Spania nu se află în discuţii cu oficialii zonei euro pentru obţinerea unui sprijin financiar, pentru a-şi reduce costurille împrumuturilor, a declarat, Soraya Saenz de Santamaria, vice prim-ministrul Spaniei, potrivit Reuters.
"Purtătorul de cuvânt al Afacerilor Economice din cadrul Comisiei Europene, în caz că era vreun dubiu, a semnalat că CE nu a purtat negocieri cu Spania, cu excepţia celor privind recapitalizarea băncilor", a declarat oficialul spaniol.
Domnia sa a adăugat: "Nu sunt negocieri în derulare ... purtătorul de cuvânt pentru Afaceri Economice a spus acest lucru şi eu îl confirm".
Declaraţiile purtătorului de cuvânt al Afacerilor Economice din cadrul CE au venit ca răspuns la informaţia publicată de o agenţie de presă, care afirma că există negocieri în curs pentru un nou ajutor destinat Spaniei.
La începutul lunii august, premierul spaniol Mariano Rajoy nu a exclus posibilitatea ca ţara sa să solicite, din nou, sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru a-şi reduce costurile de finanţare, dar a precizat că o asemenea decizie va fi luată numai după ce Banca Centrală Europeană (BCE) va furniza detaliile cu privire la măsurile pe care le are în vedere pentru atenuarea crizei datoriilor.