Portret de portret

Realizarea unui portret, mai ales în pictură, este un talent aparte, separat de potenţialul plastic general. Nu este nicio ruşine, poţi fi un artist mare şi intens, dar să nu îţi iasă portretele. Un portret este mai mult decât un procent cât mai înalt de asemănare fizică, de identificare cu chipul real sau cu fotografia acestuia. Portretul depinde mult de atmosfera pe care i-o induce autorul, de aerul general al imaginii vizuale, care poate reuşi prin simpla surprindere a unei trăsături, a unei linii sau a unei sclipiri. Un strop de alb în privire, o tuşă în colţul gurii, o alta la coada ochiului atârnă greu în balanţa reuşitei unui portret. Şi asta o ştiu foarte bine cei care speculează cu umor aceste observaţii în portretele-şarjă.

Important este, însă, şi modul în care societatea primeşte un portret artistic. O societate mai puţin spiritualizată nu acceptă decât portrete identificabile şi măgulitoare. Adică ori îl arată pe bunicul ca mare boier, ori pe mine foarte tânăr, incredibil de frumos şi bestial de bogat. Expresia, frumuseţea sau atmosfera unui portret pictat contează doar pentru zone mai subtile, mai profunde. Numai o societate deşteaptă, care stă de sute de ani cu pictură în casă, poate aprecia frumuseţea unui portret care nu are şi numele din buletin pe el. Şi dacă îl are, valoarea este mai mult decât documentară.

Noi, românii, eram tare în prima fază, dar recunosc că am evoluat. Acum prizăm mult mai bine un portret neidentificabil şi care nu are neapărat o semnătură celebră. În acelaşi timp, am început să apreciem fotografia ca lucrare de artă, un impact remarcabil avându-l chiar portretul. În acest context, Artmark a organizat o licitaţie de portrete, marţi pe 6 februarie. Începe să fie o tradiţie a acestei luni. Dacă e februarie, sunt portrete, ca anul trecut şi în 2016.

Preţurile mari au venit, cam cum s-a stabilizat pe piaţă, de la Nicolae Grigorescu. "Ţărăncuţă cu năframă albă", pictură bună, de dimensiuni medii spre mici, a primit 42,5 mii de euro şi a fost urmată imediat de vânzarea, cu 28 de mii de euro, a portretul ţăranului Matei Rudaru, mai mare dar mai difuz, mai mult schiţat, "stadiul intermediar" dându-i un farmec aparte, chit că semnătura s-a vrut doar pe pata albă. În lipsă de Petraşcu, doar Tonitza mai putea veni alături. Şi o face la 40 de mii de euro, cu un portret implicit, numit cam nepotrivit "Primăvara", fiind de fapt chipul smerit, chiar trist, al unei femei ce priveşte în jos cu ochii aproape închişi. Grigorescul precedent, cu doar câteva poziţii, era un desen, o schiţă, de odaliscă, vândută cu 1,8 mii de euro.

O prezenţă aparte în licitaţia de portrete a fost Stoenescu, Eustaţiu Stoenescu, marele nostru pictor şi portretist, coleg de gazdă pariziană cu Titulescu, care se odihneşte la New York de vreo şase decenii. Absolut fenomenal este portretul oval al Cellei Delavrancea, de fapt e mai mult decât portret, este o poză completă de atitudine, o domnişoară de la începutul secolului XX, pictura fiind expusă la un mare salon în 1916. Estimată la 6-10 mii de euro, lucrarea, cu o ramă impozantă, a fost vândută cu 12 mii.

Pictura reprezentând-o pe Cella Delavrancea acum mai bine de un secol este una de muzeu sau de mare şi inteligentă colecţie. Ori pentru vreo fundaţie dintre cele multe care evocă muzica, cultura sau direct pe longeviva artistă. O altă pictură care se vrea pe un perete de vizibilitate publică este portretul lui Dimitrie Burillianu, guvernatorul Băncii Naţionale a României între 1927 şi 1931. Banca Naţională este cunoscută pentru colecţia sa de artă plastică iar, mai nou, prin comenzi adresate nu celor mai buni în domeniu, s-a completat galeria de portrete ale guvernatorilor săi. Acum avea ocazia să ia portretul unuia dintre guvernatori, în realizarea unui mare portretist român, recunoscut ca atare şi în SUA. Lucrarea a fost estimată la 8-12 mii de euro şi s-a dat cu doar 9 mii, fapt care îmi permite să spun că a fost cumpărată de bancheri. Interesantă este, însă, personalitatea celui portretizat. Dumitru Tilică Burillianu a stat patru ani în fruntea Băncii Naţionale şi tot atâţia în închisoarea de la Sighet unde a şi murit, în 1954, la 77 de ani. Nu a făcut ASE-ul, care are şi el o galerie uşor neinspirată de portrete ale rectorilor săi, ci Dreptul şi Ştiinţe Politice, la Paris. A fost numit politic la BNR, din partea averescanului Partid al Poporului. Totuşi, la BNR a reuşit să aducă legea monetară din 7 februarie 1929, care confirma BNR privilegiul de emisiune. A fost demis în momentul în care nu a fost de acord ca odată cu un serios şi salvator împrumut francez să îi fie băgat pe gât României şi un prea puternic consilier străin... Era din Craiova, ca şi fondatorul Băncii Naţionale, Eugeniu Carada.

Semnătura lui Eustaţiu Stoenescu, de loc de prin Craiova şi el, se află şi pe portretul şugubăţ al lui Tăsică, după cum îi spune pictorul, trădând o oarecare apropiere, adică Anastase Zăgan, directorul Trezoreriei BNR din acel moment. Oricum, era un om de succes, care ştia să se descurce. În 1938 era avansat "la excepţional" pentru îndeplinirea sarcinilor sale de control de "controlor pe lângă Serviciul relaţiunilor cu străinătatea şi al devizelor" iar în 1963, puterea populară îl medaliază pur şi simplu. Iar în 2006, lucrarea "Anastase Zagan (directorul Trezoreriei BNR)", deci cu aceeaşi formulare a titlului, de Eustaţiu Stoenescu, adică acelaşi autor, ba chiar şi cu aceleaşi dimensiuni, de vreme ce era aceeaşi pictură, apărea în oferta Monavissa, cu o estimare de 11-12 mii de lei, numiţi deja roni. Acum a primit 1,2 mii de euro. În schimb, patru mii de euro a primit "Eleganţă", imaginea într-adevăr elegantă a unei doamne interbelice adevărate, pictată de un portretist precum Eustaţiu Stoenescu.

Anul trecut, licitaţia Artmark de portrete s-a ţinut tot marţea, doar că era 7 februarie, şi a avut ca subtitlu numele pictorului George baron Löwendal. Pentru că au apărut nouă lucrări reprezentative realizate de originalul artist, opt uleiuri şi un cărbune, date cu 1,2 sau 1,4 mii de euro. Cel mai tare a fost tot Nicolae Grigorescu, a cărui "Ţărăncuţă din Rucăr" a primit 55 de mii de euro. Baba, Băncilă şi Iser au fost şi ei prezenţi cu lucrări care pot fi încadrate nu numai în rame, ci şi în categoria Portret.

"De la Aman la Baba" s-a numit prima licitaţie de portret, organizată de Artmark în 2016, la 3 februarie.

Atunci s-a dat, cu 4,750 de mii de euro, "Amatorul de artă" de Eustaţiu Stoenescu, un nume care începe să ne pară cunoscut, portret de Löwendal, tot cu 1,2 mii, autoportretul lui Băncilă, cu 10,5 mii, două tătăroaice de Tonitza, la 18 mii. Şi niciun Grigorescu.