PRBAR: Este nevoie de continuitate în mandatul actualei conduceri ASF

A.P.
Piaţa de Capital / 8 noiembrie 2018

Este nevoie de continuitate în mandatul actualei conduceri ASF

Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare Reasigurare (PRBAR) din România consideră că este nevoie de continuitate în mandatul actualei conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară, conform unui comunicat, informează Agerpres.

Potrivit reprezentanţii patronatului, dialogul cu reprezentanţii şi oficiali ai ASF a fost întotdeauna instituţional, opiniile de o parte şi de cealaltă au fost mereu argumentate profesionist, rezultând de fiecare dată cea mai buna formă de a aplica prevederile unor transpuneri legislative sau a unor prevederi ce vor impacta întregul mediu de business.

"Având în vedere faptul că ne aflam în plin proces de adoptare a unor viitoare Norme ce vor schimba radical modul de distribuţie a asigurărilor, dar se lucrează şi la revizuirea actualei Legi RCA, ce va avea un impact important asupra consumatorilor romani, concluzionăm că factorul decizional de continuitate este unul deosebit de important pentru actuala etapa a industriei de asigurări din România. Astfel, PRBAR se alătura iniţiativei celorlalte categorii de consumatori şi consideră că este nevoie de continuitate în mandatul actualei conduceri ASF, deoarece prin eforturile comune depuse de toţi stakeholderii implicaţi în buna funcţionare a pieţei asigurărilor din România, am reuşit să menţinem în ultimii 2 ani un echilibru în piaţă şi să îmbunătăţim constant calitatea serviciilor oferite consumatorilor", se menţionează în comunicat.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, marţi, amânarea pentru săptămâna viitoare a audierilor pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară. Secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, a precizat că audierile în comisii vor avea loc marţi 13 noiembrie, iar votul în plenul comun va fi miercuri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb