Primul-ministru Victor Ponta a afirmat, aseară, la un post tv că în cadrul USL s-a discutat posibilitatea reducerii TVA cu un procent în fiecare an, informează sursele de presă.
"TVA-ul până în 2016 va coborî la 19%. Am luat în calcul şi varianta coborării cu un punct pe an. Dacă nu ne ajung banii pentru toate vom vedea ce facem mai întâi: impozitarea diferenţiată sau TVA redus", a declarat Ponta.
Primul-ministru a făcut referire şi la cota de impozitare. Conform lui Ponta, introducerea unor noi praguri nu îi va afecta pe toţi contribuabilii.
"Majoritatea oamenilor rămân cu cota de 16%. O scădere pentru toată lumea la 12% într-un calcul matematic înseamnă 11 miliarde de lei pentru anul viitor pe care să-i găsim în altă parte. De aceea vrem să scădem pentru cei cu venituri mici care să se regăsească într-o treaptă inferioară cuprinsă între 8 şi12%. Nu am spus foarte clar că se va aplica din 2013 pentru că vreau atunci când prezint bugetul să arăt ce pot face şi ce nu. Dar reducerea nu se va aplica pentru toată lumea. Cine are pensie 5000 de lei va plăti tot 16%", a declarat Victor Ponta.