebare retorica...oare statul de ce a dat ocazie aparitieii acestori "samsari"? Oare cu ce sunt de vina unii investitori care si au investit banii in vederea unei afaceri profitabile? Cum sa vina statul sa ceara un impozit de 85%???!!!! Si toate astea retroactiv!!!! Pt ca retroactiv este si daca nu sa u incasat inca bani sau actiuni de la stat, adica efectul este retroactiv! Si f important adevaratii "samsari" au incasat deja milioanele de euro fara sa fie impozitati!!!! Cei care au fost cinstiti si isi asteptau randul vor fi FURATI!!!! Adevarul e ca unui fost proprietar care are 84 de ani este un foarte mare ajutor sa i oferi sa sa l platesti acum cu 10% din valoarea corecta a unui imobil decat sa suporte bataia de joc si cinismul guvernantilor cu metoda asta cu puncte si esalonari pe zeci de ani!!!!! Rusinica copilotului!

    cea ceruta de fostii proprietari, ce prevede despagubiri in mai multa variante: titluri de stat, sau actiuni sau imobile, sau cash in rate

    1. Tinand cont ca cei mai mari samsari de drepturi litigioase, multe ilegale, sunt din gasca Videanu-Udrea-Cocos, care au scos zeci de milioane de euro din ANRP pe spaga si trafic de influenta, parerea partenerului lor MRU nu ne intereseaza. E doar o petarda aruncata de portocalii in incercarea de a-si pastra gaina cu oua de aur.

    UNGUREANU SA NE MAI LASE CU PARERILE LUI CA ANUL TRECUT VRUIA PLAFONAREA LA 15%

    am sa continui cumpararea de drepturi litigioase insa la un pret "ajustat"

    ponta, daca esti online ridica doua degete! 

    baiete, cand dai copy si paste trebuie sa ai minimul bun simt sa citesti macar o data ceea ce ai plagiat, 

    din respect ma... 

    nu-ti cer sa citesti mai mult pentru ca de unde nu e ... 

    proiectul asta de lege nici nu merita comentat, asa de stupid si pagubos poate fi pentru stat. 

    cineva de specialitate rade cu gura pana la urechi. 

    multi avocati isi freaca palmele.

    eu unul voi solicita retrocedare in natura, daca statul nu are solutia retrocedarii in natura atunci sa raspunda material pentru diferenta de 85% din profit, deoarece solutia de despagubire in bani este data de institutiile statului impotente si stupide pana la absurd. 

    impozitarea de 85% este ebuziva si neconstitutionala!nu exista asa ceva intr-un stat de drept, asa cum pretinde VP ca este Romania! Se pare ca acest pacalici este doar un biet comunist care duce traditia bolsevica a PSD-ului mai departe! Asteptati ca sa moara mostenitorii acestor drepturi!Sa va fie rusine hotilor!

    Cine va pierde?Statul si mostenitorii legali, intrucat aceste dosare se vor tranzactiona la preturi mult mai mici, se vor evita cesiunile !ce dobitoci sunteti!

    Astea sunt lpovesti din partea Guvernului Ponta pentru a mai amana plata acestor despagubiri! Este jenant ce ce intampla 

    1. Sunt proprietar si doresc sa vand drepturile mele litigioase si la 20% din valoare, intrucat nu pot astepta o vesnicie plata acestor despagubiri.

      Acesta masura nu va face altceva decat sa scada valoarea dosarelor si in definitiv, tot noi, proprietarii,vom pierde.

      Statul ar trebui sa fie multumit ca au existat si exista acei investitori care au indeplinit obligatiile Autoritatillor si au achitat catre proprietari contravaloarea acestor dosare in schimbul unui castig normal de altfel. Iar acum, Guvernul ce face? Desfiinteaza si aceasta posibilitate ca oamenii sa-si poata primi macar o parte din ce sistemul comunist le-a confiscat...De ce?pana la urma toata lumea era multumita!Proprietarii ca primeau niste bani la care nu mai sperau niciodata, statul deoarece erau mai putine actiuni in Instanta si acei ''samsari'' care de fapt sunt doar niste investtori care nu au facut altceva decat sa duca la indeplinire ceea ce era obligatia Statului! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb