Preşedintele Băncii Mondiale doreşte eradicarea sărăciei până în 2030

F.A.
Internaţional / 11 octombrie 2013

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a anunţat că se vor face schimbări majore la nivelul personalului, finanţelor, şi priorităţilor instituţiei globale, pentru a eradica sărăcia până în anul 2030, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Domnia sa a declarat:"Vom arăta mult mai multă disciplină financiară, decât am avut în trecut, cu scopul de a deveni mai eficienţi şi a identifica modalităţi noi pentru a reduce cheltuielile. Aşa cum am transmis şi ministerelor de finanţe, avem, de asemenea, nevoie de un plan pe termen lung, care să ne sprijine profitul, modalităţile de economisire şi să construim o bază mai puternică în anii ce vor urma".

Kim a precizat că, pentru a economisi, Banca Mondială trebuie să-şi reformeze bugetul şi să aleagă selectiv investiţiile, dar, în egală măsură, să găsească noi modalităţi de creştere a profitului pentru a mulţumi toţi clienţii, potrivit aceluiaşi comunicat.

Preşedintele Băncii Mondiale a reiterat necesitatea adoptării de măsuri privind stoparea fenomenului: "Dintre toţi oamenii aflaţi în săracie extremă, 400 de milioane sunt copii. Ce altă motivaţie ne mai trebuie pentru a eradica sărăcia extremă, până în 2030?".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb