Predoiu îi recomandă lui Ponta să nu facă temă de campanie religia şi etnia contracandidaţilor

A.C.
Politică / 3 august 2014

Actualizare 17:10 Şova: "Reluaţi minciuna că Ponta ar fi lansat un atac la adresa confesiunii şi etniei lui Iohannis"

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Dan Şova, susţine că prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Cătălin Predoiu, reia o minciună atunci când afirmă că prezidenţiabilul Victor Ponta şi-ar axa campania pentru alegerile prezidenţiale pe aspecte religioase şi etnice ale unor posibili contracandidaţi, transmite Agerpres.

"Am luat astăzi la cunoştinţă de scrisoarea pe care i-aţi transmis-o premierului Victor Ponta, în care reluaţi o minciună, respectiv aceea că preşedintele PSD ar fi lansat un atac la adresa confesiunii şi etniei domnului Iohannis. Cu toate că ştiţi foarte bine că acuzaţiile pe care le aduceţi lui Victor Ponta nu au nicio bază reală, am să vă reamintesc vorbele preşedintelui PSD, pentru a apăra adevărul: < Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună cineva că este un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor. Sunt mândru de asta şi cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru >", a arătat Şova, într-o scrisoare deschisă adresată prim-vicepreşedintelui PDL.

Dan Şova spune că partidul lui Cătălin Predoiu are o mare problemă cu "mândria de a fi român" şi a contestat folosirea acestui slogan de către PSD şi aliaţii săi în alegerile europarlamentare.

"Văd însă că începeţi să aveţi o problemă şi cu ideea de a fi ortodox, în condiţiile în care scrisoarea dumneavoastră de astăzi s-a bazat în integralitatea ei pe o minciună. Când am văzut că un lider din zona Dreptei are astăzi o poziţie legată de religie, speram că este vorba despre cu totul altceva. De ce? Pentru că, dacă sunteţi ortodox aşa cum pretindeţi, dar mai ales dacă susţineţi toleranţa religioasă, nu puteţi să ignoraţi ceea ce colegul dumneavoastră de convingeri politice, Daniel Funeriu, a exprimat cu privire la creştin ortodocşii din România şi la Biserica Ortodoxă Română", mai spune purtătorul de cuvânt.

Potrivit acestuia, Funeriu a susţinut ieri că Biserica Ortodoxă, clerul şi enoriaşii sunt controlaţi de Rusia, iar în scrisoarea în care în care Victor Ponta a fost atacat nu se vorbeşte nimic de faptul că "este mândru de apartenenţa sa la credinţa ortodoxă" şi a fost trecut sub tăcere poziţia lui Daniel Funeriu, care a pus un semn de egalitate între credinţa unei părţi importante din această naţiune şi valorile promovate de statul sovietic.

"Şi, în final, o întrebare, ca < de la ortodox la ortodox > - cum v-aţi simţit atunci când colegul dumneavoastră a afirmat că Biserica Ortodoxă Română este < infiltrată cu oameni în soldă sovietoidă, care se află majoritar în Moldova şi Oltenia >?", îşi încheie Şova scrisoarea adesată lui Cătălin Predoiu.

--------

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Cătălin Predoiu, i-a transmis astăzi premierului Victor Ponta recomandarea ca tema sa de campanie pentru alegerile prezidenţiale să nu fie axată pe aspecte religioase şi etnice ale unor posibili contracandidaţi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Vă spun că de la ortodox la ortodox: nu e bine să vă faceţi temă de campanie din religia unui posibil contracandidat", a spus Predoiu, într-o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta, având ca subiect atacurile lansate de acesta recent pe teme religioase şi etnice la adresa lui Klaus Iohannis, precum şi propunerile de miniştri în Guvernul României.

În plus, Cătălin Predoiu i-a cerut primului-ministru să îşi asume "un dialog civilizat între Putere şi Opoziţie şi să renunţe la introducerea pe agenda publică a unor teme periculoase, ce pot aduce atingere păcii sociale din ţară".

"Ca de la ortodox la ortodox vă spun, domnule Prim-Ministru, nu-i deloc creştineşte ce faceţi ! În plus, ca om de stat ce vă pretindeţi, păşiţi pe un teren periculos, ţintiţi spre o temă sensibilă, atentaţi la o pace socială cu greu dobândită în România în toţi aceşti ani. Gândiţi-vă la România Ortodoxă ca la o Coroană de Aur şi la minorităţile noastre etnice sau religioase ca la nestematele rare care o împodobesc ! Nu daţi cu ciocanul ignoranţei şi al urii în aceste nestemate, nu ştirbiţi Coroana, doar pentru că nu înţelegeţi sensul întregului !", se arată în documentul citat.

Cătălin Predoiu insistă în scrisoarea sa pe o serie de principii fundamentale care trebuie să guverneze relaţiile sociale: toleranţa religiosă, etnică, condamnarea oricărui tip de discriminare, respectul faţă de cetăţean. "Indiferent cum ne facem cruce, indiferent în ce limbă spunem Tatăl Nostru, indiferent cum ne raportăm la Divinitate, noi suntem toţi egali, iar România are loc pentru noi toţi. Căutaţi-vă un loc printre concetăţeni, domnule Ponta, găsiţi-l practicând respectul lor !", mai scrie Cătălin Predoiu.

În acelaşi timp, prim-vicepreşedintele PDL face apel la Victor Ponta să promoveze în funcţii ministeriale persoane cu merite profesionale incontestabile. Acesta este de părere că nepotismul trebuie să dispară definitiv din lista criteriilor de parvenire într-o funcţie înaltă.

"Prin nominalizările dumneavoastră demonstraţi că, atât timp cât veţi mai fi în fruntea ţării, valorile nu au şanse. Tinerii care şi-au construit o carieră valoroasă urmând temeinic o şcoală şi bazându-se exclusiv pe propria muncă sunt daţi la o parte. Domnule Ponta, nu pot fi toţi românii ginerii sau finii cuiva sus-pus, aşa cum sunteţi dumneavoastră sau cum e domnul Manda!", susţine Cătălin Predoiu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Azi 03 august, mai esista Partidul Democrat Liberal (PDL)?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb