Povera Italia

Biata Italie! Cum s-a putut ajunge aici? Cum poate fi o ţară adusă de politicienii săi pe marginea prăpastiei? Condamnarea definitivă a lui Silvio Berlusconi pentru fraudă fiscală în afacerea Mediaset la patru ani de închisoare cu executare (din care, datorită vârstei - care nu-l împiedică însă să se manifeste în politică - doar la un an de arest la domiciliu) a readus în atenţia opiniei publice internaţionale fragilitatea guvernării în Italia. Reformele care au fost realizate acum două decenii cu ocazia scandalului Mâinilor curate nu au reuşit să dea Italiei un regim politic solid. Stabilitatea politică italiană de după 1994 a fost doar o iluzie. Sigur, guvernele au rezistat la guvernare mult, dar cu ce preţ! Nu doar că "boala" a rămas, dar situaţia s-a înrăutăţit. Într-o astfel de situaţie, declaraţiile de duminică 4 august ("Italia riscă într-adevăr o formă de război civil"), ale lui Sandro Bondi (politician ce şi-a început cariera politică în mişcarea comunistă dar care a devenit berlusconian şi este unul din coordonatorii partidului lui Berlusconi, Poporul Libertăţii), nu au cum să surprindă. Chiar dacă ar fi un joc discursiv, o astfel de afirmaţie demonstrează cât de mult poate decădea politica acolo unde personalizarea excesivă distruge instinctele democratice iar cultul şefului ţine loc de ideologie. În România am făcut deja experienţa consecinţelor devastatoare ale personalizării, dar aveam scuza că nu avem o tradiţie democratică. Italia, ţară fondatoare a Uniunii Europene, demonstrează însă că nici aproape şapte decenii de democraţie parlamentară nu sunt suficiente dacă politicienii nu sunt responsabili.

Dacă pentru unii Italia a făcut un pas serios în consolidarea statului de drept, evoluţia evenimentelor nu este deloc încurajatoare. Imediat după anunţarea sentinţei în La Repubblica de vineri 2 august, Ezio Mauro, redactorul şef al cotidianului roman, scria: "În Italia statul de drept este în vigoare iar separaţia puterilor în stat are valoare" pentru că s-a demonstrat că "toţi cetăţenii sunt într-adevăr egali în faţa legii". Şi totuşi Italia este din nou în plină criză politică. Celălalt mare cotidian italian, Corriere della Sera, titra cu litere de-o şchioapă "Berlusconi a fost condamnat: rămân pe teren" (Berlusconi condannato: ma resto in campo). Căci Berlusconi nu este dispus să cedeze şi dispune de mijloace de şantaj.

Dintru'nceput guvernul condus de Enrico Letta trăia sub semnul incertitudinii, majoritatea parlamentară alcătuită din berlusconieni şi foştii lor inamicii din Partidul Democrat fiind nu doar conjuncturală, ci şi riscantă, iar după condamnarea definitivă a lui Berlusconi menţinerea sa devine imposibilă în absenţa unor concesii inacceptabile. Guvernele de tip "mare coaliţie" nu pot rezista decât în condiţii constituţionale de tip german. Experienţa primului guvern Boc (PDL şi PSD) din 2009 a demonstrat-o şi pe la noi. Acum, când Berlusconi poate şantaja guvernul şi a cerut - nici mai mult, nici mai puţin! - graţierea sa de către preşedintele Napolitano şi "reforma" justiţiei sau alegeri anticipate, Italia este pe marginea prăpăstiei. Va arunca Berlusconi Italia în haos?

După întâlnirea sa cu parlamentarii propriului partid, Berlusconi a lansat un mesaj clar susţinătorilor săi: rămâne în continuare pe poziţii. Sigur, nici Il Cavaliere nu are foarte multe posibilităţi şi tocmai de aceea forţează fără să încerce încă o ruptură. Cu ajutorul imperiului său mediatic, urmăreşte să-şi consolideze opiniile favorabile, pe de altă parte să-şi pună adversarii în situaţia de a alege între instabilitate (cu consecinţe economice dezastruoase) şi concesii. În oricare dintre alternative, Italia iese compromisă.