ARMENIA: Eşec al negocierilor dintre premier şi opoziţie

D.I.
Internaţional / 22 aprilie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Actualizare 14:52 Liderul opoziţiei a fost reţinut şi arestat

Poliţia a anunţat că liderul opoziţiei Nikol Pashinyan şi alţi doi parlamentari au fost "evacuaţi cu forţa" de la o manifestaţie, însă a dezminţit că cei trei ar fi fost arestaţi, relatează AFP.

Unul dintre liderii protestatarilor, Ararat Mirzoyan, a scris pe pagina sa de Facebook că a fost "reţinut ilegal" împreună cu Pashinyan şi cu un alt politician din opoziţie, precum şi cu alţi protestatari.

Un martor a declarat pentru Reuters că poliţia înarmată cu bastoane şi scuturi i-a dispersat pe protestatari din cel puţin o zonă din capitală, însă demonstranţii au rămas să protesteze în alte locaţii.

Mii de persoane participă de peste o săptămână la acţiuni de protest în mai multe oraşe din Armenia, la apelul deputatului şi lider al opoziţiei Nikol Pashinyan, care a proclamat "începutul unei revoluţii de catifea" în Armenia şi a cerut o campanie naţională de "nesupunere civică".

--------------

Actualizare 11:15 Premierul Armeniei a plecat în timpul întâlnirii

Întâlnirea televizată între premierul Serj Sargsyan şi liderul opoziţiei Nikol Pashinyan s-a încheiat rapid astăzi, după ce şeful guvernului s-a retras din emisiune denunţând un "şantaj", relatează AFP.

"Am venit să vorbesc despre demisia dumneavoastră", i-a spus deputatul Nikol Pashinyan interlocutorului său în faţa camerelor.

"Nu este un dialog, este un şantaj", a răspuns premierul Serj Sargsyan înainte de a părăsi sala Hotelului Marriott din centrul capitalei Erevan, unde a avut loc întâlnirea.

"Nu vă pot sfătui decât să vă întoarceţi la un cadru legal, altfel veţi purta responsabilitatea pentru ceea ce se poate întâmpla", a adăugat oficialul.

Schimbul de replici a continuat, liderul opoziţiei acuzându-l pe fostul preşedinte armean: "Nu înţelegeţi situaţia din Armenia, puterea este acum în mâinile poporului"

Premierul i-a răspuns că "un partid care a obţinut 8% la alegerile (legislative) nu poate vorbi în numele poporului", apoi a părăsit încăperea.

--------------

Liderul opoziţiei din Armenia, Nikol Pashinyan, a anunţat ieri seară că astăzi se va întâlni cu premierul Serj Sargsyan, în timp ce protestele antiguvernamentale au continuat în cea de-a noua zi de mobilizare în stradă în această republică din Caucaz, relatează AFP.

"Mă voi întâlni cu Serj Sargsyan pentru a discuta despre demisia sa şi transferul paşnic al puterii", a declarat Nikol Pashinyan într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, precizând că întâlnirea va avea loc astăzi la orele 10.00 (06.00 GMT) la Hotelul Marriott, din centrul capitalei, Erevan.

AFP nu a reuşit să obţină niciun comentariu din partea serviciului de presă al prim-ministrului.

Nikol Pashinyan a discutat ieri cu noul preşedinte al Armeniei, Armen Sargsyan, care are acelaşi nume de familie ca predecesorul său, însă nu şi vreo legătură de rudenie, şi care a depus jurământul săptămâna trecută.

Însoţit de gărzile sale de corp, şeful statului a mers în cursul serii în Piaţa Republicii unde zeci de mii de manifestanţi protestează faţă de Serj Sargsyan la apelul lui Nikol Pashinyan, deputat şi lider al opoziţiei.

Preşedintele, care a venit la locul protestului la solicitarea lui Nikol Pashinyan, a dat mâna cu opozantul şi apoi au discutat vreo 10 minute, potrivit unei corespondente AFP.

Ulterior, Nikol Pashinyan le-a spus protestatarilor prezenţi în Piaţa Republicii că, în cursul întâlnirii cu şeful statului, a acceptat să negocieze cu autorităţile.

El a făcut cunoscut că a insistat ca negocierile să se refere numai la plecarea lui Serj Sargsyan şi să aibă loc pe "teren neutru".

Serj Sargsyan, care şi-a încheiat recent al doilea şi ultimul mandat de preşedinte, a revenit la putere, fiind ales premier de către parlament într-o ţară în care, după o reformă constituţională, preşedintele exercită mai curând funcţii protocolare, în timp ce prim-ministrul dispune de puteri întărite.

Opoziţia afirmă că această reformă a avut ca unic scop menţinerea la putere a lui Serj Sargsyan, un fost ofiţer al armatei care ocupa postul de preşedinte din 2008 şi care a mai fost premier în 2007-2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb