Post-comunism rezidual

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 19 octombrie 2015

CRISTIAN PÎRVULESCU

Că PSD nu are nicio busolă ideologică nu mai e o noutate. Oricum, nici social-democraţia europeană nu-şi mai găseşte cadenţa. Dar când, profitând de congresul partidului chiar preşedintele de onoare şi liderul fondator, Ion Iliescu, foloseşte momentul pentru a critica deriva ideologică şi organizatorică a partidului, ceea ce trebuia să fie încununarea unui aşa-zis exerciţiu democratic, referendumul de validare a lui Liviu Dragnea devine un eveniment derizoriu.

Acesta este riscul unui referendum de validare, precum cel de duminica trecută. De altfel, un alt partid de aceeaşi orientare, partidul socialist francez, a organizat la sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat un referendum, numit referendum pentru unitatea stângii care, în final, s-a dovedit la fel de riscant ca şi cel organizat cu o săptămână mai devreme de PSD. Căci un referendum este un exerciţiu democratic doar dacă există o dezbatere reală. Or, şi într-un caz, şi în celălalt a fost vorba doar de un calcul partizan care urma să întărească poziţia liderilor în raport cu alegerile ce urmează: în Franţa, cele regionale din decembrie 2015, în România cele locale din iunie 2016.

Totul a fost astfel făcut încât structura puterii în partid să rămână intactă, creând, totuşi, impresia unei schimbări. Dar jocul de-a opoziţia faţă de trecutul comunist nu prea rimează cu conservarea puterii de către aceleaşi structuri. Ba, mai mult, acesta riscă să dea naştere unui conflict suplimentar în interiorul partidului nu doar între grupurile baroniale şi o conducerea centrală care vrea să se reconstruiască, ci şi între militanţi. Oricum, făgăduita reformă a partidului a fost încă o dată deturnată. Promisa reformă internă, anunţată după înfrângerea lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut, s-a dovedit în final a fi doar un dragon de hârtie.

Din nou, PSD s-a dovedit un partid al farsei ideologice. În locul unei social-democraţii europene, partidul se mulţumeşte să practice un protecţionism social de provenienţă pragmatic-electorală fondat pe un naţionalism moştenit de la comunismul ceauşist. Despre ce despărţire de comunism ar putea fi atunci vorba? Şi aşa, locul militanţilor, fără de care socialismul e doar o vorbă în vânt, a fost luat de docilii funcţionari de partid a căror atitudine critică la adresa conducerii e aproape nulă. Cultivând o atitudine ambiguă atât faţă de trecutul recent, cât şi faţă de cel comunist, funcţionarii de partid, dezideologizaţi şi în relaţii clientelare faţă de patronii lor, au permis eternizarea aşa-numiţilor baroni. Ceea ce compromite şansele oricărui partid să se reformeze.

Încă o dată, PSD a ratat ocazia transformării partidului dintr-o organizaţie postcomunistă menită să protejeze noua sau vechea nomenclatură locală într-un autentic partid. Cei ce formal se numesc social-democraţi români nu au înţeles mare lucru din evoluţiile dramatice ale partidelor europene de aceeaşi orientare. Convinşi că situaţia partidelor social-democrate europene nu se poate reproduce şi în România, că deriva stângii tradiţionale nu îi va afecta în vreun fel, pesediştii se mulţumesc să reproducă acelaşi spectacol politic. Aşa se explică şi de ce PSD nu poate fi în acord cu ideea de reformă, fie ea constituţională sau a propriului partid. Pentru PSD jocul politic actual nu este decât o modalitate de apărare a intereselor grupurilor dominante din partid care asigură supravieţuirea baronilor vechi sau noi. Pentru un astfel de obiectiv, deturnarea unui partid de la ideologia lui este un preţ mic pe care pesediştii par pregătiţi să îl plătească.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Când spuneți "partidul se mulţumeşte să practice un protecţionism social de provenienţă pragmatic-electorală fondat pe un naţionalism moştenit de la comunismul ceauşist."

     

    Mi se pare o mare diferență. Comuniștii considerau locul de muncă OBLIGATORIU (deci relația muncă-recompensă exista, deși era ineficientă iar managementul performanței era prea firav). PSD consideră, este adevărat, din pragmatism electoral, că ajutoarele sociale pentru NEMUNCĂ sunt obligatorii. În loc de safety-net, solidaritatea socială a devenit loc de câștig. "Cea mai bună protecție socială este un loc de muncă". 

     

    Franklin D Roosevelt, 1935, State of the Union Address, 

    "A large proportion of these unemployed and their dependents have been forced on the relief rolls. The burden on the Federal Government has grown with great rapidity. We have here a human as well as an economic problem. When humane considerations are concerned, Americans give them precedence. The lessons of history, confirmed by the evidence immediately before me, show conclusively that continued dependence upon relief induces a spiritual disintegration fundamentally destructive to the national fiber. To dole our relief in this way is to administer a narcotic, a subtle destroyer of the human spirit. It is inimical to the dictates of a sound policy. It is in violation of the traditions of America. Work must be found for able-bodied but destitute workers. 

     

    The Federal Government must and shall quit this business of relief. 

     

    I am not willing that the vitality of our people be further sapped by the giving of cash, of market baskets, of a few hours of weekly work cutting grass, raking leaves, or picking up papers in the public parks. We must preserve not only the bodies of the unemployed from destitution but also their self-respect, their self-reliance, and courage and determination." 

    După care, în acel discurs, FDR anunța că statul urma să creeze locurile de muncă pe care sistemul privat nu le putea susține: "new program of emergency public employment ". Era al doilea New Deal. 

    1. Acest partid in mod/normal ar trebui scos in afara legii. Performante notabile ale acestui ,partid,sunt. Un prim/ministru condamnat la inchisoare de 2 ori.(Altul asteapta la rind) Cei mai multi politicieni incarcerati pentru coruptie,trafic de influenta,afaceri ilicite cu statul,provin tot din,sinul,acestui partid. La capitolul economic.Tot acest partid se poate mindri cu cele mai dezastruoase privatizari si devalizarea economiei/nationale prin fel si fel de programe nesustenabile. Revin din nou la capitolul,etica,respect pentru alegatori si implicit,Patrie.Noul presedinte al acestui partid este si el condamnat la un an inchisoare cu suspendare pentru fapte incompatibile cu( prerogativele /functiei) detinute in prezent

      Mesajul 1.1 nu aparține cititorului Cristi C.

       

      "Potrivit listei electronice de vot, 32 de membri ai PNL s-au opus prin votul lor explicit față de recuperarea bunurilor confiscate de la infractorii României. Peste 300 de milioane de euro, ne spune Codruța Kovesi, stau și trebuie recuperați și valorificați pentru poporul român, de unde au fost furați. (...) La PNL a fost o politică impusă, s-a ridicat degetul liderului de grup și au votat toți împotrivă. PNL a avut directivă și a votat împotrivă" 

      PNL/PDL protejează infractorii economici. PNL/PDL ar trebui scos în afara legii iar conducătorii lui arestați pentru subminarea economiei naționale. 

    Actiunea ICR din 2012 a fost indreptata impotriva intelectualilor care s-au exprimat critic fata de o anumita politica a acelor vremuri. Au tintit si au lovit un simbol al intelectualitatii implicate si acesta a fost Patapievici. Partidele initiatoare , partidele care au acceptat executia, organizatiile politice sau ne-politice care care au tacut, cetatenii care s-au bucurat sau cei care au tacut, toti sunt vinovati.

    O zicere de bine a noului presedinte de partid nu poate repara raul facut. Este nevoie sa fie schimbata practica politica, sa fie schimbati oamenii politici, sa fie schimbate partidele. Un inceput , simbolic , poate fi facut la televizor, asa cum s-a facut politica in ultimii ani. Sa vina d-l Dragnea la televizor la Antena 3 impreuna cu d-na Gorghiu si impreuna cu d-l Gâdea, sa revada secvente de emisiuni TV de atunci, apoi sa spuna ca au fost iresponsabili, sa-si ceara scuze poporului roman pentru manipulare si minciuna si apoi sa-si dea demisia si sa ceara tuturor membrii de partid din cele 2 partide sa-si dea demisia pentru ca partidele lor au facut mult rau Romaniei. Iar D-l Gâdea sa cera public desfiintarea postuliui de televiziune A3. Acesta ar fi un mic inceput pentru marea revolutie in mentalitatea telespectatorilor. 

    S-au nascut din PCR, au derivat in democrati, au fost la butoane, au stiut de unde si cum sa fure, sunt de stanga, dar mai bogati ca cei de dreapta. Au fost prinsi, unul e condamnat, celalalt inca premier a plagiat de Kati scapat, insa pentru coruptie trimis de DNA in judecata. De la Ceausescu a mers pe linia genealogica a comunistilor si a devenit ereditar la Dragnea un singur canditat, un singur conducator. Slugile au fost si in trecut sunt si acum, dar suntem si noi votantii care decidem, ma intreb, cand ne vom destepta?

    1. atunci cand nu vei mai fi propagandist liberal, cu terci in loc de creier

      Opinia 3.1 apartine postacului de la PSD care semneaza Cristi C, zis si Zeama, de loc din Zabrauti,

      te deranjeaza ca ai fost prins falsificand mesajul 3, care nu apartine cititorului Pribeagul, si acum arunci cu noroi in toti

    Mi-a rămas în memorie o emisiune în care l-am avut ca invitat pe Sturzu. Fostul solist vocal de la Hi-Q trebuia să răspundă, ca parlamentar PSD, pentru nişte acte de corupţie cu care fuseseră prinşi câţiva colegi de partid. S-a supărat rău când i s-a spus că PSD e un partid de corupţi şi că avem o clasă politică de toată jena. „Eu, de când fac politică, m-am ales numai cu înjurături şi acuze. Nici nu ştiu de ce m-am băgat în aşa ceva!”, a izbucnit Sturzu cu o revoltă plină de naivitate.

    Nu ştim dacă Sturzu i-a spus lui Dragnea că e gol din naivitate sau pentru că urmează o agendă ascunsă ce ţine de războaiele secrete ale rechinilor din PSD. Cert este că omul a spus, la Congresul PSD, ceva ce ţine de normalitate: Dragnea s-a ales şef în cel mai comunist stil posibil. Pentru că a propus „să nu fie validaţi comuniştii”, Sturzu a devenit brusc „ultimul om” din partid. O situaţie care lămureşte rapid şi elocvent cum stă treaba cu democraţia în PSD, în Epoca Dragnea. 

    Fantoma comunismului l-a bântuit şi pe tovarăşul Ion Iliescu. Dragnea l-a pus pe bătrânul politruc şcolit la Moscova să ţină un moment de reculegere pentru victimele comunismului. 

    Şucărit rău, Iliescu a acuzat conducerea PSD că nu a ştiut să-şi apropie intelectualii patriei. Nu am înţeles la care intelectuali se referea tovarăşul Iliescu. La cei stâlciţi în bătaie de minerii pe care el i-a chemat la Bucureşti? Sau se referea la faptul că actualii lideri PSD au fost prea proşti pentru a concepe nişte minciuni suficient de sofisticate, astfel încât să devină partidul prizabil şi pentru persoane cu inteligenţă peste medie şi o educaţie mai solidă? Cert este că tovarăşul Iliescu, în şucăreala lui, a spus şi el un mare adevăr: oamenii cu şcoală, inteligenţă şi valori solide ştiu bine ce reprezintă PSD în realitate. 

    1. O spune statistica alegerilor prezidențiale din turul 1. Diferența nu este atât de mare pe cât o trâmbițează propagandiștii liberalilor. Ponta a avut 15% cu studii superioare dar un număr mai mare de voturi, Johannis a avut 29%.

       

      Oricum, intelectualitatea nu este clasa celor care au o diplomă de studii superioare. După părerea mea, mai puțin de 10% dintre cei cu diplome de studii superioare sunt intelectuali în sensul utilizării creative a intelectului. Aici nu mă refer nici la kg de cărți citite și nici la notele obținute cu toceala unor cursuri. Un bibliotecar tocilar poate fi un intelectual dar nu devine așa doar prin forța mecanică a cititului. 

       

      Faptul este următorul. PSD nu și-a atras intelectualitatea main-stream. Un Hurezeanu, Patapievici, Liiceanu, etc. Aceștia sunt main-stream, orice ziarist de provincie a auzit de ei iar dacă aceștia se uită la el și îi spun o vorbă, se crede atins de harul lui Dzeu. Evident că vorba va fi anti-PSD. 

      Există intelectualitate de stânga dar nu a ajuns și în provincie și nici pe ecranele de TV (ei bine, mai puțin dl Pârvulescu, aici de față). Această intelectualitate mai underground o arde pe niște bloguri precum Critic Atac. 

      Am uitat sa precizez:

      Sunt un sfertotoct

      Mesajul 4.2 nu a fost scris de cititorul Cristi C ci de falsificatorul de mesaje care este foarte interesat de profilul cognitiv al lui Cristinel și urmareste evaluarea acestuia în subdiviziuni ale doctului.

      sunt patent

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb