Poşta Română, realeasă în Consiliul de Administraţie al PostEurop

Andrei Stan
Companii / 10 noiembrie 2016

Poşta Română, realeasă în Consiliul de Administraţie al PostEurop

Poşta Română a fost realeasă, ieri, să facă parte din noul Consiliu de Administraţie al Asociaţiei Europene a Operatorilor Poştali Publici - PostEurop, pentru următorii trei ani, potrivit unui comunicat al companiei, trimis Redacţiei.

"Această poziţie va permite companiei să-şi asume un rol important în privinţa reglementărilor poştale internaţionale şi a strategiilor de dezvoltare economică în domeniul poştal", susţine Poşta Română.

În urma votului exprimat în cadrul Adunării Plenare, care a avut loc la Haga, Olanda, Poşta Română va fi reprezentată, în perioada 2017-2019, în Consiliul de Administraţie al PostEurop, de către Ciprian Boloş, director Direcţia Strategie, Cooperare şi Management Integrat. Poziţia de membru în Management Board-ul PostEurop a Poştei Române vine la mai puţin de o lună după ce România a fost aleasă, în cadrul Congresului Uniunii Poştale Universale de la Istanbul, în Consiliul de Administraţie şi Consiliul de Exploatare Poştală al Uniunii Poştale Universale.

"România continuă să-şi consolideze poziţia de factor decizional în structurile de conducere ale sectorului poştal la nivel european şi mondial. După obţinerea unui loc în Consiliul de Administraţie şi Consiliul de Exploatare Poştală la Congresul Uniunii Poştale Universale de la Istanbul, astăzi, prin alegerea lui Ciprian Boloş în Board-ul PostEurop, administraţia poştală românească face încă un pas important în configurarea unei poziţii cheie la nivel internaţional, care să-i permită acesteia o dezvoltare sustenabilă în baza parteneriatelor şi acordurilor cu alte administraţii poştale", a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.

Compania Naţională Poşta Română este membră fondatoare a PostEurop din anul 1993.

PostEurop este o asociaţie profesională ce reprezintă operatorii poştali europeni. Cei 52 de membri din 49 de ţări şi teritorii operează 175.000 de ghişee, cu 2,1 milioane de funcţionari poştali, conectând zilnic 800 de milioane de oameni. PostEurop este condusă de Management Board, organ responsabil cu supervizarea şi monitorizarea implementării strategiei Asociaţiei la nivel operaţional. PostEurop este, de asemenea, o Uniune Restrânsă recunoscută a Uniunii Poştale Universale, agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul poştal.

Poşta Română este o companie comercială, care se autofinanţează, şi nu o instituţie publică, bugetară. Acţionarul majoritar al companiei este statul român (75%), prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, Fondul Proprietatea având o participaţie de 25%. Compania a fost desemnată furnizor de serviciu universal şi deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în ţara noastră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Posta Romana (iertat sa-mi fie patriotismul) este cea mai de rahat companie. 

    Intrati in unitatile ei, asezativa la rand (cu doza de rabdare asigurata) si observati aspectul unitatilor, "zambetul" salariatelor.......

    Apropos, cereti /incercati sa cumparati un plic sau un timbru. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb