Premierul Sorin Grindeanu a afirmat vineri că nu a primit un "To Do List" privind sistemul judiciar din România, în urma întâlnirilor pe care le-a avut la Bruxelles cu oficiali europeni.
Întrebat dacă i s-a cerut vreo garanţie referitoare la sistemul judiciar şi la modificările care urmează să se facă în acest domeniu în ţară, premierul Grindeanu a replicat: "Adică, dacă am vreun «To Do List?» Nu!", relatează Agerpres.
Totodată, premierul Grindeanu a reiterat faptul că îşi doreşte să nu mai existe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru ţara naostră.
Într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Grindeanu a spus: "Ne dorim clarificarea anumitor termeni, astfel încât să putem să atingem şi să realizăm toate recomandările date de către Comisia Europeană şi viteza - cum spunea domnul prim-vicepreşedinte Timmermans - să fie cea potrivită, astfel încât să înlăturăm MCV-ul. Dar pentru asta, în perioada imediat următoare, echipele de specialişti - şi acesta a fost şi agreement-ul dintre noi aseară - vor transmite aceste lucruri către Comisia Europeană, pentru a ne fi cât se poate de clar parcursul pe care trebuie să-l avem".
Şefului Executivului din ţara noastră a mai afirmat că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis vineri că îşi doreşte ca MCV-ul pentru România să fie înlăturat înainte de finalul mandatului său la conducerea CE.
Grindeanu a precizat: "Dacă privim (...) recomandările de acum 10 ani şi recomandările să spunem din ultimul raport, nu sunt chiar aceleaşi, au evoluat în timp. Şi România a evoluat şi a făcut paşi extrem de importanţi din acest punct de vedere. (...) Lucrurile acestea le-am spus şi în Parlament la moţiunea de cenzură, astfel încât tot ceea ce înseamnă reglementări pe MCV, tot ceea ce înseamnă legi legate de sistemul juridic din România, de schimbarea Codului penal sau a Codului de procedură penală, sigur, date de decizii ale Curţii Constituţionale, lucrurile acestea se vor întâmpla în Parlament".
Sorin Grindeanu a efectuat, joi şi vineri, o vizită la Bruxelles, prilej cu care şeful Executivului român a avut întrevederi cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene şi ai Consiliului European.
Joi, premierul Grindeanu s-a întâlnit cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, iar vineri şeful Executivului a avut întrevederi cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, şi cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de ion în data de 18.02.2017, 09:32)
Normal că nu vreți MCV, să vă puteți face de cap. Pe când o lege care să interzică persoanelor cu probleme penale să ocupe funcții publice?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2017, 11:39)
....premierul Grindeanu s-a întâlnit cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, iar vineri şeful Executivului a avut întrevederi cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, şi cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate.
Exprimare gresita..... premierul a fost chemat la ordin, i s-a ordonat alinierea la standardele cerute.