Compania Naţională Poşta Română va achita, cu trei zile în avans, pensiile din luna aprilie, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
Pentru a veni în sprijinul tuturor beneficiarilor, în perioada Sărbătorilor Pascale, Poşta Română a convenit, de comun acord cu Casa Naţională de Pensii Publice şi Casele de Pensii Sectoriale (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii), achitarea în avans a drepturilor de protecţie socială din sistemul public de pensii, asigurări sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare.