Poveşti de adormit copii... cu spioni!

Dacă nu ar fi existat, Edward Snowden trebuia, cu siguranţă, inventat! Ipoteza mea de lucru este că asta s-a şi întîmplat: a fost inventat! Cum şi de ce, ar putea ieşi la suprafaţă, cu condiţia să scăpăm din labirintul creat, pentru uzul media, de declaraţiile sforăitoare, la nivel înalt. Cealaltă condiţie este să punem întrebările simple, naturale "subiectului". Aşa am învăţat eu, la gramatică, prin clasele primare: dacă vrei să şti cine este cu adevărat subiectul propoziţiei, nu există altă cale mai bună, ori mai sigură, decît să pui întrebările cuvenite, predicatului. Adică să cercetezi, cine ce face, cum face, ce este, cum este şi chiar de ce este, ori de ce face! În povestea lui Snowden, lucrurile stau exact pe dos: avem subiectul, dar nu este deloc clar ce face şi mai ales de ce face, ceea ce face! Frînturile de imagini difuzate pe canalele de ştiri şi comentariile montate în jurul lor vor cu tot dinadinsul să credem că "subiectul" nostru este unul banal: cineva părăseşte brusc baricadele loialităţii sale, instituţionale şi naţionale, pentru a servi o altă cauză; una mai înaltă, a "interesului public", spun unii, alta mai josnică, "interesele inamicului/competitorului", spun alţii. "De ce devoalez eu natura şi extensia operaţiilor secrete la care am participat, ori despre care am cunoştinţă? Pentru că, astfel, ajut oamenii să înţeleagă capcana în care au căzut, ei şi fragila lor libertate!" Aceas­ta este "explicaţia" oferită şi repetată pînă la saţietate, ca şi cînd cineva ar fi cutreierat de bănuiala că lumea nu va înghiţi găluşca asta, dintr-o dată şi pe nemestecate! Ca să ne lămurim, puţină teorie nu strică niciodată!

În cărţile care explică mecanismele motivaţionale şi psihosociale capabile să determine un act de "schimbare a loialităţii" sunt luate în considerare patru teme, mari şi late: lăcomia de bani/statut/putere, considerente ideologice (valori şi coerenţă psihică interioară), compromitere/corupţie (exploatată apoi, prin şantaj) şi hiper-egotism (nu puţini oameni se cred buricul pămîntului, iar unii dintre ei ar face orice să-şi dovedească şi să-i convingă pe alţii că sunt!). Partea interesantă a teoriei, bazată pe mii de ani de practică a celei mai vechi meserii care concurează prostituţia, susţine că, în fiecare caz în parte, una din aceste teme devine dominantă, ocupă scena acţiunii, în cazul subiectului implicat. Punem reflectorul pe Snowden şi cercetăm cu atenţie culorile! Două dintre motivaţii par din capul locului excluse: banii şi corupţia. Mai rămîn ideologia şi egotismul. Prima este sugerată, dar cu totul neconvingător, chiar de împricinat, în declaraţiile sale publice. Problema este că nu poţi fi coerent cu valorile libertăţii şi în acelaşi timp să îţi alegi pentru viitorul vieţii tale o societate suprasaturată de control statal, opresiune şi represiune, cum este cea post-sovietică, a Rusiei! Nici hiper-egotismul nu transpare, omul din imaginile tv dă impresia clară de echilibru şi stăpînire, adică opusul a ceea ce este structura psihologică a celor care nu-şi mai încap în propriul "eu". Ne întoar­cem la motivaţiile pe care le-am exclus! Dacă Snowden ar fi fost "cumpărat", nu-şi găseşte rost, în nici un fel, circul mediatic care se face în jurul lui. A fost Snowden "constrîns" să facă acest act? Răspunsul plauzibil este DA! Nu de alta, dar nu mai avem altul la dispoziţie! De aici încolo, încep însă complicaţiile! Iar ele sunt generate de următoarea întrebare firească: De cine a fost constrîns? Din acest punct, se deschid două lumi posibile, total diferite! Prima este relativ familiară publicului amator de mistere cu spioni: oricine era interesat să afle ce este în măruntaiele programelor de "cercetare" desfăşurate de americani, la scară globală, visează să recruteze pe cineva "din interior". Snowden a fost recrutat! Dată fiind importanţa deosebită a informaţiilor la care avea acces, exploatarea s-a făcut după metoda "condensatorului". Se aşteaptă "încărcarea", la capacitate maximă cu informaţie sensibilă, după care "obiectivul" este extras din sistem, pentru a putea fi exploatat! Ceea ce scîrţîie supărător în această ipoteză este finalul! Extragerea devine cea mai importantă parte a operaţiunii, de aceea este pregătită cu uriaşă minuţie şi fără "economie" de mijloace, ori inventivitate, pentru că de ea depinde accesul la informaţia critică! Ceea ce s-a întîmplat cu Snowden după părăsirea teritoriului Statelor Unite nu seamănă deloc cu o operaţiune teribil de bine planificată, ori prea bine executată! E mai degrabă un şir de însăilări, cu final deschis! A doua lume e mai puţin cunoscută publicului, iar ea derivă din posibilitatea ca Snowden să joace rolul "calului troian", de bunăvoie, ori constrîns! Cu alte cuvinte, schimbarea lui de loialitate este momeala care ascunde cîrligul ascuţit (adesea mortal!) al operaţiunilor de intoxicare, ori de radiografiere a modului în care operează "concurenţa". Atitudinea, din cale-afară de precaută, a autorităţilor ruseşti, faţă de aterizarea lui Snowden la Moscova, este cel mai puternic indiciu în sprijinul acestei ipoteze; după cum, în aceeaşi direcţie trimit şi reacţiile "dure" ale americanilor, la un nivel politic cam prea înalt pentru un Snowden oarecare, oricît de spion ar fi el! Dacă răul pe care-l putea face subiectul nostru este atît de mare, încît Secretarul de Stat, Secretarul apărării, directorii CIA şi FBI simt nevoia să se exprime public, atunci, dimpotrivă, autorităţile americane ar fi făcut totul pentru a minimaliza afacerea şi a pune gheaţă mediatică peste ea, nicidecum să o încingă pe plita declaraţiilor oficiale, incriminatoare la adresa Rusiei şi a Chinei!

Va să zică, cum o dai, cum o-ntorci, istoria nu se aşază în nici un fel rotundă! Iar motivul cel mai probabil pentru care nu se aşază este şi cel mai simplu: pentru că nu este rotundă! Ipoteza mea favorită este că scenariul în care joacă Snowden nu este unul cu spioni, ci unul cu politică, la cel mai înalt nivel! Rusia şi Statele Unite să căznesc de mai bine de două decenii să-şi redefinească rolurile în lumea pe care au creat-o, după încheierea războiului rece! Coarda cooperării, îndelung încercată, s-a dovedit costisitoare, atît în planul politicii interne (din ambele capitale!), cît şi în planul relaţiilor internaţionale. Are prea multe cos­turi, unele dintre ele pur şi simplu inacceptabile! În cele din urmă, "părţile interesate" par să fi decis revenirea, într-o formulă adaptată şi modernizată, la modelul atît de fructuos şi îndelung exersat al "războiului rece"; al opoziţiei oficiale, complementată cu strategice orizonturi de cooperare, în planuri mai puţin vizibile, ori de-a dreptul invizibile! Înmulţirea sensibilă a poveştilor cu spioni, intens mediatizate, este menită să pregătească opinia publică, internă şi internaţională, pentru noua paradigmă a relaţiilor SUA-Rusia şi să ofere o justificare credibilă liderilor care iau, la cel mai înalt nivel, deciziile menite să implementeze noul/vechiul model.