PREMIERUL OLANDEI: "Marea Britanie trebuie să-şi clarifice relaţia post-Brexit cu partenerii comerciali"

D.I
Internaţional / 9 ianuarie 2018

Mark Rutte (Sursa foto: Facebook)

Mark Rutte (Sursa foto: Facebook)

Premierul Olandei, Mark Rutte, le-a cerut astăzi autorităţilor britanice să clarifice tipul de relaţii pe care le vor avea în viitor cu principalii parteneri comerciali, după părăsirea Uniunii Europene (Brexit), conform Reuters.

Într-un mesaj postat pe Twitter, după o întâlnire cu Michel Barnier - negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Mark Rutte a precizat: "Este esenţial ca Marea Britanie să-şi clarifice poziţia cu privire la viitoarele noastre relaţii. Perioada de tranziţie este importantă pentru minimalizarea impactului asupra cetăţenilor şi afacerilor".

Cu ocazia acestei întrevederi, Rutte a reafirmat susţinerea statului olandez pentru activitatea lui Barnier, ca "unic negociator al UE".

Olanda este unul dintre principalii parteneri comerciali europeni ai Marii Britanii, iar în aceste condiţiii o ieşire turbulentă a Regatului Unit din UE, fără un acord comercial prealabil va afecta sever PIB-ul Olandei, potrivit Reuters. Compania olandeză de prognoză CPB a estimat că, până în 2030, economia Olandei (cu o valoare estimată de 770 miliarde de dolari) va resimţi un impact de până la 2 puncte procentuale în urma ieşirii Marii Britanii din UE.

În acelaşi timp, o analiză Rabobank estimează un impact de 4,25 puncte procentuale asupra evoluţiei economiei Olandei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb