Premierul Victor Ponta se va adresa astăzi, de la ora 13, plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului cu privire la poziţia pe care ţara noastră trebuie să o adopte la reuniunea Consiliului European de la sfârşitul acestei săptămâni, relatează sursele de presă.
După prezentarea poziţiei Executivului urmează dezbateri cu privire la mandatul de negociere la Consiliul European.
Valeriu Zgonea a spus că "nu este vorba de impunerea unui mandat", ci de formularea unei recomandări pentru preşedintele Traian Băsescu ce va reprezenta ţara noastră la Consiliu.
Victor Ponta i-a cerut preşedintelui Băsescu sa facă uz de dreptul de veto în cazul în care vor fi aprobate reduceri bugetare.