Premierul Victor Ponta a declarat că va participa, mâine, la Londra, împreună cu Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, la listarea companiei Electrica pe Bursa din Londra.
"Voi merge mâine pentru a doua oară în şase luni să deschid operaţiunile - am fost invitat, evident - la Bursa din Londra pentru că, aşa cum în urmă cu şase luni listarea Romgaz a fost cea mai mare listare din istoria României, acum Electrica a devenit cea mai mare listare", a spus Ponta, într-un intervi, citat de sursele de presă.
El a precizat că merge alături de Nicolescu la Londra, "pentru a sărbători succesul Electrica".
"Bursa din Londra invită un prim-ministru al României - nu s-a mai întâmplat niciodată - pentru cea mai mare listare în sensul că au venit nişte oameni cu bani privaţi şi au spus: < < avem încredere în România, dăm o jumătate de miliard de euro pe companie, Electrica > >", a adăugat prim-ministrul.
Ponta a amintit că în cazul companiei Electrica suprasubscrierea a fost de 200%. "Au fost de două ori mai mulţi cumpărători decât avem nevoie", a completat acesta.