Poveşti despre eficienţa muncii

Modificarea Codului muncii dă naştere unor mari pasiuni şi tocmai de aceea nu produce şi o autentică dezbatere publică. Poate şi din acest motiv asumarea răspunderii guvernului - dincolo de faptul că poate oferi primului ministru Emil Boc posibilitatea să-şi etaleze majoritatea parlamentară pe care, altfel, ar fi dificil să o demonstreze - mută terenul dezbaterii de la esenţă la formă. Aşa că, întreaga panoplie a propagandei de sorginte totalitară a fost folosită pentru a schimba sensul dezbaterii. Căci totul stă în această irupţie sub semnul adevărului unic şi definitiv: de la formule puerile de recurs la autoritate şi trimiterea la "câteva cărţi esenţiale", la stereotipuri de influenţă protestantă privind etica muncii şi rolul ei în societate. Iar, de data aceasta, contrar stereotipului sus­ţinut cu doar doi-trei ani în urmă, când era vorba de atitudini antiparlamentare, minorităţile au dreptate absolută, iar majorităţile sunt iraţionale deci, în eroare. Nu Codul muncii, ci un model social este pus sub acuzaţie: modelul european al economiei sociale de piaţă. Şi, totuşi - chiar făcând abstracţie de demonstraţia pe care depresiunea economică pe care o traversăm a făcut-o, dar pe care mulţi nu sunt dispuşi să o interpreteze ca pe o invalidare a teoriilor neoliberale - când observăm seria de dezastre naturale din Japonia care arată limitele umanităţii, o întrebare merită pusă: un model economic şi social bazat pe logica profitului, pe egoism şi lăcomie poate răspunde unor eforturi colective de realizare a binelui comun, mai ales în codiţii de maximă urgenţă? Se poate construi solidaritatea între oameni, singura care poate rezolva astfel de probleme, pe baza aşa ziselor mecanisme de piaţă liberă şi nereglementată, fără un stat capabil să intervină şi să mobilizeze resursele? Un stat, adică o colectivitate de cetăţeni şi nu o mulţime de consumatori dezabuzaţi!

O abordare dinspre teoria economică: deja de mai bine de patru decenii, teoria privind pieţele de "ţepe" (cum a fost tradus în româneşte termenul "lămâi" din celebrul eseu al lui George Akerlof - colaureat al premiului Nobel pentru economie cu Stiglitz în 2001 - The Market for Lemons, în care "lămâi" are sensul de "maşini de mâna a doua de proastă calitate") arată că piaţa nu se echilibrează şi are tendinţa de a scoate spre vânzare mai ales "ţepe" şi nu produse de calitate, căci cumpărătorii se vor orienta spre preţurile medii şi nu spre cele mari, aşa că vânzătorii vor fi interesaţi să vândă doar maşini care să le aducă profit, deci "ţepe". O astfel de piaţă nu pare să poată asigura securitatea şi mobilizarea solidară necesare unei acţiuni colective vizând combaterea dezastrelor. Şi, revenind la codul muncii şi extrapolând teoria pieţei de "ţepe" la piaţa muncii, tendinţa generală va funcţiona spre angajarea de "ţepe" la cel mai mic preţ şi nu a celor mai buni, care sunt prea scumpi. Pe de altă parte, într-un alt studiu din 1986 scris împreună cu soţia sa Janet Yellen, Efficiency Wage Models of the Labor Market (Modele ale salariului eficient pe piaţa forţei de muncă), Akerlof arată că există situaţii, în totală contradicţie cu teoriile neoclasice, în care angajatorii oferă un salariu eficient mai mare decât salariul mediu. Această abordare dovedeşte că salariile eficiente sunt o consecinţă a tradiţiei specifice fiecărei societăţi şi nu a calculului economic iar, prin teoria sa, Akerlof sugerează clar că salarii mai mari încurajează creşterea moralităţii, ceea ce conduce la creşterea productivităţii.

Astfel că, explicaţia sociologică, venind pe filiera lui Max Weber, care pune cultura - tradiţiile,valorile şi atitudinile - la baza construcţiei sociale şi economice viabile oferă o altă abordare decât cea pe care o prezintă simplist şi ideologic susţinătorii modificării Codului muncii. Constatând diferenţa dintre schematismul abordărilor economice clasice şi cele din alte domenii, George Akerlof atrăgea atenţia că, "de la publicarea Avuţiei naţiunilor, economiştii au clădit o întreagă profesie pe baza unei singure teorii puternice despre comportamentul uman, bazată pe câteva ipoteze simple... Dar, în timp ce economiştii ... menţineau neschimbate ipotezele comportamentale fundamentale, sociologii, antropologii, specialiştii în ştiinţe politice şi psihologii au elaborat şi validat modele bazate pe ipoteze foarte diferite" (vezi Akerlof, Consecinţele economice ale disonanţei cognitive). Iar aceste teorii arată că perspective de genul "lăcomia este bună", cu varianta mai nouă "lăcomia este din nou bună" (Greed Is Good Again), nu rezolvă, ci refuzând să interpreteze economia ce pe un mijloc şi transformând-o într-un scop în sine, nu fac decât să adâncească criza.