PREŞEDINTELE ANRM, GHEORGHE DUŢU: "Noile redevenţe, negociate şi pentru perimetrele petroliere în curs de exploatare"

A consemnat ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 16 iulie 2013

"Noile redevenţe, negociate şi pentru perimetrele petroliere în curs de exploatare"

Ţara noastră nu-şi poate permite să nu ia în calcul existenţa unui potenţial de gaze de şist

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a comandat un studiu pentru stabilirea noului sistem de redevenţe. Gheorghe Duţu, preşedintele ANRM, ne-a declarat că studiul va fi gata în toamnă, iar redevenţele vor fi discutate cu operatorii, inclusiv cu cei care au deja în curs de exploatare zăcăminte petroliere.

Domnia sa ne-a menţionat că există posibilitatea să avem redevenţe diferenţiate pe tipuri de exploatări petroliere (on-shore, off-shore, gaze de şist). Preşedintele ANRM consideră că nu avem nevoie de o lege specială pentru exploatarea gazelor de şist şi că nu ne putem permite să nu explorăm aceste resurse. ANRM va scoate, în noiembrie, la licitaţie, noi perimetre petroliere, inclusiv din Marea Neagră.

Gheorghe Duţu ne-a vorbit, într-un amplu interviu, despre tehnologiile de extracţie a gazului de şist, despre proiectul Roşia Montană, dar şi despre sumele colectate din redevenţe la bugetul de stat.

Reporter: Care este stadiul negocierilor pentru stabilirea noului nivel de redevenţe, care urmează să fie aplicat de anul viitor?

Gheorghe Duţu: Suntem în stadiul de demarare a procedurilor de revizuire a redevenţelor. Vrem să creăm un sistem de redevenţe, care să asigure o colectare bună la bugetul de stat, dar şi o atractibilitate a ţării noastre pentru investiţiile în explorarea şi exploatarea resurselor naturale, care sunt costisitoare. Dacă noul sistem de redevenţe va stabili tarife foarte mari, riscăm să nu mai atragem investitori şi să nu mai avem parteneri cu care să explorăm şi să exploatăm resursele. Eu cred că trebuie să stabilim un sistem prin care să găsim echilibrul corect între interesul statului de a avea venituri mai mari la buget şi interesul investitorilor, care cer condiţii cât mai atractive pentru astfel de operaţiuni. Am comandat un studiu pentru stabilirea noului sistem de redevenţe şi avem informaţii despre nivelul acestor taxe în toată lumea, bineînţeles şi în Europa.

Ţin să menţionez că operatorii analizează, de fapt, pachetul fiscal aferent explorării şi exploatării resurselor naturale. Acest pachet conţine, pe lângă redevenţe, toate taxele şi impozitele aferente acestei activităţi. Deci, acest pachet fiscal trebuie să fie foarte bine dimensionat astfel încât să existe acel echilibru pe care vi l-am menţionat.

Reporter: Ce se întâmplă cu redevenţele pe hidrocarburi pentru operatorii care au contracte de concesiune valabile pe mai mulţi ani şi care fac deja exploatări?

Gheorghe Duţu: Vom negocia un nou sistem de redevenţe şi cu aceşti operatori. Există deschidere din partea lor.

Reporter: Consideraţi că am avut cele mai mici redevenţe petroliere din Europa?

Gheorghe Duţu: Nu aş putea spune că cele mai mici. Sunt state unde redevenţa este zero pentru că vor să atragă resurse financiare şi tehnologice foarte mari. Revin la pachetul fiscal de care v-am vorbit: fiecare stat îşi face socoteala pe un pachet fiscal, adică, pe lângă redevenţe, cât revine din forţa de muncă, cât revine din activităţile conexe ş.a. Să nu uităm că orice investiţie, că este de explorare sau exploatare a hidrocarburilor în zone noi, sau de mare adâncime, presupune valori de câteva sute de milioane de euro. Banii aceştia intră în România. În prezent, redevenţele sunt între 3,5% şi 13,5%, în funcţie de cantitatea extrasă. Este un nivel nici prea mic, dar nici prea mare. Cred că acest pachet fiscal pentru explorări şi exploatări în domeniul hidrocarburilor mai poate fi majorat.

Reporter: Ce puteţi să ne spuneţi despre acest viitor pachet fiscal?

Gheorghe Duţu: Considerăm că este momentul în care ar trebui ca o cotă parte din redevenţe să revină comunităţilor locale. Vrem să introducem această prevedere pentru că toată activitatea de explorare şi exploatare a resurselor se desfăşoară pe infrastructura unor comunităţi locale. Toţi factorii perturbatori, de vehiculare, de utilaje, de tehnologii de explorare şi exploatare se desfăşoară în aria de activitate a comunităţilor locale. De aceea consider că va trebui să le acordăm o cotă parte din aceste redevenţe sau din acest pachet fiscal, astfel încât comunităţile să fie stimulate în acest proces.

Reporter: Premierul Victor Ponta a spus că se negociază majorarea redevenţelor petroliere începând cu anul 2014. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că ar trebui analizat un sistem de redevenţe în funcţie de locaţia explorărilor şi exploatărilor, pentru că cele off-shore la mare adâncime sunt mai costisitoare decât cele clasice, on-shore. Aţi ajuns la o concluzie în acest sens?

Gheorghe Duţu: Bineînţeles că ţinem cont şi de aceste aspecte. Va trebui să facem o diferenţiere echilibrată între exploatările din zona off-shore şi cele on-shore. Probabil, pentru viitor, vom stabili redevenţe diferite şi pentru gazele de şist.

Reporter: Costurile de explorare şi exploatare a gazelor de şist sunt mult mai mici decât cele convenţionale?

Gheorghe Duţu: Suntem într-un proces de evaluare. Nu putem cuantifica acum acest lucru. Ne propunem ca, până în toamnă, să terminăm acest proces de evaluare ca să putem discuta cu operatorii despre noul sistem de redevenţe. Datele din SUA arată că exploatarea gazelor de şist ar fi mai ieftină pentru că se realizează printr-un foraj tipic, din care pleacă mai multe foraje orizontale. Mergând radial, un astfel de foraj poate înlocui 15-20 de foraje clasice. Deci, pe acest considerent, este posibil ca exploatarea gazelor de şist să fie mai puţin costisitoare decât cea a gazelor convenţionale. Estimările din SUA arată că costurile exploatării gazelor neconvenţionale sunt cu 40-50% mai mici decât cele clasice.

Reporter: Deci, în toamnă va fi dezbătut şi negociat cu operatorii sistemul nou de redevenţe şi pachetul fiscal aferent?

Gheorghe Duţu: Da.

Reporter: Nu este cam târziu?

Gheorghe Duţu: Nu, pentru că noi avem ca termen ţintă finalizarea negocierilor în 2014. Termenul este prins şi în acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Suntem într-o analiză complexă, astfel încât să avem un sistem de redevenţe echilibrat.

Reporter: Ce se va întâmpla cu redevenţele pentru exploatarea aurului, cuprului, şi a altor metale neferoase?

Gheorghe Duţu: Avem în calcul toate redevenţele pentru toate resursele, nu numai pentru cele petroliere, care sunt acum în centrul atenţiei. Numai că aici aş puncta un lucru: suntem deja aproape de nivelul practicilor europene şi mondiale. Nu sunt diferenţe foarte mari la capitolul neferoase.

Reporter: Deci discuţiile se vor concentra pe hidrocarburi?

Gheorghe Duţu: Da. Să nu uităm că redevenţele din hidrocarburi reprezintă cam 82-85% din total redevenţe încasate din exploatarea resurselor la nivel naţional.

Reporter: Va mai organiza ANRM licitaţii pentru explorarea şi exploatarea de perimetre petroliere în acest an?

Gheorghe Duţu: Am demarat deja şi pe acest segment pregătirea documentaţiei pentru runda XI de licitaţii, urmând, până în noiembrie, să o finalizăm şi să organizăm, apoi, procedurile de selecţie. Noi intenţionăm să licităm 8 perimetre petroliere off-shore şi 28 de perimetre on-shore. Este un pachet care, cred eu, că va fi foarte interesant pentru marii operatori.

Reporter: Cei care vor câştiga aceste perimetre vor intra pe noul sistem de redevenţe?

Gheorghe Duţu: Desigur.

Reporter: Cum este abordată de către ANRM problema gazelor de şist?

Gheorghe Duţu: Cred că România nu-şi poate permite să nu ia în calcul existenţa unui potenţial de gaze de şist. Ştim foarte bine că resursele actuale de gaze şi petrol sunt în declin şi va trebui, la un moment dat, să punem ceva în loc. Există un potenţial pe care noi îl intuim şi este destul de mare. Procedurile de explorare şi exploatare se pot face în conformitate cu Legea actuală a petrolului, au un parcurs transparent în obţinerea tuturor avizelor până la încheierea acordului petrolier. Nu avem distincţii între gazele de şist şi gazele convenţionale.

Reporter: Dar este nevoie de astfel de distincţie?

Gheorghe Duţu: Nu este nevoie. Nici în practica mondială nu am găsit această distincţie în legislaţie.

Reporter: Practic, pentru ca un operator să exploreze şi să exploateze gazele de şist trebuie să participe la o licitaţie organizată de ANRM?

Gheorghe Duţu: Absolut.

Reporter: Când a câştigat Chevron concesiunile?

Gheorghe Duţu: Unele perimetre pe care operează Chevron sunt din runda IX de licitaţii, unele din runda X.

Reporter: Şi a solicitat concesiunile special pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist?

Gheorghe Duţu: Nimeni nu a solicitat concesiuni special pentru gaze de şist. Noi gestionăm toată această activitate din programul de lucrări. ANRM avizează fiecare etapă din programul de lucrări, iar în momentul în care aprobă acest program, ştie în permanenţă ce proceduri şi ce tehnologii sunt aplicate.

Reporter: Dacă un operator a concesionat nişte perimetre petroliere şi constată că există potenţial pe gaze de şist trebuie să fie autorizat de ANRM pentru explorare şi producţie?

Gheorghe Duţu: Procedura de autorizare este complexă. Să nu uităm că sunt autorizători de la mai multe ministere. Ministerul Mediului dă avize de respectare şi conformare cu legislaţia mediului şi aici ştim că avem o legislaţie bine pusă la punct, zic eu, şi gestionată foarte bine astfel încât nu pot exista derapaje de la respectarea legii. Totodată, operatorii trebuie să-şi ia autorizaţiile şi avizele locale, inclusiv autorizaţia de construcţie de la consiliile judeţene. Deci este o procedură care acoperă foarte, foarte multe aspecte şi protejează mediul şi populaţia.

Faza de explorare implică studii similare cu cele de pe gazul convenţional.

Reporter: În vestul ţării sunt multe localităţi care susţin că se fac explorări pe gaze de şist în perimetre concesionate pentru operaţiuni dedicate hidrocarburilor convenţionale. Care este situaţia?

Gheorghe Duţu: Pe zona de vest chiar avem în actele adiţionale o frază foarte explicită, care interzice fracturarea hidraulică şi alte elemente legate de tehnologiile pentru gaze neconvenţionale. Sunt doar operaţiuni legate de explorarea resurselor convenţionale de gaze şi petrol.

Reporter: În afară de Chevron, ce companii au mai solicitat avize pentru explorarea gazelor de şist?

Gheorghe Duţu: Nu mai avem alte solicitări. Din punctul meu de vedere, noi trebuie să fim mai flexibili în activităţile de explorare a gazelor convenţionale şi neconvenţionale ca să ştim ce rezerve avem. Dacă aceste rezerve nu sunt atractive pentru exploatare comercială, atunci toate discuţiile aprinse din jurul gazelor de şist sunt în van. Dacă avem rezerve importante, ce pot fi exploatate comercial, atunci acestea trebuie evaluate şi trebuie să ne stabilim strategia în domeniu.

Reporter: Avem nevoie de o lege specială pentru gazele de şist?

Gheorghe Duţu: Nu. Trebuie să upgradăm doar tehnologia, care a evoluat foarte mult în ultimul timp, privind protecţia mediului.

Reporter: Ce presupune fracturarea hidraulică şi de ce sunt specialişti care zic că nu poate fi contaminat solul?

Gheorghe Duţu: Pentru gazele de şist, este realizat un foraj clasic. Aceste gaze sunt la adâncimi mai mari de 2.500 de metri, cu puţuri bine armate şi protejate, care să reziste la injectarea soluţiei la o presiune foarte mare. Puţurile sunt din beton armat. Forajele orizontale ajung la adâncimile mari, unde avem acele roci cu porozitate redusă, iar acestea, pentru a elibera gazul, trebuie stimulate, respectiv sunt fisurate cu un fluid care conţine apă, nisip şi aditivi. Aditivii, la ora actuală, nu mai depăşesc 0,4% din această soluţie, iar fracturarea propriu-zisă nu durează ani, ci o oră pe unitate. Dacă avem 10 sau 20 unităţi pe un foraj orizontal poate să dureze 20 de ore după care gazul se eliberează, timp de mai mulţi ani. Cămaşa aceea de beton pentru puţuri este făcută să dureze la presiuni foarte mari. Deci soluţia injectată nu ajunge în pânza de apă freatică. Soluţia este apoi recuperată şi purificată.

Reporter: Trebuie sau nu să avem o decizie politică pentru exploatarea gazelor de şist?

Gheorghe Duţu: Guvernul trebuie să anunţe public strategia în domeniu. Este clar că nu ne putem permite să nu luăm în calcul existenţa acestei resurse. Ştim ce se întâmplă la ora actuală şi ce zbateri sunt pe zona de energie. Este un domeniu prioritar asigurarea cu energie a desfăşurării întregii noastre activităţi economice şi sociale. Nu putem ignora o resursă ce ne poate asigura independenţa energetică.

Reporter: Care sunt, mai exact, resursele estimate de gaze de şist?

Gheorghe Duţu: Deocamdată, sunt foarte multe date şi estimări făcute de anumite agenţii şi firme de specialitate din străinătate. Noi nu ne hazardăm să înaintăm date, pentru că nu avem încă multe explorări. Deocamdată, putem spune doar că avem un potenţial ridicat, dar după faza de explorare ne vom putea pronunţa.

Reporter: În ce regiuni sunt rezerve de gaze de şist?

Gheorghe Duţu: Deocamdată, în zona Dobrogei şi a Moldovei, dar şi în sudul ţării.

Reporter: Sunt multe mine cu metale neferoase închise?

Gheorghe Duţu: Avem circa 180 de mine şi cariere care sunt supuse unor proceduri de închidere. Dar mai avem şi obiective funcţionale. În funcţie de interesul companiilor private suntem deschişi la reactivarea zonelor cu potenţial.

Reporter: Ce se întâmplă cu proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană?

Gheorghe Duţu: Din punctul meu de vedere cred că procedura se va finaliza pozitiv. ANRM face parte din Comisia Tehnică de Avizare.

Reporter: Avem în ţară un inventator care a brevetat o tehnologie de extragere a aurului fără cianuri. A studiat cineva această tehnologie. Este fezabilă, poate fi aplicată la Roşia Montană?

Gheorghe Duţu: Ştim de invenţie, dar nu se pretează deocamdată pe exploatări mari. Există un sistem foarte bine pus la punct pe tehnologia cu cianurare, astfel încât mediul este protejat în exploatările mari. Tehnologia este bine gestionată astfel încât să nu producă efecte negative.

Reporter: Care este suma totală încasată de stat, anul trecut, din redevenţe?

Gheorghe Duţu: Anul trecut, am încasat 1,5 miliarde lei din redevenţe, o sumă cu circa 10% mai mare ca cea raportată în 2011. Valoarea redevenţelor încasate la buget a avut o creştere constantă în ultimii ani.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sa inteleg ca acest articol este din ciclul "sa pregatim terenul pentru marele blat"? Pai cum se poate asa ceva? Zeci de ani s-au platit redevente de 2 bani pentru petrol, iar asta ne spune ca de fapt se plateste mult? Ne-am tampit? Cred ca ar trebui sa constientizam ca ceea ce scoatem din pamant nu se mai intoarce.

    Iar se pune de-un blat jegos???? 

    1. Dutu este omul lui Ponta. Practic, vom avea doua tipuri de redevente: unele noi si cele vechi renegociate "putin" de ochii lumii. cine scoate acu gaze si petrol negociaza majorari dupa chef...

    Cine este Dutu ?

    Tara asta este vanduta bucata cu bucata de escroci pusi in functii sa faca jocul politicienilor corupti care conduc Romania . 1,5 miliarde lei este o suma ridicola pentru resursele exploatate. Pretul resurselor energetice a crescut constant in ultimii ani. poate afla si domnu dutu sa nu ne mai arunce praf in ochi cu asa zisele cresteri constante. Rosia Montana este o exploatare mica ??? Minele alea se inchid sau se trec la preturi de nimic in proprietatea hotilor sa le exploateze ? Care sunt statele cu redevente zero ? De ce vindem pe nimic daca nu se exploateaza ? de ce nu exista o strategie de securitate energetica la nivel national ? 

    Pentru ce ati fost numit in functia asta domnule dutu ?

    Politicienii numesc in functii cheie fel si fel de "cutu" care apoi dispar din tara sa cheltuie agoniseala ! 

    1. parca vad ca marea majorare va fi de 1%....

    Din nefericire nu mai are incredere poporul in nimic ceea ce se spune sau ce ar putea fi cu adevarat a se intampla. Au trecut atatia ani post revolutie, lumea a ramas frustata de cate sau intaplat cu aceasta tara. Daca e sa judec la "rece" acest articol ,pur si simplu nu am ce sa-i reprosez d-lui Dutu Gh.. Raspunsurile date celu-i care la intervievat sunt corecte. Din nefericire suntem multi care stam pe "margine" si ne dam cu presupusele..Sunt convins ca daca acele redevente ar ajunge de la 1 mld.de lei la 5 mld.lei,tot sar gasi cineva sa zica ca el a auzit ca in Polonia sau Singapore se negociau la 10 mld. lei. Tara noastra din nefericire a ajuns o tara care a fost denigrata de proprii tai conducatori,poporul a fost umilit. Am ajuns aproape la toate nivelurile de institutii importante sa conduca oamenii INCOMPETENTI .Din nefericire incompetenti nunumai profesional ci si lipsa de moraliutate si eticaAtata timp cat nu ne vom schimba pozitia si nu vom pune oameni competenti in functii importante , nu vom putea face deloc progrese..

    Personal eu am totusi incredere ca ceva ...ceva se doreste si nu ramane decat sa speram si sa urmarim de tot ce se intampla mai departe.

    Sa lasam politicul deoparte..ca Dutu e a lui Ponta ...Sigur inteleg frustrarea unora darsperam ca acum in al 12-lea ceas sa avem vointa si credibilitatea celor de moment ca vor schimba ceva in tara aceasta... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb