PREMIUM AEROTEC - INVESTIŢIE DE 40 DE MILIOANE DE EURO Primul avion cu piese produse la Ghimbav se pregăteşte să decoleze

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 13 iulie 2011

Până în prezent, nemţii au primit ca ajutor de stat o sumă de 4-5 milioane de euro

Guvernul României va acorda investitorilor germani un ajutor de stat de 19 milioane de euro, a declarat, ieri, premierul Emil Boc, ieri, la inaugurarea fabricii Premium Aerotec de la Ghimbav. Potrivit acestuia, până în prezent s-a acordat ca ajutor de stat o sumă de "4-5 milioane de euro", ur-mând ca restul să fie alocat pe parcursul continuării investiţiilor. Boc a mai declarat că Guvernul Româ-niei este în grafic cu "toate obligaţiile asumate în vederea acordării ajutorului de stat conform normelor naţionale şi europene pentru derularea unei asemenea investiţii".

Compania Premium Aerotec, divizie a grupului EADS (European Aeronautic Defence and Space Company), a investit până în prezent 40 de milioane de euro, finalizând cea de-a doua fază de construcţie a fabricii de la Ghimbav. Investiţiile vor continua cu o a treia etapă, care va fi finalizată la sfârşitul lui 2012. Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului EADS, Louis Gallois, a declarat că îşi doreşte ca concernul pe care îl conduce să ajungă la 1.000 de angajaţi, având în vedere că deja are aproximativ 260 de angajaţi la Premium Aerotec şi circa 170 la Eurocopter România. "Suntem încântaţi că putem susţine România în dezvoltarea sectorului său aeronautic prin localizarea Premium Aerotec şi a altor filiale EADS, ca de exemplu Eurocopter, aici, în Braşov. EADS îşi extinde astfel prezenţa în mediul indus-trial din România, prezenţă care s-a făcut simţită deja prin proiecte importante cum ar fi proiectul privind securitatea frontierelor.

Această nouă unitate va deveni o parte importantă a lanţului de furnizori ai grupului EADS şi va contribui la creşterea competitivităţii industriei aeronautice europene", a spus Gallois.

"România este de importanţă strategică pentru noi. Vrem să identificăm şi alte proiecte alături de Guvern", a mai spus sursa citată, adăugând că ţara noastră este singura ţară din Europa care are o industrie aerospaţială şi de apărare dezvoltată. De altfel, România este singura ţară în care investiţiile EADS au fost semnificative, alături de cele din Germania. "Vrem să menţinem acest impuls şi să identificăm, împreună cu Guvernul român, proiecte noi, comune", a mai spus Gallois.

La rândul său, Gunther Butschek, directorul tehnic al Premium Aerotec, a anunţat că în curând îşi va lua pentru prima dată zborul primul avion care a fost construit cu piese produse la Ghimbav. "Acest avion va fi livrat companiei Air Berlin. Dar în viitor, vom livra avioane cu piese produse aici şi în Franţa sau în China", a mai spus sursa citată. De asemenea, acesta a precizat că prin finalizarea celei de-a doua etape din dezvoltarea fabricii de la Ghimbav vor putea fi livrate 8-12 avioane pe lună, nu doar două, cum se întâmplă în prezent.

Noua unitate va fi axată pe producţia şi asamblarea componentelor metalice pentru toate programele de serie Airbus (familia A320, A33, A380). Producţia a început în decembrie 2010, la finalizarea primei faze de construcţie. Fabrica de la Ghimbav este construită pe o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi. Faza de dezvoltare treptată a producţiei va continua până la sfârşitul anului 2012, iar din acel moment peste 500 de persoane vor fi angajate.

Potrivit lui Dieter Meiners, administrator al Premium Aerotec şi preşedintele Consiliului de Administraţie al filialei locale Aerotec, în prezent la fabrica din Ghimbav sunt 260 de angajaţi, urmând ca până în 2013 să lucreze aici 500 de persoane. Acesta a mai arătat că şi la Ghimbav va fi dezvoltată o divizie de inginerie, după cele existente deja la Hamburg, Bremen şi Augsburg.

De la debutul producţiei şi până în prezent, în fabrica din Ghimbav au fost realizate 180.000 de componente, 23.000 de profile şi 45.000 de ansambluri. "În curând, vom ajunge la o producţie de 1,3 milioane de componente pe an", a mai spus Meiners.

Conducerea companiei estima la demararea investiţiei că noua fabrică va genera vânzări de 40 milioane de euro în primul an de funcţionare, iar valoarea primelor investiţii era prognozată la 45 milioane de euro dintr-un total de 90 milioane de euro. Guvernul susţinea atunci că valoarea ajutorului de stat se va ridica în final la 21,3 milioane de euro pentru acest proiect.

La nivel internaţional, Premium Aerotec are peste 7.000 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 miliarde euro în 2010. Activitatea de bază o constituie dezvoltarea şi producerea de structuri compozite aerospaţiale din metal şi fibre de carbon, precum şi a dispozitivelor şi sistemelor de fabricaţie aferente. Compania are unităţi de producţie la Augsburg, Bremen, Nordenham şi Varel în Germania şi la Ghimbav, în judeţul Braşov.

Grupul EADS mai este prezent în România prin producătorul de elicoptere Eurocopter (deţinut în proporţie de 49% de către IAR Braşov) şi prin Cassidian, companie care a dezvoltat proiectul de securitate a frontierelor. În 2010, grupul EADS (compus din diviziile Airbus, Astrium, Cassidian şi Eurocopter) a generat venituri de 45,8 miliarde de euro cu un număr de 122.000 de salariaţi.

Ialomiţianu încurajează şi alţi investitori să apeleze la schema de ajutor de stat

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că ministerul pe care îl conduce a aprobat o schemă de ajutor de stat în baza căreia Premium Aerotec va beneficia de ajutorul de 19 milioane de euro anunţat de premier. "Până acum s-au rambursat cheltuieli eligibile în valoare de cinci milioane de euro. Încurajăm şi alţi investitori să apeleze la această schemă de ajutor de stat pentru crearea locurilor de muncă", a mai spus ministrul.

De asemenea, Ialomiţianu a anunţat că va insista la Ministerul Transporturilor pentru realizarea licitaţiei pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, solicitându-i, totodată, preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, să urgenteze realizarea Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav. "dacă are nevoie de ajutor din partea instituţiilor statului, să apeleze, că vom fi mereu deschişi faţă de acest gen de investiţii", a mai spus sursa citată.

Ariton anunţă firmele de stat cu management privat în septembrie

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a declarat ieri că în septembrie va anunţa primele companii care vor avea parte de management privat. În prezent, acest proiect se află în faza de selecţie.

"Vrem să implementăm management privat la zece companii odată. Dintre acestea, două vor fi sigur CNH Petroşani şi Hidroelectrica. Nu a fost încă stabilit care sunt celelalte companii", a spus Ariton.

În ceea ce priveşte listarea pe bursă a producătorului autohton de gaze naturale Romgaz, ministrul a precizat că aceasta se va realiza anul viitor, până atunci ministerul urmând să se ocupe de listarea Transelectrica şi Transgaz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb